Băile romane: Construcțiile impresionante unde se puneau la cale marile afaceri din Imperiul Roman
În urmă cu mai bine de 2.000 de ani, în Roma au fost create mari complexe dedicate cultului trupului, unde cele patru elemente erau puse în slujba unei experiențe senzoriale complete: apa din bazine la diferite temperaturi, focul pentru a încălzi încăperile, pământul – de la simpla argilă până la cea mai sofisticată marmură de import – și aerul, care crea o atmosferă plăcută, în combinație cu uleiuri parfumate.
Băile termale generau tot felul de senzații tactile și olfactive. Transformarea unei necesități igienice într-o plăcere a simțurilor este una dintre cele mai tangibile dovezi ale succesului civilizației romane.
Primele băi romane (sau balnea) – în sensul de încăperi sau clădiri speciale – datează de la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr. Precedentele se găsesc în cultura elenă și, mai precis, în coloniile grecești antice din sudul Italiei.
Sistemul hipocaust, încălzirea centrală romană
Dezvoltarea băilor din Roma a mers mână în mână cu îmbunătățirea aprovizionării cu apă, în principal prin construirea unor apeducte mari. Însă o inovație esențială a fost reprezentată de hipocaust, un sistem de încălzire eficient care permitea circulația aerului cald sub podele și în cavitățile pereților încăperilor.
CC BY-SA 3.0
Căldura provenea dintr-un cuptor mare, situat de obicei într-un spațiu subteran – alimentat cu lemne de sclavi, și urca prin niște conducte de cărămidă (tubuli) pentru a încălzi cavitatea din pereți și de sub podea, din interior.
Cuptorul era format din dale pătrate mari, cu latura de 60 de centimetri, ridicate pe piloni de cărămidă (pilae) și acoperite cu un strat de lut care servea la impermeabilizarea solului și la prevenirea infiltrațiilor de apă. Unul dintre secretele eficienței sistemului era utilizarea cărămizilor, un material capabil să absoarbă căldura și să o elibereze lent, chiar și la câteva ore după ce focul s-a stins.
Structura băilor romane
Edmond Jean-Baptiste Paulin (10 September 1848 – 27 November 1915)
Apa era încălzită într-un cazan mare de bronz aflat deasupra gurii cuptorului și atingea probabil aproape 40 de grade. Apoi se scurgea în principala sală de baie, caldarium, o încăpere în care se afla un bazin mare, acesta fiind încălzit de căldura emanată de cuptor.
De obicei, caldarium era a treia etapă a traseului termal. Prima era apodyterium, un vestiar cu bănci din piatră și nișe pătrate în care puteau fi lăsate hainele și obiectele personale. După dezbrăcare, se trecea în tepidarium, o încăpere cu o temperatură moderată care permitea aclimatizarea înainte de a intra în caldarium.
Această a doua încăpere avea, de asemenea, un hipocaust, dar căldura ajungea la ea indirect și, prin urmare, era încălzită mai puțin. După relaxarea în apa caldă, se trecea de obicei prin tepidarium, înainte de a intra în frigidarium.
bryan…CC BY-SA 2.0
În această încăpere, care nu era dotată cu niciun sistem de încălzire, exista o cadă mare cu apă rece. Unele băi dispuneau și de o încăpere numită sudatorium, un fel de saună cu căldură uscată. Multe dintre băile romane aveau și latrine.
Civilizația romană a construit structuri de acest tip în toate provinciile imperiului; nu numai în marile orașe sau în împrejurimile acestora, ci și în mediul rural, deoarece proprietarii marilor vile nu doreau să renunțe la plăcerile trupului. De fapt, cei care se bucurau de un statut privilegiat, cum ar fi Cicero sau Pliniu, aveau o baie atât în reședința lor rurală, cât și în cea din oraș, domus, adică în clădirea care trebuia să ateste poziția lor socială și economică dominantă.
Facilități din ce în ce mai luxoase
Lruiz094, CC BY-SA 4.0
Conform unui recensământ efectuat la inițiativa lui Agrippa, în anul 33 î.Hr. existau deja 170 de băi în Roma, dar în secolul al IV-lea numărul acestora ajunsese la 856. Tocmai lui Agrippa, ginerele și mâna dreaptă a lui Augustus, i se atribuie de obicei primele complexe, care, datorită rafinamentului lor, a spațiului urban mare pe care îl ocupau și a aspectului arhitectural și monumental, au primit numele de „thermae”.
Băile romane au fost construite la inițiativa marilor împărați, demnitari sau reprezentanți ai elitei orașului, care aspirau să rămână în istorie.
CC BY 2.5
Adesea dotate cu o sală de gimnastică, uneori chiar și cu o piscină și o bibliotecă, băile romane au fost transformate în complexe gigantice destinate relaxării. Acestea erau caracterizate de elemente de lux, precum marmura importată, ferestre mari și apă filtrată. Ele au devenit centre la modă, iar mulți mergeau acolo practic în fiecare zi. În plus, acolo se întâlneau romanii pentru a discuta și afaceri, nu numai pentru a se relaxa.
wikipedia.orgCC BY-SA 4.0
Băile erau organizate în diferite moduri. Unele erau împărțite într-o zonă pentru bărbați și una pentru femei, cu intrări separate, iar curtea centrală era comună. Însă majoritatea aveau un singur spațiu, care era probabil rezervat femeilor dimineața și bărbaților după-amiaza.
Fortunino Matania , CC BY 4.0
Unele scrieri vorbesc despre femei care împart băile cu bărbații. Astăzi este dificil de știut dacă era vorba de o formă de prostituție, așa cum susțin unii, sau dacă era pur și simplu efectul libertății sexuale produse de emanciparea femeilor care a caracterizat acea perioadă. Ceea ce este sigur este că unii împărați, precum Hadrian, au interzis în mod explicit băile mixte, ceea ce reprezintă o dovadă că acestea au existat.
În secolul al III-lea a început declinul băilor romane, ca urmare a scăderii popularității apeductelor și a invaziilor barbare. În secolul al IV-lea, triumful creștinismului, cu accentul pus pe viața spirituală, va contribui la extinderea respingerii atenției acordate corpului și va pregăti terenul pentru dispariția băilor publice în timpul Evului Mediu.
În secolele al III-lea și al IV-lea nu exista aproape nicio baie romană nouă în oraș, deși în multe vile încă mai exista sistemul hipocaus și băi private. Unele băi au rămas în funcțiune până în secolul al IX-lea.
În schimb, băile au început să fie populare în Orient, datorită Imperiului Bizantin, iar hammamul de astăzi, sau baia turcească, este cel mai bun exemplu.
