În prezent, în multe școli din lume, elevii au posibilitatea să mănânce la cantina școlii. Costul meniului (cum este cazul României: laptele și chifla) poate fi suportat de către Guvern, de părinți, ori din diferite sponsorizări.

Cert este că elevii au posibilitatea să mănânce la școală mâncare gătită și nu tot felul de batoane, ori biscuiți. Alimentaţia unui elev este foarte importantă. Copilul are nevoie de mese bogate în nutrienţi care să îi dea energie pentru a avea performanţe bune la şcoală. Dincolo de asta, o masă cu ingrediente sănătoase îl va ajuta să se dezvolte sănătos.

Tocmai de aceea, ne-am gândit să vă prezentăm câteva fotografii cu alimentele pe care elevii din diferite școli ale lumii le consumă la masa de prânz. Intenția noastră este să vă arătăm genurile de meniu și modul de prezentare în școlile pe care alții le pot lua, eventual, drept exemplu. Într-adevăr, în unele școli meniul este mai sărăcăcios, însă important este ca elevii să aibă parte de o mică gustare.

Paris, Franța: Pește, fasole verde, ciuperci.

Lambersart, Franța: Un alt prânz fantezie include orez, somon, ratatouille (o tocană de legume tradițională, din regiunea Provence a Franței), o felie de pâine, o salată cu țelină și morcovi, o portocală și o gogoasă.

Bamako, Mali: Gogoși (deși mulți elevi se întorc acasă pentru a mânca).

Buenos Aires, Argentina: Cartofi și o plăcintă cu carne.

Barcelona, ​​Spania: Meniul este compus din supă cremă de legume, carne de vițel cu salată, o felie de pâine, o portocală și o banană.

Madrid, Spania: Un alt prânz spaniol constă dintr-o omletă, supă de legume, un iaurt.

Londra, Anglia: Un meniu este format din paste, broccoli, pâine și fructe proaspete de sezon. Cealaltă opțiune include legume picante cu orez și broccoli, prăjitură cu cremă și o banană.

Old Havana, Cuba: Orez, crochete de pui, o bucată de taro (o rădăcină asemănătoare cartofului), supă de mazăre galbenă și suc de portocale.

Quito, Ecuador: Acest prânz este format dintr-un sandwich cu șuncă, brânză, roșii și salată, o cutie cu suc și un măr.

Singapore: Salată preparată de către bucătarii școlii. În plus, meniul de prânz include și fructe, pâine de casă, fasole, supă și orz.

Jakarta, Indonezia: Orez, supă de perișoare, tofu și legume.

Tot în Jakarta, Indonezia, elevii obișnuiesc să cumpere la prânz și prăjituri de la vânzătorii ambulanți.

Nablus, West Bank: Sandwich-urile aduse de acasă sunt formate dintr-o lipie umplută cu ulei de măsline și zaatar, un amestec de ierburi și condimente.

Jammu, India: Copiii stau la rând pentru a primi orez.

Rawalpindi, Pakistan: Mulți copii își aduc mâncare gătită de acasă, pentru masa de prânz. Meniul include
ouă, pui pui, pâine, orez sau fidea. Alții au legume, carne de oaie tocată, carne de vită, dar și cartofi.

Seattle, SUA: Salată de porumb, morcovi proaspeți, pere conservate sau sos de mere, lapte.

Un alt meniu dintr-o școală din Seattle, SUA, include piept de pui, o chiflă din cereale integrale, ardei, roșii proaspete, mazăre, porumb și fasole cu sos de coriandru, lapte.

Japonia: Fidea cu unt, chikuwa (tocană din pește), crochetă din brânză, mandarină, lapte.

China: Pește la cuptor, paste cu sos de roșii, orez, spanac, conopidă fiartă și supă.

Coreea de Sud: Kimchi (mâncare cu varză, ridichi, castraveți), rasol de porc, supă de varză, pilaf cu legume, pește.

Ucraina: Piure și cârnați, lipie, supă cremă și varză.

Suedia: O farfurie cu cartofi, varză, fasole, legume fierte. Desert: biscuiți și suc din fructe de pădure.

Italia: Pește, paste, salată cu roșii, chiflă și struguri.

businessinsider.combigpicture.ru


Citește și: Cum arată meniul pacienților internați în diferite spitale ale lumii