Mașinile electrice nu sunt o inovație recentă, ci au apărut în aceeași perioadă cu mașinile cu motoare cu ardere internă.

Acestea erau populare atunci când au intrat în linia de producție, la începutul secolului XX, tocmai pentru că nu poluau atât de mult precum motorul cu combustie internă și nu erau la fel de zgomotoase ca vehiculele pe benzină. În schimb, dezavantajul mașinilor electrice era acela că bateria nu ținea foarte mult timp, iar proprietarii nu puteau parcurge distanțe mari.

În 1900, în SUA existau peste 4.000 de maşini înmatriculate, iar o treime erau electrice, o treime pe benzină şi o treime pe abur. Cele electrice porneau mai repede decât cele pe abur, erau mai curate decât cele cu combustie internă şi puteau parcurge în jur de 60 km printr-o singură încărcare a bateriilor, a căror viaţă era secătuită însă de vremea rece.

1900 – O stație improvizată pentru încărcarea unei mașini electrice 

masini electrice

Nu oricine își permitea să aibă o mașină electrică, iar numai oamenii cu posibilități financiare aveau posibilitatea să o cumpere, dat fiind faptul că era scumpă. Inițial, reclamele pentru mașinile electrice se adresau femeilor, iar silențiozitatea și lipsa noxelor erau elementele promovate. Cu toate acestea, unele mașini electrice aveau și radiatoare false pentru a fi atractive pentru bărbați.

1895 – Thomas Edison alături de prima sa mașină electrică, Edison Baker, și de una dintre bateriile sale

masini electrice1

Citește și: Cum arăta America înainte de apariția mașinilor


1882 – Bărbați care conduc o mașină electrică concepută de Siemens & Halske, lângă Berlin

masini electrice2

1899 – Columbia

masini electrice3

1899 – Roger Wallace conduce o mașină electrică

masini electrice4

1899 – Camille Jenatzy și mașina sa electrică (Paris)masini electrice5

Cartea „Sclipiri de geniu. Tesla și mașina cu energie cosmică” de Luca Novelli poate fi comandată de pe elefant.ro.

1906 – New York

masini electrice6

1907 – O mașină electrică de măturat strada (Berlin)

masini electrice7

Citește și: 43 dintre cele mai ciudate mașini din lume


1909 – Mașini electrice la o stație de reîncărcare

masini electrice8

1910 – Cleveland, Ohio

masini electrice10

La începutul anilor 1910, după ce multe locuințe au fost racordate la electricitate, aproximativ 38% din mașinile de pe străzile din Statele Unite ale Americii erau electrice.

1910 – Reclamă pentru o mașină electrică

masini electrice9

Popularitatea mașinilor electrice a scăzut după 1910, din cauza descoperirilor din industria petrolieră, inventării demarorului electric și a tobei de eșapament. Aceste invenții au transformat mașinile cu motor cu ardere internă într-o opțiune mult mai accesibilă și chiar practică.

1912 – Femeie care folosește un încărcător manual pentru a încărca bateriile unei mașini Columbia Mark 68 Victoria. Pope Manufacturing Company a produs acest model în 1906

masini electrice11

Între 1920 și 1990, producţia maşinilor electrice a fost redusă la scară mică, majoritatea fiind concepte, maşini de teste sau alternative ale autoturismelor pe benzină în perioade de criză, cum ar fi războiul sau împuţinarea resurselor de combustibil. La nivel general, însă, multe maşini electrice au ajuns să fie prototipuri futuriste care nu au fost produse niciodată la scară largă.

1920 – O mașină electrică Detroit pe un drum de munte între Seattle și Mount Rainier, Washington

masini electrice12

În toamna anului 2010 a fost lansat pe piață modelul Nissan Leaf, 100% electric. Acesta poate parcurge 160 de kilometri dintr-o singură încărcare.

nissan

Versiunea 2016 a mașinii Nissan Leaf vine cu un pachet de baterii cu o capacitate ridicată, de 30 kWh, care înlocuieşte anterioara versiune de 24 de kWh. În urma acestei modificări, Leaf beneficiază de o autonomie maximă de 250 de kilometri, devenind astfel cea mai bună maşină compactă electrică de pe piaţă la acest capitol.

În prezent, unele dintre cele mai populare automobile electrice sunt: BMW i3 (model apărut în 2013), Tesla Model 3 (model apărut în 2017), Tesla Model X (din 2015) sau Volkswagen e-Golf (din 2013).

A fost lansată chiar și o mașina electrică Dacia, mai exact Dacia Spring (este sub marca românească, dar este făcută exclusiv în China).

Cartea „Puterea. Despre invenția bateriei care va salva lumea” de Steve Levine poate fi comandată de pe elefant.ro

mashable.com automarket.ro