John Corcoran: Bărbatul care a fost profesor timp de 17 ani, deși nu știa să scrie și să citească
Americanul John Corcoran a lucrat timp de 17 ani ca profesor, fără să știe să scrie sau să citească. Atât colegii săi, cât și elevii nu au bănuit că un profesor atât de experimentat are o problemă atât de serioasă.
Cum a reușit să păcălească pe toată lumea timp de atâția ani, a mărturisit chiar John Corcoran, mulți ani mai târziu, când „aventura” sa a fost demascată. Americanul a învățat să scrie și să citească abia la vârsta de 48 de ani.
Nu înțelegea nimic atunci când încerca să citească
John Corcoran și-a petrecut copilăria în New Mexico și a fost crescut într-o familie numeroasă. După cum își amintește bărbatul, încă din copilărie era dornic să învețe. Când a început școala, și-a dorit foarte mult să învețe să scrie, să citească și să țină pasul cu surorile sale mai mari.
În clasa I s-a descurcat bine, pentru că învățătoarea nu avea prea multe pretenții de la el. Conta să fie cuminte, să nu vorbească neîntrebat și să fie atent la oră.
Însă, începând din clasa a II-a, John Corcoran a avut probleme. Dificultăți care erau legate de citit și de scris.
Băiatul a ascultat cu atenție explicațiile învățătoarei, dar oricât de mult s-ar fi străduit, nu a putut înțelege cum aceste „mâzgălituri” puteau forma cuvinte. Atunci când trebuia să citească, parcă vizualiza un text în limba chineză. Nu înțelegea nimic.
Michał Parzuchowski
„Îmi amintesc că mă rugam noaptea și îl rugam pe Dumnezeu: Doamne, fă ca mâine să mă trezesc și să știu să citesc! Sau aprindeam lumina, deschideam cartea și mă uitam lung la textele din ea, sperând că se va întâmpla un miracol. Dar nu s-a întâmplat niciun miracol”, a declarat John.
A fost mutat pe un rând unde erau așezați copiii cu rezultate slabe, iar acest lucru l-a făcut să se simtă extrem de prost. „Copiii îi spuneau rândul tonților”, își amintește John.
Părinții lui erau și ei îngrijorați de acest lucru, dar învățătoarea sa era optimistă: Este un băiat deștept – va învăța. Cu mult noroc, John Corcoran a reușit să ajungă în clasa a V-a. Însă, tot nu știa să scrie și să citească.
John ura școala, pentru că se simțea jenat. Cu toate acestea, norocul i-a surâs din senin.
Prietenii m-au ajutat să iau notă de trecere la examene
Taylor Flowe
În clasa a VII-a, John devenise deja un „client fidel” al cancelariei, unde era certat aproape zilnic de directorul școlii. S-a instalat sfidarea în comportamentul lui, după care accesele de violență. Toate aceste detalii au dus la un lucru previzibil: John a fost exmatriculat.
Acesta a fost momentul când John Corcoran și-a dat seama că trebuie să facă ceva.
Astfel, a fost mutat la o altă școală, iar în clasa a VIII-a a decis să fenteze sistemul educațional, jucând diferite roluri, precum rolul sportivului strălucit. Voia să fie elevul preferat al profesorilor.
„Întotdeauna mi-a plăcut sportul și aveam abilități atletice deosebite, aveam succes în competiții, așa că profesorii mei au închis ochii la problemele mele privind cititul și scrisul”, își amintește John. „De asemenea, eram bun la matematică. Am fost foarte priceput și la comunicarea cu colegii mei. Fetele erau înnebunite după mine”.
Una dintre aceste fete a început să îi facă temele și să îl ajute la teste.
Cu trecerea timpului, adolescentul a învățat cum să trișeze. În timpul testelor școlare, John Corcoran copia după colegii, atunci când era vorba de un test grilă. În cazul testelor care nu erau de tip grilă, John ruga un coleg să îi completeze și lui foaia de examen.
După ce a absolvit liceul, băiatul a mers la facultate. Și acolo a continuat să înșele studenți și profesori. De exemplu, la unele materii reușea să facă rost de subiectele de examen, pentru că erau aceleași an de an. Astfel, le rezolvat dinainte cu ajutorul prietenilor săi.
Chiar dacă reușea să ia notă de trecere la examene, John Corcoran se simțea frustrat.
Îi era rușine, iar noaptea plângea ca un copil. Îi era teamă să ceară ajutorul altora, pentru că nu credea că poate fi ajutat.
Dacă se străduia suficient de mult, putea scrie câteva cuvinte, printre care și numele. Nu știa să citească deloc.
Profesorul John Corcoran
Vasily Koloda
Cu chiu, cu vai, John a reușit să treacă și de anii facultății. Criza de forță de muncă din sistemul de învățământ era atât de mare în anii ’60, încât John s-a trezit cu o ofertă: un post de profesor.
Pare o nebunie, dar a acceptat postul de profesor. În timpul școlii și al facultății, nu a fost prins copiind niciodată și credea că se poate descurca bine și la locul de muncă. John Corcoran a predat educație fizică sau sociologie.
În timpul lecțiilor, profesorul nu scria nimic pe tablă, ci se uita la filme împreună cu copiii, le explica anumite concepte și purtau discuții. Dacă era ceva de scris sau de citit în clasă, îi ruga pe elevii silitori să o facă.
Max Fischer
Dar, pe parcursul activității sale, cea mai mare teamă a lui John a fost reprezentată de întâlnirile săptămânale de la școală. La fiecare ședință, directorul cerea unui profesor să vină la tablă și să își scrie ideile. De fiecare dată când se gândea la asta, era îngrozit.
A decis că, dacă se va afla într-o astfel de situație, se va preface că se simte rău. Cu toate acestea, a fost norocos: în toată cariera sa, nu a fost chemat niciodată la o ședință a consiliului de administrație.
Fiica sa l-a dat de gol
După un timp, John s-a căsătorit. Soția lui era o femeie bună și înțelegătoare, astfel că, într-o zi, bărbatul s-a hotărât să i se confeseze. „draga mea, trebuie să mărturisesc că nu știu să citesc”, a spus el. Cu toate acestea, soția lui nu a înțeles ce voia să spună și l-a liniștit: „Nu citești destul? Nu e mare lucru!”.
Abia după câțiva ani, femeia și-a dat seama ce a însemnat cu adevărat mărturisirea soțului ei – când au avut un copil. Ce-i drept, fetița a fost cea care l-a dat de gol pe tatăl său.
„Fetița noastră avea trei ani. Seara, îi „citeam” cărți, dar în realitate mă prefăceam, spunându-i povești cunoscute sau inventând diferite pove;ti. Dar într-o seară, înainte de a merge la culcare, mi-a dat o carte cu un basm al Fraților Grimm. Am început să inventez o poveste și atunci fiica mea m-a privit în ochi și mi-a spus: Tu nu citești în același fel ca mama. Nu asta spune în carte.
Auzind dialogul nostru, soția mea a înțeles în sfârșit care era marea mea problemă. Dar ea m-a acceptat așa cum eram și a început să mă ajute”, a declarat John.
Lisa Fotios
„Aveam aproape 48 de ani când am văzut-o la televizor pe Barbara Bush, pe atunci Prima Doamnă a Americii. Vorbea despre cum organizează un curs de alfabetizare a adulților. M-a frapat – întotdeauna am crezut că sunt singurul care are o astfel de problemă.
M-am înscris la acel curs, m-am întâlnit cu directoarea programului și i-am mărturisit că nu știu să citesc. Ea era al doilea adult căruia îi spuneam secretul meu”, își amintește bărbatul.
NowThis News
Cu ajutorul unui voluntar în vârstă de 65 de ani, John a reușit să învețe ceea ce nu reușise să stăpânească în cea mai mare parte a vieții sale. Un an mai târziu, citea și scria la nivelul unui elev de clasa a VI-a. Pentru el, aceasta era o realizare importantă.
Pentru a-i motiva pe alții să nu dispere și să îi urmeze exemplul, el a decis să își facă povestea cunoscută. Astfel, a participat chiar și la emisiunea celebrei Oprah Winfrey.
Acum, John este trecut de 80 de ani. După ce a învățat să scrie, a publicat trei cărți și a înființat o fundație pentru a ajuta la combaterea analfabetismului.
