Martin Eemmerling, cunoscut sub numele de Martin Laurello, „Omul cu capul rotativ” sau „Bărbatul bufniță”, s-a născut în anul 1885 și se credea despre el că este o minune anatomică, dat fiind faptul că avea capacitatea de a își roti capul la 180 de grade, fără să i se întrerupă circulaţia sanguină în creier şi fără ca vertebrele cervicale să aibă de suferit.

Conform medicilor din acele timpuri, Martin Laurello avea coloana ușor îndoită. Însă, chiar dacă avea un defect fizic, Laurello a transformat acest lucru într-un avantaj și astfel a ajuns cunoscut în întreaga lume.

Viața lui Martin Laurello




nominusyes

Originar din Nürnberg, Germania, Martin Laurello a emigrat în Statele Unite ale Americii în 1921, împreună cu alte câteva persoane care sufereau și ele de afecțiuni rare.

Odată ajuns în America, Martin Laurello a lucrat cu multe grupuri de spectacole precum „Ripley’s Believe It Or Not”, „Ringling Brothers”, dar și cu „Barnum and Bailey”.

Mai mult decât atât, Laurello (cunoscut sub numele de „Bobby, băiatul cu capul rotativ”) a lucrat și la Circul Bailey, iar despre el se spunea că este singurul om din lume care poate merge drept înainte și poate privi în spate. Această abilitate l-a ajutat pe Laurello să câștige 50 de dolari pe săptămână – o sumă mare pentru acele timpuri.

Însă, Martin Laurello nu a avut această „superputere” încă din copilărie. De fapt, Laurello a petrecut trei ani exersând, până când a reușit rotirea capului la 180 de grade. 

Артем Сервадзе CC BY-SA 4.0

În plus, lucrurile nu erau în totalitate roz, așa cum credeau oamenii. Atunci când își rotea capul, Laurello nu putea să respire, iar din această cauză bărbatul nu putea sta mult în ciudata poziție. Cu toate acestea, el putea să bea, lucru care impresiona publicul.

Martin Laurello, un dresor de animale talentat

ststworld.com

Pe lângă faptul că își putea roti capul la 180 de grade, Laurello era cunoscut și pentru talentul său de a dresa animale, în special pisici și câini, iar acesta chiar avea talentul de a le învăța să facă trucuri acrobatice. În unul dintre cele mai renumite numere de dresaj pe care le-a avut – două pisici purtau mănuși și se comportau de parcă erau într-un meci de box.

Pe câinele săi, Frisco, Laurello l-a dresat să meargă doar pe picioarele din spate, ca un om, și să fumeze din trabuc, în timp ce ținea cu o lăbuță o umbrelă. Abia după ce animalele sale uimeau publicul, Laurello își începea spectacolul și le arăta oamenilor de ce este în stare.

pbs.org

Fiind de origine germană, despre Laurello se spunea că îi susținea pe naziști și, potrivit colegului său Berjano, lui Martin nu-i plăcea steagul americanUltimul său spectacol a fost în 1945 cu Ripley. După retragerea sa din lumea showbizz-ului, nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu Laurello, iar conform zvonurilor acesta s-a stins din viață în anii ’50.


Citește și: Oameni neobișnuiți care au existat în realitate