De mii de ani, Ochiul Saharei este formațiunea misterioasă, cu un diametru de 40 de km, care se ascundea de ochii celor curioși. Asta pentru că această formațiune geologică uriașă este greu de observat de la sol.

Aflat în vestul deșertului Sahara, pe actualul teritoriu al Mauritaniei, Ochiul Saharei a fost descoperit în anul 1965, în timpul misiunii spațiale Gemini IV. Atunci, astronauților li s-a cerut să facă fotografii Pământului, fiind rugați să aibă grijă de „orice trăsătură circulară de mari dimensiuni, care ar putea evidenția structuri de impact”.

Craterele de impact sunt importante din punct de vedere geologic, deoarece ne dau multe detalii despre istoria Pământului. De asemenea, știind de câte ori s-au prăbușit roci spațiale pe planeta noastră, oamenii de știință pot face predicții despre viitor.

WikiImages 

Astfel că, inițial, oamenii de știință au crezut că Ochiul Saharei este un crater de impact. Însă teoria a fost demontată, pentru că nu au găsit destulă rocă topită pentru a susține această teorie.

Tocmai de aceea, de atunci și până astăzi cei mai mulți cercetători cred că structura nu este altceva decât o formațiune naturală. Potrivit acestora, inelul principal al Ochiului Saharei reprezintă rămășițele erodate a ceea ce a fost odată o calotă de straturi ale scoarței terestre.

Axelspace Corporation CC BY-SA 4.0

Oamenii de știință au încă întrebări cu privire la formarea acestei structuri misterioase, însă doi geologi canadieni vin cu o nouă teorie. Aceștia susțin că formarea Ochiului a început în urmă cu peste 100 de milioane de ani, în momentul în care Supercontinentul Pangaea s-a rupt, creând astfel actualele continente ale Africii și Americii de Sud. Roca topită a ajuns la suprafață creând în acest mod un dom, pe care astăzi îl numim Ochiul Saharei. În plus, prin topirea acestei roci s-a format un tip special de piatră – numit breccia.


Citește și: 12 dintre cele mai ciudate formațiuni geologice de pe Terra


Inelele Ochiului Saharei sunt realizate din diferite roci care erodează. Cercul mai palid din apropierea centrului ochiului este roca vulcanică formată în timpul exploziei.

Alți cercetători sunt de părere că Ochiul Saharei este o rămășiță a orașului pierdut al Atlantidei, pe care Platon l-a descris ca având inele concentrice de apă și de pământ.

Yonas Kidane CC BY-SA 2.0

În prezent, Ochiul Saharei este un important reper pentru astronauți, iar formarea sa este în continuare un tabu.


Citește și: Misterele straniului Baikal, cel mai adânc lac de pe planetă