Despre Ramses al II-lea se spune că a fost unul dintre cei mai mari faraoni ai Egiptului antic: a domnit peste 60 de ani, iar realizările sale nu au fost egalate de faraonii care l-au precedat. Și, chiar și după moarte, Ramses al II-lea a continuat să fie unic. Cum muți o mumie de peste 3.000 de ani dintr-o țară în alta? Ei bine, mumiei lui Ramses al II-a i-a fost atribuit un pașaport de naționalitate egipteană.

Totul a început în 1974, când egiptologii care lucrau pentru Muzeul Egiptean din Cairo au observat că mumia faraonului se deteriora într-un ritm alarmant și au decis să o trimită în Franța pentru o examinare. Dar a existat o problemă: se pare că, în conformitate cu legile egiptene, chiar și persoanelor decedate li se cere să aibă documentele corespunzătoare înainte de a li se permite să părăsească țara. De asemenea, cu ajutorul acestor documente mumia putea fi transportată înapoi în Egipt.

ThutmoseIII at English Wikipedia

CC BY-SA 3.0

Astfel, Ramses al II-lea a primit un pașaport de către guvernul egiptean și a fost prima (și probabil ultima) mumie care a primit unul. Pe lângă faptul că avea chiar și o fotografie, pașaportul se remarca și datorită faptului că era precizată ocupației vechiului faraon egiptean ca „Rege (decedat)”, dar și data nașterii, 1303 înainte de Hristos, cu o valabilitate de 7 ani, până în 1981. Așadar, mumia lui Ramses al II-lea a părăsit Egiptul în 1976, iar când a sosit în Franța, a fost primită pe aeroportul Paris–Le Bourget cu toate onorurile militare potrivite unui rege.

inside-egypt.com

Mumia a fost apoi transportată la Muzeul Etnologic din Paris, unde a fost examinată: deteriorarea mumiei a fost cauzată de o infecție fungică și i s-a administrat tratamentul adecvat pentru a se evita degradarea totală.

Din punct de vedere istoric, Ramses al II-lea a fost al 3-lea faraon al dinastiei a XIX-a, și a domnit din 1279 până în 1213 î.Hr. timp de 66 de ani, rămânând în viață până la vârsta de 90/91 de ani (o vârstă record pentru acele timpuri).

Matt Neale

CC BY 2.0

Pe lângă domnia sa îndelungată, Ramses al II-lea a fost apreciat și pentru diversele realizări din timpul vieții sale. Armata sa a luptat împotriva dușmanilor Egiptului, inclusiv a hitiților din Anatolia și a nubienilor din sudul Egiptului, și a ieșit învingătoare. În plus, în timpul lui Ramses al II-lea au fost construite multe monumente remarcabile care există chiar și astăzi, cum ar fi Abu Simbel și Ramesseum.

Olaf Tausch

CC BY 3.0

La fel ca mulți dintre faraonii Noului Regat, Ramses al II-lea a fost îngropat în Valea Regilor, pe malul de vest al Nilului. Ceva mai târziu, însă, mumia faraonului a fost transferată de preoții egipteni în depozitul de mumii din Deir el-Bahri, unde a rămas până la descoperirea sa în 1881, când a fost transferată la muzeul din Cairo.

Cartea „Egiptul secret” poate fi comandată cu reducere de pe elefant.ro.


Citește și: Rosalia Lombardo: Fetița care pare că doarme, deși este moartă de 101 ani