În cele mai întunecate zile ale secolului XX, pe măsură ce răutatea lui Hitler se răsfrângea în toată Europa, curajul unei femei dintr-un sat ucrainean a făcut diferența dintre viață și moarte în cazul familiei sale.

Esther Stermer a locuit în acel sat împreună cu soțul său, Zaida, și cei șase copii ai lor, până când soldații lui Hitler au asaltat frontiera dintre Polonia și Ucraina și și-au făcut drum pe câmpiile deschise ale Ucrainei spre Stalingrad și câmpurile petroliere ale Mării Caspice. Aproape imediat, unitățile paramilitare germane Einsatzgruppen au început să cutreiere țara, executând evrei și alți oameni, după bunul plac. În timpul sărbătorii Sukkot, germanii au pus stăpânire pe Korolowka și i-au forțat pe evrei să sape morminte comune, executându-i apoi, fără să le pese că sunt copii sau bătrâni.

Dar Esther a găsit o cale pentru a scăpa cu viață, în ciuda faptului că moartea îi urmărea familia la fiecare pas.

Viața în peștera Verteba

În noaptea de 12 octombrie 1942, când soții Stermer au hotărât să fugă, drumurile dinspre Korolowka erau goale. Oamenilor le era frică să umble după lăsarea întunericului, temându-se de soldații germani, deși – în alți ani – aceste drumuri erau pline de căruțe care cărau recoltele de la câmp.

Înainte să părăsească locuința, Zaida Stermer, soția sa, Esther, și cei șase copii ai lor au dezgropat din spatele casei ultimele bunuri pe care le mai aveau. Și-au încărcat căruța cu proviziile pe care au reușit să le strângă și, chiar înainte de miezul nopții, au fugit în liniște, în întuneric.

Împreună cu ei au mai fugit încă 5 familii de evrei, iar toți erau rude și vecini. Destinația lor, o peșteră mare aflată la aproximativ 8 km spre nord de casa lor din Korolowka, era ultima lor speranță de a își găsi un refugiu.

Intrarea în peșteră era una îngustă și abruptă, însă acest loc le dădea o speranță. Speranța că vor rămâne în viață. Când familia Stermer și celelalte familii s-au instalat în acea noapte în peștera rece și umedă, în trecutul tuturor existau puține lucruri care să sugereze că toți cei de acolo sunt pregătiți pentru calvarul din viitor. Peștera, numită Verteba, era mai mult un refugiu temporar sau, mai bine spus, o capcană a morții. 

Ventilația din ea era slabă (nu puteau să gătească în interiorul peșterii pentru că se sufocau din cauza fumului), iar familiile sigur ar fi fost descoperite după ce zăpezile se topeau, iar ceilalți localnici începeau muncile câmpului.

Înainte de a fugi, Zaida Stermer, împreună cu alți doi bărbați din peșteră, primiseră permisiunea specială de a colecta fier vechi sub protecția oficială a poliției locale. A fost o muncă periculoasă însă, în felul acesta, fugarii făceau rost de alimente. Săptămână după săptămână, ei cărau alimentele spre peșteră, ascunși în întunericul nopții, prin nămeți. 

Însă, germanii au intensificat vânătoarea de evrei și, în cele din urmă, au găsit ascunzătoarea din peștera Verteba, reușind astfel să aresteze 8 dintre fugari, printre care se număra și Esther. În acea zi, Esther a avut curajul de a îi confrunta pe soldați, iar generalului i-a spus: „Foarte bine că ne-ai găsit. Ce crezi acum, că dacă nu ne omori, Fuhrerul va pierde războiul? Uită-te la modul în care trăim aici, ca șobolanii. Tot ce ne dorim este să trăim, să supraviețuim anilor de război. Lasă-ne aici.”

În tot acest timp, ceilalți evrei s-au strecurat în labirintul întunecat al pasajelor din peșteră, iar preț de câteva ore au trăit în teroare, neștiind ce s-a întâmplat cu cei arestați. În mod miraculos, șase prizonieri, inclusiv Esther, au reușit să scape și să se întoarcă la familiile lor.

Cum au supraviețuit evreii în Grota Preotului, una dintre cele mai lungi peșteri din lume

După acest eveniment tragic, evreii au părăsit grota și, ajutați de un pădurar numit Munko Lubudzin, s-au ascuns în Grota Preotului, o peșteră care – la prima vedere – nu pare mare și, în care, în trecut, oamenii aruncau animalele moarte.

Grota preotului, peștera în care s-au adăpostit evreii, este a 5-a cea mai lungă peșteră din lume, cu o lungime de 230 km, însă la acea vreme acest lucru nu era cunoscut. În această peșteră umiditatea ajunge la 90%, iar temperatura rămâne constantă la aproximativ 10 grade Celsius.

Cea mai lungă perioadă de timp (cunoscută) în care un om a supraviețuit într-o peșteră este de 205 de zile. Recordul a fost stabilit în Peștera Midnight din Texas, în 1972, de francezul Michel Siffre, iar totul a făcut parte dintr-un experiment sponsorizat de NASA, care studia efectele zborului spațial de lungă durată.

Cu toate acestea, adevăratul record a fost stabilit de fugarii evrei care s-au ascuns în interiorul Grotei Preotului. Speologii din prezent au nevoie de îmbrăcăminte specială pentru a evita hipotermia și de o tehnologie avansată pentru iluminat, pentru a supraviețui în subteran doar câteva zile. Cum au supraviețuit cei 38 de oameni neinstruiți și prost echipați atât de mult timp într-un mediu atât de ostil, în timpul celei mai întunecate perioade a istoriei? Aceasta este o întrebare pe care și-o pun mulți.

Atunci când rămâneau fără mâncare, bărbații părăseau peștera și se aventurau în sat pentru a cumpăra cu obiecte de valoare pe care le mai aveau ulei de gătit, detergent, chibrituri și făină. Din fericire, în interiorul peșterii era un lac subteran cu apă dulce, iar noaptea făceau rost de lemne pentru a face mâncare. Mulți dintre săteni i-au ajutat, însă erau și alții care le doreau răul.


Citește și: Viața ca un iad: Imagini din lagărele de concentrare naziste


În primăvara anului 1944, pădurarul Munko a anunțat familiile din peșteră că germanii au părăsit Korolowka și că soldații ruși înaintau rapid spre vest. Așa că pe 12 aprilie 1944, membrii familiei Stermer, dar și ceilalți supraviețuitori, au părăsit Grota Preotului. Chiar dacă cei mai mulți dintre ei s-au îmbolnăvit de scorbut și au pierdut până la o treime din greutatea corporală, ei au reușit să-și salveze viața.




Din cei peste 14.000 de evrei care locuiau în acea regiune înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, doar 300 au mai supraviețuit. Chiar și după ce au plecat soldații nemți, Ucraina a rămas un loc periculos. După ce au supraviețuit Holocaustului nazist, atât Zaida Stermer, cât și Fishel Dodyk (unul dintre evreii care s-au ascuns în peșteră) au fost uciși în vara anului 1944, de un grup de localnici. În 1945, Esther Stermer și copii săi au părăsit Korolowka, iar în anul 1947 aceștia au ajuns în Canada. 

dailymail.co.uk

Mai multe detalii despre viața familiei Stermer găsiți în cartea „The Secret of Priest’s Grotto: A Holocaust Survival Story” sau în documentarul „No Place On Earth”.





Citește și: 10 lucruri mai puțin cunoscute despre Holocaust