50 Berkeley Square: Poveștile înfiorătoare ale celei mai bântuite case din Londra
Clădirea realizată în stil georgian de la numărul 50 din Berkeley Square pare destul de inofensivă, dar este cunoscută ca fiind cea mai bântuită casă din Londra.
Deși reputația sa de casă blestemată s-a mai estompat puțin în ultimii ani, aceste patru etaje rezidențiale au fost în centrul unor povești de groază înfiorătoare.
De altfel, chiar și astăzi, vizitatorii sunt avertizați să stea departe de ultimul etaj, unde este, poate, periculos să se aventureze.
Pe un perete al casei există un avertisment din partea poliției, care interzice vizitarea ultimului etaj
wikipedia.orgPublic Domain
anomalien.com
Casa de la numărul 50 din Berkeley Square a fost proiectată și construită de arhitectul William Kent la sfârșitul secolului al XVIII-lea, la fel ca multe alte locuințe din zona Mayfair. Aproape imediat, vecinii au început să povestească despre prezențele sinistre din locuință.
Cea mai frecventă poveste era despre o tânără pe nume Adeline, care s-a aruncat de la fereastra ultimului etaj, după ce a fost abuzată de un unchi. Din acel moment, mulți ar fi văzut trupul ei firav aruncându-se de la fereastra de la ultimul etaj, înainte de a cădea și a dispărea.
Alte povești vorbeau despre un domn Dupré, care își ținea fratele izolat în pod, hrănindu-l printr-o gaură în ușă, până când acesta a înnebunit și a murit, dar și despre fantoma unei fetițe care, tot în pod, ar fi fost ucisă de un servitor.
Primul rezident care a stat în casă pentru o perioadă lungă de timp a fost premierul britanic George Canning.
Canning a fost prima persoană care a observat că se petrec unele lucruri ciudate în locuință, cum ar fi sunete inexplicabile. După moartea sa, în anul 1827, mulți locatari au tot venit și au plecat din acea casă. De altfel, au existat și diferiți oameni care, din curiozitate, au decis să petreacă noaptea în pod, toți fiind găsiți paralizați sau morți de spaimă.
Probabil că cel care a contribuit cel mai mult la reputația sinistră a casei a fost un domn Myers, care închiriase casa, mobilând-o cu grijă, pentru a locui acolo cu viitoarea sa soție, dar care l-a abandonat la câteva zile după nuntă.
Myers a rămas singur în casă, trăind ca un pustnic. Acesta putea fi observat la fereastră, atunci când se plimba noaptea prin camere cu o lumânare în mână. Casa părea aproape pustie, vecinii raportând că din ea se auzeau țipete stranii, precum și sunete de mobilă mutată, clopote, ferestre și uși trântite.
În 1879, casa a fost cumpărată de un bărbat care a mers să locuiască acolo cu cele două fiice ale sale. O menajeră care pregătea camera de oaspeți pentru logodnicul uneia dintre fete, o cameră de la ultimul etaj, a fost găsită în stare de șoc, în timp ce striga: „Nu-l lăsa să mă atingă”.
Biata femeie a fost trimisă la un azil, unde a murit câteva zile mai târziu. Logodnicul găzduit în camera blestemată nu a avut o soartă mai bună. Acesta a fost găsit mort de spaimă în încăpere.
Un articol apărut în revista Mayfair Magazine a făcut cunoscută povestea casei Berkeley Square.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, casa era de ceva timp abandonată din cauza reputației sale sinistre care, din păcate pentru ei, nu era cunoscută de doi marinari care lucrau pe HMS Penelope. În ajunul Crăciunului din 1887, Edward Blunden și Robert Martin au decis să se adăpostească în locuința de la numărul 50 din Berkeley Square, deoarece nu mai aveau bani pentru a se caza la un hotel.
Cei doi au urcat într-una dintre camerele de la ultimul etaj și, la scurt timp, Blunden a început să audă zgomot de pași, înainte ca fantoma lui Myers să intre amenințător în cameră.
Martin s-a trezit și l-a văzut pe tovarășul său înmărmurit, așa că a fugit îngrozit. Când s-a întors în casă, împreună cu poliția, Blunden era mort. Acesta se împiedicase în timp ce fugea prin casă și se lovise la cap. Lovitura i-a fost fatală.
Povestea a ajuns să fie cunoscută în toată Marea Britanie.
Spre sfârșitul anului 1930, casa a fost cumpărată de frații Maggs, care au transformat-o într-un anticariat, care a funcționat până acum câțiva ani. Chiar dacă cei care lucrau în anticariat au auzit zgomote ciudate din camerele de la etaj, nimeni nu a îndrăznit să se aventureze în ele. De altfel, poliția a interzis utilizarea camerelor de la ultimul etaj. Ele nu pot fi folosite nici măcar pentru depozitarea de lucruri.
Odată cu închiderea anticariatului, au început să circule din nou zvonuri despre obiecte care se zdruncină și despre o figură care apare la ferestrele casei.
