De-a lungul timpului, au fost efectuate numeroase experimente îngrozitoare pe oameni. Multe dintre aceste experimente au fost realizate în perioadele de război, scopul lor fiind acela de a găsi o armă mortală pentru a distruge inamicii.

Unele dintre aceste experimente în cadrul cărora oamenii au fost tratați precum niște cobai sunt cunoscute, însă altele au fost ascunse de opinia publică.

Iată mai jos 6 dintre acestea!

Otrava nedetectabilă

 Arek Socha 

Prin intermediul acestui experiment rus, condus de biochimist Grigory Mairanovsky, s-a încercat producerea unei substanțe otravitoare – fatală oamenilor, care nu avea gust sau miros și care nu putea fi detectată în autopsii.

Experimentele lui Mairanovsky au fost puse în aplicare într-o instituție cunoscută sub numele de „laboratorul 1” sau „Kamera (camera)”. Grigory Mairanovsky se ocupa cu efectuarea experimentelor pe oameni, în timp ce Genrikh Yagoda supraveghea totul și se asigura că totul este conform planului.

Experimentele au fost efectuate pe prizonieri, iar otrava le era administrată acestora prin intermediul suplimentelor alimentare.

Experimentele au dus la moartea multor indivizi, inclusiv a lui Georgi Markov, un scriitor bulgar și un activist politic.

Experimentul cu gaz muștar (Iperită) efectuat pe soldați

 Yuri_B

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, America deținea o bază pe insula San Jose. În acea bază au fost efectuate experimente cu gaz muștar pe soldații americani. Scopul experimentului a fost de a afla efectele gazului muștar asupra corpului uman.

Experimentele au fost efectuate pe 60.000 de bărbați. Aceștia erau „voluntari” din diferite grupuri etnice, mai exact afro-americani, asiatici americani, puertoricani și soldați albi.

De exemplu, soldații cu pielea mai închisă la culoare au fost testați pentru a se vedea dacă melanina le oferă rezistență împotriva gazului.

Experimentul a inclus:

Stropirea pielii soldaților cu gaz muștar în stare lichidă.

Plasarea soldaților într-o cameră fără aerisire, în care era gaz muștare.

Gazul muştar sau iperita a fost cea mai răspândită armă chimică a Marelui Război (cu toate că folosirea lui a fost și este interzisă de Convențiile de la Haga din 1899 și 1907). Acesta produce arsuri la nivelul pielii şi a căilor respiratorii. Mai mult decât atât, la nivelul plămânilor acesta produce distrugerea membranelor mucoase şi edem pulmonar.

Experimentul „efectele sifilisului netratat asupra bărbaților de culoare”

 Arek Socha

Experimentul de sifilis Tuskegee a fost realizat în 1932, de către Institutul Tuskegee, pe 600 de bărbați de culoare, iar scopul său a fost acela de a monitoriza răspândirea sifilisului, efectele sale asupra oamenilor și modul în care sifilisul a evoluat în timp. Voluntarii înscriși în acest experiment aveau între 25 și 60 de ani. Bărbaților li s-a spus că se află într-un studiu, dar nu au fost niciodată educați cu privire la riscuri.

Dintre cei 600 de bărbați care au participat, 399 aveau deja sifilis, în timp ce 201 nu aveau boala. Cu toate că în 1947 a fost găsit un remediu pentru sifilis, cercetătorii implicați în experimentul Tuskegee le-au oferit cobailor medicamente false și i-au împiedicat să beneficieze de orice ajutor medical. Mai mult decât atât, aceștia s-au asigurat că majoritatea participanților rămân bolnavi. Abia în 1972, când totul a fost dezvăluit în presă, experimentul a fost oprit.

Testarea armelor biologice din Regatul Unit

 PublicDomainPictures 

Alexas_Fotos

În timpul Războiului Rece, oamenii de știință de la centrul de cercetare Porton Down au folosit publicul larg drept un cobai. Experimentele au implicat aruncarea de substanțe chimice și microorganisme periculoase în diferite părți ale țării. De exemplu, au fost utilizate substanțe precum sulfura de calciu de zinc, bacteria Serratia marcescens și fenolul. Scopul experimentelor a fost acela de a testa dacă cetățenii au șansa de a supraviețui în cazul unui atac venit din partea Uniunii Sovietice.

Până de curând, istoricii credeau că aceste operațiuni au fost mult mai puțin extinse. Noua cercetare, efectuată de Ulf Schmidt, profesor de istorie modernă la Universitatea din Kent, a dezvăluit că prin intermediul avioanelor militare britanice au fost împrăștiate substanțe chimică cu „potențial toxic în mare parte necunoscut” asupra populațiilor civile britanice din și în jurul orașului Salisbury din Wiltshire, Cardington în Bedfordshire și Norwich în Norfolk.

Înspăimântătoarele experimente ale lui Mengele

xiquinhosilva CC BY 2.0

Experimentele naziste au fost efectuate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar cele mai ORIBILE au fost conduse de către Josef Mengele.

În experimentele afectuate asupra gemenilor, scopul lui Mengele a fost acela de a afla și mai multe lucruri despre genetica umană. Așa că a ales drept cobai gemenii închiși la Auschwitz.

Din cei peste 3000 de oameni care au fost cobaii lui Mengele, aproximativ 200 au reușit să supraviețuiască. Experimentele au inclus injecții cu substanțe chimice în ochi sau intervenții chirurgicale efectuate fără anestezie. În timpul experimentelor, moartea unui geamăn însemna că aceeași soartă va avea și geamănul supraviețuitor.

În cazul altor experimente naziste prizonierii erau puși în camere cu gaz, în apă rece – până intrau în hipotermie și mureau, erau forțați să bea apă de mare până mureau, ori erau infectați cu boli precum hepatita, malaria pentru a testa diferite tratamente.

Cartea „Dispariția lui Josef Mengele„, scrisă de Olivier Guez, poate fi comandată de pe elefant.ro.

Experimentele de la Unitatea japoneză 731

 Arek Socha

Experimentele japoneze efectuate pe oameni au fost realizate în  laboratorul de testare a armelor, din cadrul Unității 731. În 1938, laboratorul a fost deschis, locotenentul Shiro Ishii fiind responsabil cu operațiunile care aveau loc în acel centru.

Experimentele de la Unitatea japoneză 731 au fost efectuate pe prizonieri și pe săteni și au implicat:

  • testarea gradului de degerare
  • vivisecția
  • înfometarea
  • gazarea
  • teste cu raze X
  • teste efectuate pe femei însărcinate

Testarea gradului de degerare

Experimentul a implicat plasarea mâinilor subiecților în apă cu gheață pentru o lungă perioadă de timp, până când membrele înghețau. Ulterior, se încercau diferite modalități de a încălzi mâinile. Acestea fie erau introduse într-un vas cu apă fierbinte, fie erau ținute deasupra focului. Însă, existau și cazuri în care nu se mai încerca încălzirea membrelor, pentru a studia dacă sângele uman este suficient de puternic pentru a reîncălzi mâinile înghețate.

Vivisecția

Acest experiment avea ca scop efectuarea unei autopsii pe oameni care încă se aflau în viață, pentru a studia efectele diferitelor boli asupra țesutului viu. În unele cazuri, membrele prizonierilor erau zdrobite.

Testele efectuate pe femei însărcinate

Femeile care au făcut parte din acest experiment erau însărcinate. Motivul declarat al torturii a fost posibilitatea ipotetică a transmiterii (de la mamă la copil) a bolilor, în special a sifilisului.

Unitatea 731 a fost distrusă în 1945, iar mulți dintre cei care participau la acel experiment au fost împușcați.


Citește și: Fapte pe care mulți nu le știu despre Josef Mengele, ″îngerul morţii″ de la Auschwitz