Mersul prin coridoarele înguste din Al ‘Ula, din nord-vestul Arabiei Saudite, este ca și cum ai traversa un labirint, care îți dezvăluie o parte din istoria antică la fiecare cotitură.

Dacă în trecut acest oraș era plin de viață, acum – cele 800 de case din piatră și chirpici – unele dintre ele vechi de peste 2.000 de ani – au rămas niște ruine abandonate, care se descompun sub soarele fierbinte al deșertului.

Richard Mortel
CC BY 2.0
Richard Mortel
CC BY 2.0
Richard Mortel
CC BY 2.0

Orașul fortificat Al ‘Ula a fost fondat în secolul al VI-lea î.Hr., o oază în valea deșertului, cu sol fertil și apă din belșug. Era situat de-a lungul „Drumului Tămâiei”, rețeaua de rute care facilitau comerțul cu mirodenii, mătase și alte obiecte de lux prin Arabia, Egipt și India.

Sammy SixCC BY 2.0

Uimitorul Al ‘Ula se află în zona orașului biblic Dedan, dar a fost fondat odată cu vechiul regat nord-arabean Lihyan, care a domnit între secolele al V-lea și al II-lea î.Hr.

Deși majoritatea caselor originale din orașul vechi au fost reconstruite de-a lungul secolelor, printre ruine există multe rămășițe ale arhitecturii arabe tradiționale.

Richard Mortel
CC BY 2.0
Richard Mortel
CC BY 2.0

Unele dintre pietrele vechi folosite la fundațiile clădirilor provin din ruinele antice și încă mai au însemne lihyanite pe ele. Orașul abandonat are și o semnificație religioasă; musulmanii cred că Mahomed a trecut prin Al ‘Ula – situat la aproximativ 380 de kilometri nord de orașul sfânt Medina – în anul 630 d.Hr. în drumul său spre bătălia de la Tabuk dintre arabi și bizantini.

Pteropus conspicillatusCC BY-SA 3.0

După ce a fost reconstruit în secolul al XIII-lea, orașul vechi Al ‘Ula a fost locuit până în epoca modernă. Când spațiul înghesuit și infrastructura precară nu au mai îndeplinit standardele secolului XX, a fost abandonat de locuitori pentru un nou oraș din apropiere, numit tot Al ‘Ula. Ultima familie a părăsit orașul în 1983, iar ultima slujbă la moschee a avut loc doi ani mai târziu, în 1985.

Richard Mortel
CC BY 2.0
Sammy Six
CC BY 2.0

Turiștii care vizitează acum Al ‘Ula sunt adesea complet singuri printre ruinele unei civilizații antice, bucurându-se de liniște și imaginându-și cum ar fi fost viața pe străzile sinuoase, când în colibele din chirpici trăiau sute de oameni.

Richard Mortel
CC BY 2.0

Din nefericire, este posibil ca vizitatorii să nu aibă această plăcere pentru mult timp. Pe măsură ce trece timpul, colibele din Al ‘Ula devin din ce în ce mai degradate. În ciuda eforturilor guvernului saudit de a restaura vechiul oraș, este posibil ca în scurt timp Al ‘Ula să se transforme în praf.


Citește și: Masouleh, locul unde străzile sunt construite pe casele localnicilor