Misterul moaștelor Mariei Magdalena

Într-un mic orășel medieval din Provence, ascuns între dealuri împădurite, se păstrează presupusele rămășițe ale uneia dintre cele mai importante femei ale creștinismului, Maria Magdalena.

O figură controversată și discutată, în unele privințe misterioasă: potrivit unor teorii, evident neacceptate de Biserică, Magdalena ar fi fost mireasa lui Iisus; potrivit Evangheliei după Luca, ar fi fost una dintre femeile care „l-au ajutat pe Iisus”; în Evangheliile după Marcu, Luca și Matei, Magdalena este prezentă la răstignirea lui Hristos și la depunerea sa în mormânt.

Dar ceea ce face din ea una dintre cele mai importante figuri din istoria creștinismului este rolul ei în anunțarea învierii lui Hristos. Ei i s-a arătat „Domnul înviat” („S-a arătat întâi Mariei Magdalena” (Marcu XVI, 9)) și ea a fost prima care a anunțat vestea cea bună apostolilor.

Pe de altă parte, nu este sigur că Maria, o prostituată răscumpărată de Iisus, poate fi identificată cu Maria Magdalena.

Cu toate acestea, Magdalena a jucat, cel puțin conform unor surse, un rol în evanghelizarea Franței, sau mai degrabă a regiunii Provența, unde a ajuns împreună cu „prietenii din Betania”, Lazăr, Marta și alte două femei.

Ajunseseră la Saintes Maries de la Mer, nevătămați, după o călătorie miraculoasă într-o barcă fără pânze și fără vâsle. Magdalena a răspândit Evanghelia până când s-a retras să trăiască într-o peșteră (La Sainte Baume: Peștera Sfântă) din Provence, în localitatea cunoscută astăzi sub numele de Saint-Maximin-la-Sainte-Baume.

Disdero assumed, CC BY-SA 3.0

Trupul Mariei Magdalena a fost înmormântat de bunul ei prieten, primul episcop de Aix, Sfântul Maximin. Deși sfânta era venerată în întreaga regiune încă din secolul al V-lea, rămășițele ei au fost descoperite în 1279, în timpul unor săpături în cripta unei mici biserici din Saint-Maxim. Un sarcofag de marmură a fost găsit împreună cu morminte care datează din secolul I d.Hr.

Rvalette, CC BY-SA 3.0

Carol al II-lea de Anjou, rege al Neapolelui (și nepot al Sfântului Ludovic), a fost cel care, în urma unui vis în care i se arătase Maria Magdalena, a ordonat săpături sub mica biserică, care fusese păzită de călugări casianisti până în secolul al VII-lea. Apoi au sosit sarazinii și, odată cu ei, teama de o posibilă distrugere a simbolurilor creștinismului. Astfel, în data de 6 decembrie 710, călugării au decis să ascundă moaștele.

Itto Ogami, CC BY 3.0

Ca mărturie a gestului lor de protecție, au lăsat în noul sarcofag un papirus care relatează:

„În anul nașterii Domnului 710, în a șasea zi a lunii decembrie, noaptea și foarte pe ascuns, sub domnia piosului Eudes, regele francilor, în timpul năvălirilor neamului trădător al sarazinilor, trupul scumpei și venerabilei Sfintei Maria Magdalena a fost, de teama respectivului neam necredincios, mutat din mormântul ei în noul mormânt de marmură, după ce a fost mutat trupul lui Sidoniu.”

În interiorul mormântului se afla, de asemenea, o tăbliță de lemn, acoperită cu ceară, pe care era scris „Hic requiescit corpus beatae Maria Magdalenae”, datând din secolele I-IV.

Timp de cinci secole, locul de înmormântare al Mariei Magdalena a rămas necunoscut, până când a fost redescoperit grație lui Carol de Anjou, la 10 decembrie 1279. Se spune că atunci când sarcofagul a fost deschis în prezența lui Carol de Anjou, a ieșit un „miros minunat și foarte dulce”, pe care cei prezenți l-au asociat cu parfumul turnat de Magdalena pe capul și picioarele lui Iisus înainte de moarte.

Carol de Anjou a decis să construiască o mare bazilică în cinstea Mariei Magdalena, chiar deasupra criptei în care rămășițele sfintei se odihneau de secole și care astăzi adăpostește relicvariul.

Presupusele rămășițe ale Mariei Magdalena au scăpat chiar și anilor tulburi ai Revoluției Franceze.

wikipedia

Public Domain

perthnow.com.au

Când sarcofagul Magdalenei a fost deschis în 1279, o fâșie de piele era încă atașată de craniu: potrivit episcopilor prezenți la săpături, acela era exact locul în care Iisus și-a pus mâna pe capul Mariei Magdalena. Și mai sugestivă, într-un fel legată de legenda Sfântului Graal, a fost descoperirea, tot în mormântul sfântului, a Sainte Ampoule, o sferă din sticlă cu pământ îmbibat cu sângele lui Iisus, colectat de către Maria Magdalenala de la baza crucii pe care a fost răstignit Hristos.

Din păcate, cineva a furat Sainte Ampoule în 1904.

Rvalette, CC BY-SA 3.0

Bazilica Sfântului Sânge (Basiliek van het Heilig Bloed) – o capelă din secolul al XII-lea, din orașul medieval Bruges, Belgia, găzduiește o fiolă venerată care conține pânză pătată cu sângele lui Hristos. Cel puțin așa se crede.

Matt Hopkins

CC BY-SA 2.0

Există o legendă populară conform căreia, în urma Răstignirii, Iosif din Arimateea a șters sângele de pe trupul lui Hristos, iar pânza a fost păstrată. Artefactul a fost păstrat în siguranță în Țara Sfântă până în timpul celei de-a doua cruciade, când regele Ierusalimului Baldwin al III-lea i l-a dat cumnatului său, contele de Flandra Diederik van de Elzas.

Contele a dus apoi relicva înapoi la Bruges, unde se află și astăzi, încă nedeschisă până în prezent. Fiola în sine este o minune, împodobită cu aur și închisă la fiecare capăt de coronete decorate cu îngeri. Capela este deschisă zilnic pentru vizitatorii care doresc să vadă relicva.

Mai multe detalii despre viața Mariei Magdalena găsești în cartea Adevărata față a Mariei Magdalena, pe care o poți comanda de pe libris.ro.

Citește și: Povestea celor 7 mănăstiri unite printr-o linie imaginară perfect dreaptă și închinate Arhanghelului Mihail