Câinele tău își poate da seama după vocea ta dacă ești fericit sau trist
Oamenii de știință tocmai au furnizat dovezi pentru un lucru pe care majoritatea stăpânilor de câini îl știau de mult timp: se pare că, pe baza tonului vocii tale, câinii își pot da seama dacă ești fericit sau trist.
În ultimii ani, la Universitatea Eötvös Loránd din Ungaria, o echipă de cercetători a folosit tehnologia fMRI (imagistică prin rezonanță magnetică funcțională) – care urmărește fluxul sanguin în diferite zone ale creierului, un semn de activitate crescută – pentru a pătrunde în mintea câinilor.
Unul dintre puținele grupuri de laboratoare din lume care utilizează tehnologia în acest mod, a realizat un studiu pe un grup format din 11 câini. Animalele, analizate cu scanerul fMRI, au trebuit să asculte diferite sunete.
Conform lucrării publicate în revista Current Biology, creierul câinilor pare să aibă o zonă dedicată care prezintă mai multă activitate ca răspuns la voci (fie că este vorba de vorbirea umană sau de lătratul câinilor) decât la alte zgomote fără sens (cum ar fi spargerea sticlei) și că o parte a acestei zone prezintă mai multă activitate la auzul unui sunet pozitiv din punct de vedere emoțional, în comparație cu unul negativ.
Desigur, nu este clar ce anume se întâmplă în mintea câinilor atunci când aud aceste zgomote, dar acest lucru sugerează că aceștia pot distinge o voce veselă de una tristă.
Victor Grabarczyk
Creierul uman are o zonă specifică, în cadrul cortexului auditiv primar, care răspunde mai mult la sunetul unei voci umane decât la un zgomot non-vocal și răspunde diferit în funcție de valența emoțională a vocii, adică dacă aceasta transmite tristețe, fericire, furie sau alte emoții. Acest lucru se știe de mai bine de un deceniu.
Această arhitectură neuronală interesantă pare să fie una dintre adaptările evolutive care ne permit să ne bazăm atât de mult pe limbajul vorbit pentru comunicare. Punând câinii în aparatul fMRI, cercetătorii au fost interesați să vadă dacă și creierul lor includea structuri care păreau să îndeplinească același rol.
Pe parcursul a mai multor sesiuni, câinii au ascultat aproximativ 200 de sunete fiecare, care se încadrau în trei categorii (voci umane, vocalize de câine și zgomote fără sens), urmărindu-le activitatea cerebrală pe măsură ce ascultau fiecare tip de sunet. De asemenea, au scanat câinii în liniște. Cercetătorii au efectuat apoi exact același experiment cu 22 de participanți umani, ca o comparație.
Principala lor descoperire este că anumite zone din creierul câinilor au răspuns mai mult atunci când au auzit vocalize (fie că era vorba de alți câini sau de oameni), în comparație cu zgomotele non-vocale. „Descoperirea foarte interesantă este că, atât în creierul uman, cât și în cel al câinilor, aceste „zone vocale” sunt localizate în locuri foarte asemănătoare”, sa declarat unul dintre specialiștii implicați în acest studiu.
Experimentele au dezvăluit, de asemenea, un lucru și mai intrigant în ceea ce privește capacitatea câinilor de a recunoaște zgomotele vocale: creierele lor au prezentat diferite tipuri de activitate în funcție de tonul fericit sau trist al sunetelor pe care le auzeau, fie că erau emise de oameni sau de câini. Atunci când au ascultat sunete vesele, cum ar fi înregistrări cu un om râzând sau un câine lătrând ca răspuns la întoarcerea acasă a stăpânului său, anumite zone din cortexul lor auditiv au prezentat în mod constant mai multă activitate decât atunci când au auzit sunetul unui om sau al unui câine plângând.
Constatarea unei corelații între un stimul extern și un anumit tip de activitate cerebrală nu ne permite să înțelegem pe deplin cunoașterea câinilor. Dar sugerează că aceste animale sunt capabile să facă distincția între zgomotele fără sens și comunicarea vocală și recunosc faptul că un om care plânge transmite o informație mult diferită de unul care râde.
În acest moment, nu este clar dacă această sensibilitate emoțională este un comportament învățat – rezultatul faptului că acești câini au trăit cu oamenii – sau o adaptare evolutivă.
