Legea care a transformat astronomia: Kepler și ideea relației dintre intervalele muzicale și mișcarea planetară
Astfel, Kepler a devenit un adept al gândirii copernicane și și-a dedicat cea mai mare parte a vieții studiului și înțelegerii mișcărilor planetelor. El a propus teorii bazate pe geometria pitagoreică și pe ideea că tot ceea ce a creat Dumnezeu trebuie să fie divin și complet.
wikipedia.org
Cu toate acestea, pe măsură ce a studiat datele disponibile, și-a dat seama că traiectoriile planetelor nu puteau fi explicate prin modelele existente. Fidel ideii sale de cercuri perfecte, a încercat toate sferele și formele circulare existente fără a reuși să obțină modelul dorit.
În cele din urmă, folosind elipsele ca bază pentru mișcarea planetară, el a găsit paralele cu rezultatele din datele experimentale.
Astfel, Kepler, folosind acest nou model de orbite eliptice, a revoluționat astronomia vremii propunând trei legi ale mișcării planetare care au reușit în sfârșit să explice în ce constă dinamica planetelor și care este baza lor.
CC BY-SA 4.0
Dintre aceste legi, cea mai impresionantă a fost a treia, pentru că a reușit să conecteze căile planetelor între ele: „Pătratul perioadei de revoluție a planetei în jurul Soarelui, , este proporțional cu cubul semiaxei mari a orbitei, .”
Numele ei este Legea armonică și a reprezentat un punct de cotitură în astronomie, deoarece ne-a permis să unificăm, să prezicem și să înțelegem toate mișcările planetelor. Pentru a o dezvolta, Kepler s-a inspirat dintr-un concept filozofic cunoscut sub numele de armonia sferelor, care se bazează pe faptul că mișcările corpurilor cerești produc, de fapt, ceva asemănător muzicii.
Fiecare planetă emite un ton care variază în înălțime pe măsură ce distanța sa față de Soare variază de la periheliu la afeliu și înapoi, producând un glissando continuu de tonuri intermediare, un „fluierat produs de frecarea cu lumina cerească”. Împreună, planetele produc „muzica sferelor”. Mercur este soprana, Venus și Pământul sunt alto, Marte este tenorul, iar Jupiter și Saturn au un registru bas.
Susținător al conexiunii perfecte dintre geometrie, astronomie și muzică
În lucrarea sa „Harmonices mundi”, sau „Armonia lumii”, Kepler a teoretizat că intervalele muzicale și armoniile diferite sunt cele care descriau mișcările singurelor șase planete cunoscute la acea vreme . El nu credea că sunetul emis de aceste mișcări poate fi auzit de oameni, dar a susținut credința că sufletul îl poate auzi într-un mod metafizic. De fapt, ideea lui era aceea că Dumnezeu este autorul acelui sistem, care creează o legătură atât de perfectă între geometrie, astronomie și muzică.
În prima și a doua parte a cărții, Kepler oferă o scurtă analiză a ideii sale inițiale, unde orbitele și distanțele planetelor ar putea fi explicate prin structura poliedrelor perfecte. În a treia parte, astronomul se uită înapoi la descoperirea lui Pitagora a relației dintre melodie și coarde, dezvoltând ideea că acest tip de relație face ca ascultarea muzicii să fie atât de plăcută pentru oameni.
În capitolul patru, Kepler stabilește o bază metafizică pentru acel sistem și o analogie între vitezele planetelor și muzică: planetele care deviază mai mult decât de obicei au variații mai mari de viteză și produc mai multe note.
În cele din urmă, în partea a cincea a lucrării sale, Kepler analizează relația care există între vitezele fiecărei planete, confirmând că atunci când le comparăm, se creează anumite armonii matematice. Din această afirmație el dezvoltă a treia lege a mișcării planetare.
