Când Pământul s-a întunecat: De ce a existat o „noapte perpetuă” de 540 de zile în Evul Mediu?
În anul 536 d.Hr., Europa, Orientul Mijlociu și unele părți ale Asiei au cunoscut un fenomen ecologic înfricoșător pentru mulți, cunoscut sub numele de „noaptea perpetuă a Evului Mediu”.
Această perioadă, care a durat 540 de zile, a fost caracterizată de un întuneric continuu, în care Soarele și Luna păreau să nu lumineze. Nu se putea observa răsăritul sau apusul Soarelui, totul fiind parcă într-o umbră.
Cauza acestui întuneric prelungit a fost o ceață densă și misterioasă care a învăluit complet cerul. Personalități istorice de renume, inclusiv istoricul bizantin Procopius, au documentat acest fenomen. Relatările lui Procopius descriu Soarele emițând o lumină slabă, asemănătoare cu cea a Lunii, pe tot parcursul anului.
Această perioadă a marcat începutul celui mai rece deceniu din ultimii 2.300 de ani, temperaturile din timpul verii scăzând cu 1,5°C și 2,5°C, conform Science.
Impactul acestui întuneric a fost profund și de anvergură. În China, zăpada a acoperit întreaga regiune, ceea ce a dus la recolte nereușite și foamete severă.
Europa a avut de suferit în mod similar, iar cronicile indică faptul că terenurile pentru culturi nu și-au revenit după temperaturile scăzute timp de cel puțin trei ani. Cele mai multe dintre aceste relatări proveneau din Constantinopol, capitala Imperiului Roman de Răsărit la acea vreme. Cu toate acestea, efectele au fost resimțite mult dincolo de granițele europene.
Descrierile despre Soarele din această perioadă indică faptul că razele sale erau „slabe și albăstrui” și, chiar și în nopțile cu Lună plină, Luna părea „lipsită de splendoare”.
Anotimpurile păreau să se contopească unele cu altele: primăvara era fără blândețea ei și vara fără căldură.
La zeci de ani de la eveniment, cauza acestei perioade de 540 de zile de întuneric a rămas un mister. Mai mult de 1.500 de ani mai târziu, cercetătorii de la Institutul pentru Schimbări Climatice de la Universitatea din Maine au propus o posibilă explicație.
În cadrul unui atelier de lucru organizat în 2018 la Universitatea Harvard, aceștia au prezentat dovezi care sugerează că o erupție vulcanică din Islanda a fost cauza probabilă.
Julius H.
Erupția, care a avut loc în anul 536 d.Hr., a fost atât de puternică încât a împrăștiat cenușă pe o mare parte a emisferei nordice. Acest eveniment a dus la ceea ce acum se numește „iarnă vulcanică”, un fenomen în care temperaturile globale scad din cauza picăturilor de acid sulfuric care întunecă Soarele.
Aceste picături sunt rezultatul unor erupții vulcanice mari, bogate în sulf. Cenușa și acidul sulfuric au format efectiv un „zid de fum” pe cer, blocând lumina solară și provocând o scădere dramatică a temperaturilor.
Caspar David Friedrich
Consecințele acestei catastrofe ecologice au fost agravate de alte două dezastre naturale. În anul 540 d.Hr., la doar patru ani de la erupția inițială, și din nou șapte ani mai târziu, au avut loc alte erupții.
Aceste dezastre continue au împiedicat Europa să se redreseze, aruncând mai multe țări în stagnare economică. Fără recolte de vândut și fără mijloace viabile de cultivare a pământului, a urmat o foamete generalizată.
Din cauza erupțiilor violente, a fost redusă semnificativ cantitatea de lumină solară care ajunge la suprafața planetei. Deși efectul „nopții perpetue” s-a disipat treptat, a fost nevoie de zeci de ani pentru ca temperaturile să revină la nivelul normal.
Cele 540 de zile de întuneric din anul 536 d.Hr., urmate de dezastrele naturale ulterioare, au avut efecte de durată asupra agriculturii, economiei și vieții de zi cu zi în întreaga Europă și în unele părți ale Asiei.
Documentarea și studierea unor astfel de fenomene oferă informații valoroase despre provocările cu care s-au confruntat societățile din trecut și despre rezistența de care acestea au dat dovadă în fața dezastrelor naturale.
