Gerul teribil din 1709: Cea mai rece iarnă din istoria Europei
Între ianuarie și aprilie 1709, continentul european a fost lovit de un val de frig anormal care a paralizat întreaga regiune, provocând un număr mare de victime în rândul populației.
Iarna cea mare, amintită ca fiind cea mai friguroasă și mai dezastruoasă din ultimele cinci secole, a început în ajunul Bobotezei din anul 1709. În ziua următoare, Europa de Vest și o parte din zona mediteraneană s-au trezit sub o pătură de gheață care a persistat timp de câteva luni. Au fost excluse de la valul de ger Scandinavia și unele părți ale Turciei.
Motivele pentru acest frig polar neașteptat a fost atribuit unor anumitor schimbări climatice. Pe lângă erupția din anii precedenți a mai multor vulcani, printre care vulcanul Santorini din Grecia, Vezuviu, Fuji din Japonia și Teide din Tenerife (când emisia de energie solară a soarelui a fost semnificativ diminuată din cauza cenușei), au avut loc două fenomene care s-au combinat pentru a ține planeta în ghearele gerului: punctul culminant al așa-numitei Mica eră glaciară și anticiclonul termic rusesc.
Eugene
Click and Learn Photography
NOAA
Mica era glaciară a însemnat o răcirea generală și radicală care a avut loc pe Vechiul Continent începând cu Evul Mediu și care, de la jumătatea secolului al XIX-lea, a făcut loc fenomenului opus.
Unii susțin că astfel de ere glaciare sunt consecința unor variații periodice ale intensității solare: la fiecare 250-300 de ani, Soarele își reduce activitatea, așa cum s-a întâmplat în 1709, când s-a înregistrat așa-numitul minimul lui Maunde și producția de energie solară a scăzut semnificativ.
Cel de-al doilea factor, anticiclonul rusesc, numit de experți și „ursul”, se referă la o zonă vastă de presiune ridicată și temperaturi scăzute: este un fenomen care apare întotdeauna în atmosferă în regiunile din vestul Asiei, de obicei contracarat de curenții dinspre Atlantic. În 1709, anticiclonul, care afectase puternic Rusia în iarna precedentă, s-a extins și a afectat tot continentul European.
Cornelius Krieghoff
Franța a fost una dintre cele mai afectate țări de gerul aspru. În lipsa prognozelor meteorologice, autoritățile nu au avut timp să se pregătească pentru ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „Le Grand Hiver”, iar mii de oameni au murit de hipotermie. Nici animalele nu au fost cruțate.
George Morland
În Italia, timp de aproximativ 20 de zile, valea fluviul Po (Pad) din nordul Italiei a fost blocată de un îngheț neobișnuit, cu temperaturi care au ajuns până la -40 °. Zăpada era atât de mare, încât oamenii nu puteau să iasă din case.
Râurile, rețelele de canale și chiar porturile maritime au fost blocate de gheață. Au înghețat Vistula, Rinul, Dunărea, Meuse, Garonne, Ebro, Sena și chiar și gura de vărsare a râului Tajo, în Lisabona, la fel ca și lacurile Constanța și Zurich și, parțial, lacul Geneva.
De asemenea, porturile mediteraneene Genova, Marsilia și Livorno au avut aceeași soartă. Zăpada a acoperit complet drumurile. Nu se mai găseau produse de primă necesitate și, din cauza lipsei de lemne de foc, locuitorii își ardeau mobila pentru a se încălzi.
Un întreg continent în criză
Marele frig nu a cruțat pe nimeni.
Scăderea bruscă a temperaturii a făcut ca vinul din pivnițele de la Versailles să înghețe în butoaie. Consecințele asupra animalelor și plantelor au fost dramatice: peștii au înghețat în râuri, mii de păsări au murit și la fel s-a întâmplat și cu multe animale domestice care au pierit din cauza gerului.
Genessa Panainte
În Veneția, apa din canale a înghețat. Stratul de gheață avea aproximativ 70 de centimetri grosime.
De asemenea, în Marea Adriatică, ca și în multe alte porturi din Europa, gerul a oprit navele, iar echipaje lor au murit de frig și de foame.
În restul Europei, situația a fost și mai gravă. Tamisa a înghețat, la fel ca și canalele și portul Amsterdam, în timp ce Marea Baltică a rămas înghețată timp de patru luni.
Foamete și boli
Claude MonetPublic Domain
Cu ușoare fluctuații, temperaturile au rămas scăzute până în primăvară. Dar oamenii n au avut de înfruntat numai gerul. Înghețul a fost urmat de foamete, inundații și epidemii. Zăpada acumulată în timpul lunilor de iarnă a provocat inundații intense la topire, iar epidemiile nu au întârziat să apară. Bolile bronho-pulmonare au crescut și s-au răspândit. Frigul și foamea au favorizat răspândirea gripei, care s-a răspândit în aproape toată Europa între 1709 și 1710. În plus, ciuma a venit dinspre Imperiul Otoman.
Foametea care a urmat a fost dramatică. Valurile teribile de frig au lăsat un peisaj dezolant în mediul rural, distrugând majoritatea culturilor. În orașe, alimentele erau rare, deoarece nu mai erau aduse alimente de la țară. În consecință, această criză a dus la o creștere a prețului la cereale și la produsele de primă necesitate.
Situația dificilă de supraviețuire a generat, de asemenea, episoade de violență. Țăranii se adunau în bande pentru a asalta brutăriile sau pentru a ataca convoaiele de cereale care erau transportate în orașe.
Autoritățile din unele state au încercat să reacționeze la această situație dramatică. În Franța, Ludovic al XIV-lea a dispus distribuirea gratuită a pâinii și a obligat aristocrația să deschidă cantine de caritate. El a redus prețul pâinii și a ordonat să fie declarată cantitatea de grâu deținută de fiecare familie.
La Londra, regina Anne Stuart a ordonat achiziționarea de cărbune, pe care l-a distribuit apoi populației. Perioada care a urmat a fost una caracterizată de o mortalitate ridicată și o rată scăzută a natalității.
Se admite că frigul excepțional și foametea din acel an au provocat un număr fără precedent de victime.