Care este cel mai periculos animal pentru oameni?
Care este cel mai periculos animal pentru oameni? Nu are colți, nu are gheare și nu cântărește tone. Dimpotrivă: este mic și fragil, dar capabil să transmită boli mortale. Ne referim la țânțar, care numai în 2018 a fost responsabil pentru aproximativ 725.000 de decese, potrivit Science Alert. Unele cifre sugerează că numărul deceselor ar putea ajunge la 1.000.000 pe an.
Poziția a doua, în topul celor mai periculoase vietăți pentru om, este ocupată chiar de oameni. Chiar și speciile mai sălbatice, mai periculoase și mai puternice, cum ar fi șerpii, lupii, crocodilii, hipopotamii, elefanții, leii, lupii, scorpionii și rechinii, nu ating nivelul mortalității țânțarilor.
Mulți vor spune că țânțarii nu sunt animale, ci insecte. Ei bine, sunt ambele. Un țânțar este o insectă, care face parte din regnul animal. Animalele (numite și Metazoa) sunt organisme eucariote multicelulare care formează regnul biologic „Animalia” sau animal.
Și chiar dacă par inofensivi la prima vedere, unii consideră țânțarii ca fiind cea mai periculoasă creatură din lume din cauza infecțiilor cu boli pe care le transmit oamenilor și animalelor. Și pe bună dreptate!
Aceste creaturi pot transmite boli atât de diverse precum:
Febra West Nile
Zika
Dengue
Febra galbenă
Chikungunya
Encefalita St Louis
Filarioza limfatică
Encefalita La Crosse
Boala Pogosta
Febra Oropouche
Boala virusului Tahyna
Febra din Valea Riftului
Infecția cu virusul pădurii Semliki
Febra Sindbis
Encefalita japoneză
Febra Ross River
Febra pădurii Barmah
Boala transmisă prin intermediul mușcăturii de țânțari, cu cel mai mare număr de decese, este malaria, o infecție parazitară transmisă de țânțarii Anopheles femele. Boala este atât de răspândită și de letală încât a avut un impact major asupra istoriei umane și chiar asupra evoluției noastre.
În timp ce se hrănesc cu sângele uman, țânțarii transmit agenți patogeni infecțioși, transportând bacterii, viruși și paraziți de la o persoană la alta.
De ce ne înțeapă țânțarii și de ce sunt unii oameni mai predispuși să fie înțepați?
Егор Камелев
Țanțarii nu atacă la întamplare. Cu aproape un secol în urmă, dioxidul de carbon (CO₂) a fost identificat ca fiind un fel de magnet pentru țânțari. Mai mult, acest gaz a fost folosit pentru a prinde femelele de țânțari care caută sângele necesar pentru a dobândi nutrienți pentru generarea ouălor, un proces cunoscut sub numele de ovogeneză.
Cu toate acestea, nu există dovezi disponibile care să sugereze că CO₂ mediază atracția diferențială. Cu alte cuvinte, nivelurile emisiilor de dioxid de carbon nu explică de ce țânțarii preferă în mod sistematic o persoană în detrimentul alteia.
Atât țânțarii masculi, cât și femelele pot trăi fără să înțepe animale sau oameni, însă femelele au nevoie de sânge pentru a-și completa ciclul de reproducere.
Așadar, dacă nu nivelul de dioxid de carbon este problema, ce anume atrage țânțarii cel mai mult spre anumiți oameni?
Răspunsul ar putea fi mirosul corporal pe care îl emană fiecare persoană. Mai multe studii indică molecule precum indolul, nonanolul, octenolul și acidul lactic, pe care pielea le emană, ca fiind principalii suspecți pentru motivul pentru care țânțarii preferă anumite persoane în detrimentul altora.
Cercetătorii conduși de Matthew DeGennaro de la Florida International University (SUA) au identificat un receptor olfactiv unic, cunoscut sub numele de receptor ionotropic 8a (IR8a), care permite țânțarului Aedes aegypti să detecteze acidul lactic.
„Parfumul” care îi atrage
Erik Karits
Alte cercetări susțin că virusurile dengue și Zika modifică mirosul oamenilor infectați pentru a-i face mai atractivi pentru țânțari. Aceasta este o strategie interesantă a virusului, deoarece favorizează transportul acestuia pentru a infecta un alt individ.
Acest lucru se întâmplă prin modificarea emisiei unei cetone aromatice, acetofenona, care este deosebit de atractivă pentru țânțari. În mod normal, pielea oamenilor și a rozătoarelor produce o peptidă antimicrobiană care limitează populațiile de bacterii.
Pe de altă parte, s-a demonstrat că, la șoarecii infectați cu dengue sau Zika, concentrația acestei peptide scade și unele bacterii din genul Bacillus proliferează, declanșând producția de acetofenonă.
La oameni, se întâmplă ceva similar: axilele pacienților cu dengue conțin mai mult acetofenon decât cele ale persoanelor sănătoase.
Ceea ce a atras atenția comunității științifice este că acest lucru poate fi corectat: unii șoareci infectați cu dengue au fost tratați cu izotretinoină, ceea ce a dus la o emisie mai mică de acetofenonă și, prin urmare, la reducerea atractivității pentru țânțari.
