Cum era viața gladiatorilor romani, unii dintre cei mai populari atleți ai Romei Antice
Populaţia ahtiată după „pâine şi circ” i-a apreciat, elita i-a disprețuit însă, chiar și așa, gladiatorii romani erau admirați în imperiu. Nobili sau nu, oamenii voiau să îi vadă cum se luptă.
Gladiatori romani au definit modul în care vedem divertismentul în Roma antică, iar portretele lor prezentate în filme au făcut ca aceștia să fie transformați în niște legende arhetipale – oameni care se confruntau zilnic cu brutalitatea și moartea. Jocurile cu gladiatori nu pot fi comparate cu nimic la care asistăm astăzi.
Oamenii s-au înghesuit în arenele din întregul imperiu pentru a-i urmări pe acești războinici înarmați și antrenați într-un spectacol sângeros. Arena era un teatru crud în care războinicii intrau în povești și legende cu luptele lor, devenind astfel „nemuritori”.
Originea jocurilor cu gladiatori
Livius.org wikipedia.org
Jocurile cu gladiatori sunt adesea asociate cu sânge, furie și cruzime, dar este aceasta povestea adevărată din spatele lor?
Termenul de gladiator este derivat din numele unei spade scurte – gladius. Mulți cred că tradiția provine de la etrusci care organizau lupte rituale ca parte a ritualurilor religioase dedicate morții.
Mulți cronicari antici au descris luptele de gladiatori ca parte a ritualurilor săvârșite la înmormântările nobililor bogați. Când murea un aristocrat, familia angaja sclavi și condamnați care se luptau între ei până la moarte. Astfel, s-a menținut un elogiu fantomatic despre virtuțile care îl caracterizau pe defunct. Potrivit lui Tertulian și Festus, romanii credeau că sângele uman ajuta la curățarea sufletului decedatului. Aceste jocuri reprezentau un fel de substitut pentru sacrificiul uman.
Mai târziu au căpătat și mai multă notorietate și până la sfârșitul secolului I î.Hr. au devenit o parte integrantă a divertismentului spectaculos din Imperiul Roman. Sute de mii de oameni au fost trimiși la moarte în amfiteatrele Romei Antice, fie că s-au luptat între ei sau au fost forțați să supraviețuiască atacurilor animalelor sălbatice.
Atât sclavi, cât și oameni liberi
Tradiția jocurilor de gladiatori a durat cel puțin 650 de ani, ceea ce este cea mai mare dovadă a popularității sale. Din 105 î.Hr. până în 404 d.Hr., jocurile au avut loc în mod constant. La început, gladiatorii erau criminali condamnați și sclavi care erau sacrificați pentru distracția poporului (plebe) și aristocrației (patricieni).
Cu toate acestea, până în anul 80, când a fost deschis Colosseumul, meseria de gladiator s-a dovedit a fi o afacere profitabilă și tot mai mulți se înscriau de bună voie pentru antrenament. Oamenii liberi voiau faimă și bani. Printre aceștia s-au numărat soldați pensionari, mercenari, aventurieri, dar și cei disperați să obțină orice fel de venit. Au existat chiar și aristocrați care au luptat în arenă pentru a-și dovedi onoarea și priceperea, deși acest lucru nu era obișnuit.
Jocurile cu gladiatori au evoluat de la lupte până la moarte, la un sport organizat care avea propriile reguli.
Mary Harrsch
Luptătorii erau clasificați în clase, în funcție de experiență și erau specializați într-un anumit stil de luptă și tip de armă. Cele mai populare grupuri erau „murmillo” și „thraex” care luptau cu sabia și scutul, dar erau și „eques” care intrau călare în arenă, precum și „dimachaeri” care luptau cu două săbii. „Esaderi” a luptat în două care în stilul celților britanici și se crede că a fost introdus de Iulius Caesar după invazia Marii Britanii.
Dintre toate tipurile de gladiatori, poate cel mai neobișnuit a fost clasa „retiarius”. Gladiatorii din această clasă aveau ca arme doar o plasă și un scut pe umărul stâng. Acești războinici aveau o tactică de a deruta adversarul, aruncând o plasă în el înainte de lupta propriu-zisă cu scopul de a-l dezarma. Dacă încercarea a eșuat, rămâneau fără arme și cu șanse mici de victorie.
Împărații romani au câștigat adesea dragostea poporului lor organizând lupte brutale între gladiatori, în amfiteatre. Câțiva dintre ei au participat la aceste lupte pentru a-și demonstra abilitățile de război. Împărații s-au luptat cu luptători neexperimentați sau cu membri ai publicului, care erau slab înarmați. Cel mai faimos dintre ei este cu siguranță împăratul roman Caligula, care a cheltuit sume uriașe pentru a pune în scenă astfel de jocuri.
Curs de pregatire
wikipedia.org CC BY 2.0
Chiar lângă Colosseumul din Roma, cea mai faimoasă arenă, se află ruinele unei școli de gladiatori. Puteți vedea celulele/camerele în care locuiau gladiatori, tunelurile care duceau la arenă – suficient pentru a ajuta arheologii să își imagineze cum arăta cândva școala.
Trei școli de gladiatori s-au evidențiat de restul, iar ludus din Capua, unde Spartacus a început răscoala, a fost una dintre ele. Gladiatorii din ludus aveau trei mese pe zi și îngrijiri medicale. Cu toate acestea, chiar și cei care s-au înregistrat ca oameni liberi au fost nevoiți să trăiască după norme stricte.
Singurul lucru pe care aveau voie să-l facă era să păstreze banii câștigați.
Mulți gladiatori romani au fost antrenați până la epuizare – cu răbdare, persistență și consecvență. Dieta lor era bogată în carbohidrați și aveau depozite de grăsime în zona abdominală. Această tactică a avut un scop practic, deoarece îi ajuta să protejeze organele vitale de răni.
Durată de viaţă
Jean-Léon Gérôme
Gladiatori reprezentau o investiție costisitoare pentru lanisti (proprietari de școli de gladiatori), motiv pentru care era deosebit de important să-i țină în viață. Contrar credinței populare, cele mai multe lupte nu s-au încheiat cu moartea. O persoană din 5 murea în arenă, dar majoritatea gladiatorilor nu au trecut de 30 de ani, deoarece viața unui gladiator era brutală.
De asemenea, priceperea și victoria nu garantau viața, deoarece împăratul și publicul puteau întotdeauna condamna gladiatorul la moarte.
Au existat și femei gladiator
Când ne imaginăm o luptă de gladiatori, de obicei nu ne închipuim că aceasta are loc între femei. Cu toate acestea, femeile au luptat adesea cot la cot cu bărbații pe nisipurile arenei. Membrii sexului frumos au participat la jocuri de gladiatori timp de mai bine de 200 de ani, până când împăratul Septimius Severus a interzis acest lucru.
Sfârșitul jocurilor cu gladiatori
Master of the Die
Jocurile cu gladiatori au fost desființate în 404 de către împăratul Flavius Honorius, care a închis toate ludusurile, sau școlile de antrenament de gladiatori.
Majoritatea gladiatorilor din acea vreme erau bărbați liberi care intrau de bunăvoie pe nisipurile arenei, pentru faimă, bani sau orice altă motivație. Acest lucru a făcut ca jocurile de gladiatori să fie și mai bizare și mai barbare.
Citește și: Aveau băi luxoase, dar își spălau hainele cu urină: Cum trăiau romanii în Epoca de Aur a Imperiului Roman
