Curiozități interesante despre faimoasele gheișe
Există multe concepții greșite despre gheișe, iar mulți sunt de părere că acestea erau femei de moravuri ușoare sau, mai bine spus, își vindeau trupul pentru bani. Din păcate, aceste credințe au umbrit istoria bogată a gheișelor și le-a devalorizat abilitățile de animatori profesioniști. La urma urmei, sarcina principală a unei gheișe a fost aceea de a-și distra clienții prin artă și conversații înțelepte.
Viața gheișelor din trecut era foarte diferită de noțiunea occidentală de gheișă. Femeile din trecut beneficiau de o pregătire istovitoare pentru a obține râvnitul lor titlu de gheișă. Nu numai atât, în perioada Edo (1603-1868) și după aceea, a avea meseria de gheișă era unul dintre puținele moduri prin care o japoneză putea trăi decent.
Iată câteva curiozități interesante despre gheișe!
Nu erau prostituate
Orice pădure are uscăturile ei, spune o veche vorbă românească. Noțiunea că toate gheișele erau prostituate a fost popularizată de Occident, când militarii americani staționați în Japonia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au avut relații cu femei japoneze care s-au îmbrăcat și și-au pictat feța precum gheișele. Experți precum antropologul Liza Dalby, care a efectuat cercetări ample asupra gheișelor, susțin că aceste femei, care au adoptat numele de „fete gheișe”, nu erau gheișe, ci mai degrabă ele imitau aspectul gheișei.
Spre deosebire de gheișele tradiționale, aceste femei nu aveau pregătirea riguroasă necesară pentru a câștiga titlul de gheișă. De asemenea, erau mult mai puțin selective cu clienții lor, deoarece multe dintre adevăratele gheișe refuzau să-i distreze pe americani. Acestea fiind spuse, subiectul rămâne extrem de contestat în istoria gheișelor. În timp ce mulți susțin că tradiția gheișelor își are originile doar în arta divertismentului, unii susțin că prostituția a fost întotdeauna o parte a profesiei lor.
Gheișele erau animatoare tradiționale ale artei și muzicii japoneze, nu erau companii ieftine
OSU Special Collections & Archives No Known Copyright Restrictions
Mulți cred că gheișa și maiko au fost în primul rând râvnite pentru aspectul lor, dar rolul lor principal al lor a fost acela de animator, de a binedispune publicul De fapt, cuvântul gheișă se traduce prin „artist” sau persoană cu veleități artistice. Prin urmare, geishele urmau cursuri de canto sau de dans pentru a avea un spectacol de calitate.
Nu toate geishele erau femei
Primele gheișe au fost bărbați și erau numiți taikomochi. Acești bărbați au îndeplinit multe funcții de-a lungul secolelor, de la binedispunerea publicului într-un rol asemănător cu bufonii de la curte, până la cântat, dansat și recitare de versuri. La apogeul popularității lor, pe la sfârșitul anilor 1700, în Japonia erau mai mult de 500 de gheișe masculine. Numărul lor a scăzut pe măsură ce mai multe femei au început să practice această meserie.
Gheișele erau dansatoare calificate
La sfârșitul secolului al XVII-lea, o soluție populară pentru părinții care aveau nevoie de bani era aceea de a își trimite fiicele la lecții de canto și dans, în speranța că acestea se vor angaja în cele din urmă. Aceste tinere dansatoare erau numite odoriko („fată dansatoare”). Cuvântul „gheișă” a apărut pentru prima dată când aceste femei ajungeau la vârsta de 20 de ani și, prin urmare, nu se mai puteau numi „fete dansatoare” (20 de ani este vârsta adultă în Japonia). Printre diferitele nume pe care le-au primit s-a numărat și apelativul de „gheișă”.
Nu toate geishele au îndeplinit aceleași roluri
Nationaal ArchiefWikimedia Commons
În secolul al XVIII-lea, cuvântul „gheișă” descria o serie de femei. Gheișele Shiro („albe”) erau strict animatoare; kido („poarta”) gheișă care stătea la intrarea carnavalurilor, jucând shamisen pentru a atrage clienți.
Era foarte greu să ajungi gheișă
OSU Special Collections & Archives No Known Copyright Restrictions
Ca să devină gheișe, tinerele urmau o pregătire îndelungată, care începea, de cele mai multe ori, încă de la vârsta de trei ani și dura până când fata împlinea 20 de ani. O gheișă în curs de formare era numită maiko. Pe lângă dans și muzică, maiko trebuia să învețe caligrafia, Ikebana (aranjarea florilor) și cum să poarte o conversație captivantă. De asemenea, aceasta era învățată cum să aplice un machiaj complicat, care dura câteva ore.
Nu toate geishele erau tinere
Așa cum am menționat anterior, ca să devină gheișe fetele aveau nevoie de ani de antrenament, așa că nu era neobișnuit ca gheișele să practice această meserie chiar și atunci când îmbătrâneau.
La urma urmei, o gheișă cu o experiență de mai mulți ani își făcea și mai bine meseria. Aceste gheișe mai în vârstă erau cele care îndrumau și pregăteau viitoarele gheișe.
Geisha nu era o femeie supusă
Mulți cred că gheișele erau femei supuse, dar adevărul era altul. Geisha era cea care binedispunea publicul și i se permitea să discute cu bărbați subiecte din multe domenii, un privilegiu pe care multe dintre soțiile clienților lor nu îl aveau. Deoarece slujba lor le impunea să știe să poarte o discuție înțeleaptă, gheișele puteau să le vorbească bărbaților de la egal la egal.
Nu erau controlate de bărbați
William Webb Wheeler Internet Archive Book Images No Known Copyright Restrictions
Într-o perioadă în care femeile nu se bucurau de prea multe drepturi, gheișele lucrau în cadrul unei comunități conduse în principal de femei. Femeile conduceau casele de gheișe și își păstrau majoritatea câștigurilor. Bărbaților nu li se permitea să ia decizii în numele gheișei. În ciuda faptului că trăiau într-o perioadă în care femeile nu aveau libertate de exprimare, gheișele au fost considerabil independente.
Cartea „Memoriile unei gheișe” – de Arthur Golden – poate fi comandată cu reducere de pe elefant.ro.
