Epopeea lui Ghilgameș, cea mai veche operă literară cunoscută
Probabil că ați auzit de Epopeea lui Ghilgameș, povestea unui rege sumerian autoritar și semizeu care descoperă prietenia adevărată, grație omului sălbatic Enkidu. Cei doi devin cei mai buni prieteni, îl ucid pe paznicul pădurii, Humbaba, și înfruntă Taurul Cerului al zeiței Ishtar. Când Enkidu moare, Ghilgameș pleacă în căutarea singurului om care trăiește veșnic, un supraviețuitor al unui potop legendar de dinainte de Biblie. Marele rege încearcă apoi, fără succes, să obțină el însuși viața veșnică.
Povestea este, după cum probabil știți, cea mai veche operă literară cunoscută pe Pământ, scrisă în cuneiforme, cea mai veche formă de scriere cunoscută.
Dacă Ghilgameș ar fi fost bazat pe un rege real din Ur, el ar fi trăit în jurul anului 2700 î.Hr. Primele povești scrise despre el datează de la aproximativ 800 de ani după această dată, în perioada vechiului Babilon, după ce ultima dinastie sumeriană se încheiase deja. Versiunea pe care mulți o știu a fost scrisă câteva sute de ani mai târziu.
BabelStoneCC0
În secolul al XII-lea î.Hr., Sin-leqi-unninni, un savant babilonian, a înregistrat ceea ce avea să devină o versiune clasică a poveștii lui Ghilgameș. Nu s-a mulțumit doar să copieze o versiune veche a poveștii, ci, cel mai probabil, acest savant a adunat diverse versiuni ale poveștii și le-a actualizat în funcție de preocupările literare ale vremii sale, care includeau întrebări despre mortalitatea umană și natura înțelepciunii. Sin-leqi-unninni l-a reformulat pe Enkidu ca însoțitor al lui Ghilgameș și a adus în prim-plan preocupări legate de eroismul dezlănțuit, responsabilitățile unei bune guvernări și scopul vieții.
Așa-numita „Versiune babiloniană standard” a fost descoperită abia în 1849. Primii arheologi care au descoperit-o nu căutau literatură sumeriană, ci dovezi care să ateste poveștile biblice.
Au crezut că au găsit-o în Ninive, în biblioteca excavată a regelui Ashurbanipal. În schimb, au descoperit tăblițele rupte, incomplete, care conțin povestea lui Ghilgameș și cea a lui Utnapishtim, care, la fel ca Noe din Biblia ebraică, a construit o barcă enormă înainte de un potop ordonat de divinitate.
Povestea potopului nu a fost o dovadă de necontestat pe care o sperau savanții creștini, dar descoperirea Epopeii lui Ghilgameș a fost și mai importantă pentru înțelegerea lumii antice.
Epopeea lui Ghilgameș „explică faptul că Ghilgameș, deși este rege al Urukului, acționează ca un conducător arogant, impulsiv și iresponsabil”. „Abia după o încercare frustrantă și zadarnică de a găsi viața veșnică, el iese din imaturitate pentru a realiza că realizările cuiva, mai degrabă decât nemurirea, servesc drept moștenire durabilă.
Alte versiuni mult mai vechi ale poveștii sale îl prezintă pe regele mitic și faptele sale într-o lumină diferită.
Osama Shukir Muhammed Amin FRCP(Glasg)CC BY-SA 4.0
Cel care a descifrat pentru prima dată Epopeea lui Ghilgameș a fost George Smith, în 1872. Acesta a spus: „Sunt primul om care a citit asta după mai bine de 2.000 de ani de uitare”.
CC BY-SA 4.0
Osama Shukir Muhammed Amin FRCP(Glasg)CC BY-SA 4.0
Aceasta a constituit una dintre cele mai senzaționale descoperiri din istoria arheologiei. Smith avea să devină cel mai mare expert din lume în limba akkadiană antică și în scrierea ei extrem de dificilă. Tot el a scris și prima istorie adevărată a Imperiului Asirian din Mesopotamia și a publicat traduceri revoluționare ale principalelor texte literare babiloniene. Și mai interesant este faptul că George Smith nu a urmat niciodată cursurile unui liceu, ci a fost un autodidact, extrem de pasionat de ceea ce făcea.
Andrew George, profesor de babiloniană la Școala de Studii Orientale și Africane (SOAS) a Universității din Londra, a realizat una dintre cele mai cunoscute traduceri ale poveștii lui Ghilgameș, una care „oferă ceea ce a mai rămas din textul lui Sin-leqi-unninni” și anexează alte tăblițe fragmentare descoperite la Bagdad, arătând cum s-a schimbat semnificația simbolurilor cuneiforme de-a lungul mileniilor între poveștile vechi babiloniene și „Noua versiune babiloniană” a Epopeii lui Ghilgameș.
