Lacul Vostok: Unul dintre cele mai mari lacuri subglaciare din lume, o capsulă a timpului pe continentul înghețat
Ați deschis vreodată o carte care a fost închisă de ani de zile? Miroase a vechi, da, dar și a altceva. Umezeala, „celuloza sufocată” după câteva decenii fără să vadă lumina Soarelui. Când toate aceste mirosuri ajung la nările noastre, nu o fac din întâmplare, ci ne târăsc împotriva voinței noastre spre un timp trecut, ne evocă ceva mai mult decât imaginea cărții vechi.
Acestea sunt, într-un fel, mici camere ale timpului. Lucruri din prezentul nostru care au fost izolate mult timp de restul lumii, încât în ele a rămas esența unui timp mai vechi. Cărțile sunt doar un exemplu, dar există sute de alte exemple în natură. Raritatea speciilor de animale din Australia sau Madagascar se datorează tocmai acestei izolări, care le-a permis să rămână așa cum erau acum mii de ani, fără presiunile evolutive complexe ale continentului.
Cu toate acestea, paginile cărții nu păstrează pentru o vreme îndelungată acel miros de vechi, dacă este utilizată. O adevărată capsulă a timpului ar trebui să fie complet ermetică și, dacă privim în ea, ar trebui să putem vedea cum era lumea atunci când a fost izolată.
Din fericire, astfel de „capsule ale timpului” există, iar unul dintre cele mai interesante zone dintre ele se află în cel mai îndepărtat teritoriu de pe planetă, în interiorul Antarcticii, la aproape 4.000 de metri sub gheață, conform livescience.com.
Lacul Vostok este unul dintre cele mai mari lacuri de apă dulce de pe Pământ ca mărime și volum, rivalizând cu Lacul Ontario din America de Nord.
„Cea mai mare capsulă a timpului”
La începutul anilor 1960, sovieticii s-au ocupat, printre altele, de dinamitarea solului antarctic. Era vorba de Expediția Sovietică în Antarctica și aveau un motiv întemeiat pentru a face acest lucru. Dacă vă imaginați Antarctica ca pe o sălbăticie înzăpezită, acest articol nu va contesta acest lucru.
Acolo, dealurile nu sunt înzăpezite, ci sunt făcute din zăpadă, atât de multă încât acoperă totul, de la lacuri la lanțuri muntoase întregi.
Citește și: Cine deține Antarctica? Acestea sunt statele care își revendică suveranitatea
Pentru a cunoaște suprafața continentală a Antarcticii, specialiștii din acele vremuri au luat în considerare toată acea apă solidificată, iar cea mai bună soluție la acel moment era o scanare cu ultrasunete. Acestea au fost studii seismice în care undele produse de explozii au fost transmise prin zăpadă, gheață și rocă, ricoșând în fiecare dintre ele în mod diferit și întorcându-se la suprafață.
Știind cum s-au comportat aceste unde, cum au fost deviate sau cât de mult au fost atenuate, s-a putut deduce ce se află sub gheața din Antarctica.
Astfel, prin această metodă, geograful Andrei Kapitsa a găsit cea mai mare capsulă a timpului din istorie.
La o adâncime de aproximativ 4000 de metri, structura solului s-a schimbat brusc. Era marginea unui lac subteran, dar nu un lac oarecare. În timp, măsurătorile s-au îmbunătățit și acum se știe că, cu o adâncime de 500 de metri, o lățime de 50 de kilometri și o lungime de 250 de kilometri, lacul Vostok este unul dintre cele mai mari lacuri subglaciare din lume. O capsulă a timpului complet izolată de mediul înconjurător, cu spațiu pentru 5400 de kilometri cubi de apă lichidă.
US National Science Foundation
Posibilitatea existenței unor astfel de lacuri subglaciare a fost luată în considerare de mulți ani. Poate părea ciudat ca apa lichidă să existe la aceste temperaturi sub zero grade, dar cheia este adâncimea.
Sub atâția kilometri există o presiune mare, atât de mare încât zăpada începe să se topească. Acest lucru și concentrația mare de săruri fac minuni și ne permit să vorbim astăzi de unul dintre cele mai mari lacuri subglaciare din lume, lacul Vostok.
De fapt, între zăpadă și lac se află un strat de gheață format acum 15 milioane de ani. Se speculează că acesta a fost momentul în care lacul Vostok a fost izolat, prinzând în el o lume din altă eră. Totuși, acest lucru nu trebuie confundat cu vârsta apelor sale. O parte a lacului îngheață treptat, fiind înlocuită de apă lichidă care se infiltrează din alte straturi de zăpadă din apropiere sub presiuni similare. Astfel, se estimează că apa din interiorul lacului se schimbă complet în maximum 13.300 de ani.
Așadar, să recapitulăm: avem un lac uriaș care a fost izolat timp de cel puțin 13.300 de ani, la temperaturi sub zero grade Celsius și unde nu poate ajunge lumina Soarelui. Nu este locul ideal pentru a trăi, și totuși se pare că până și o astfel de zonă ar putea fi plină de viață.
O viață extremă
Este interesant să ne gândim că viața, chiar dacă este unicelulară, poate exista sub o asemenea gheață. Dar este și mai interesant când ne gândim la sateliții înghețați ai planetei Jupiter, de exemplu.
Enceladus, unul dintre principalii sateliți interiori ai planetei Saturn, și Europa cea mai mică dintre cei patru sateliți galileeni care orbitează în jurul planetei Jupiter – sunt sateliți acoperiți de gheață care conțin mări sau chiar oceane de apă lichidă. Mulți astrobiologi consideră că pe acești sateliți se poate găsi viață. Cu toate acestea, distanța și grosimea exagerată a gheții fac foarte dificilă investigarea lumii lor interioare în căutarea vieții, însă lacul Vostok este un înlocuitor perfect.
Cu mult timp în urmă, sovieticii încercaseră să foreze în lac, dar tehnicile erau periculoase, iar forajul putea elibera antigel care putea compromite probele. Dacă era vorba de un fel de capsulă a timpului, orice contaminare ar fi putut fi dăunătoare.
Tocmai de aceea, cele două măsurători efectuate până în prezent sunt oarecum controversate. Prima, realizată de britanici și americani, a pretins că a detectat mii de secvențe genetice diferite din toate tipurile de organisme unicelulare.
Problema este că prima lor intervenție nu a fost aceea de a colecta probe, așa că sistemele lor de foraj nu au fost concepute pentru a fi sterilizate cu ajutorul radiațiilor UV. Scopul lor era de a extrage cilindri de gheață și de a capta gazele captate din aceștia pentru a ne putea spune despre atmosfera și clima de acum mii de ani. Așadar, articolul din 2013 a lui Scott O. Rogers este cel puțin controversat.
Cel de-al doilea studiu a fost realizat de aceiași descoperitori ai lacului, rușii, în acest caz în colaborare cu francezii. Aceștia au găsit câteva bacterii care puteau foarte bine să fie rezultatul unei contaminări de pe aparatura acestora, dar alături de acestea a fost găsită una care nu mai fusese văzută până atunci. Unicitatea acesteia susține ideea că ar putea fi o specie unică pentru lac.
Poate că, în viitor, oamenii de știință vor putea analiza mult mai precis acest sanctuar de gheață și vor putea dovedi că în lacul Vostok a existat într-adevăr o întreagă faună de microorganisme care se reproduceau.
