Marius Jacob: Hoțul gentleman care l-a inspirat pe Arsène Lupin
Era iulie 1905; o revistă lunară pariziană, Je sais tout, a publicat în paginile sale L’Arrestation d’Arsène Lupin, o povestire de Maurice Leblanc, iar din acel moment, aventurile hoțului gentilom au devenit preferatele cititorilor de la începutul secolului XX.
Fenomenul a continuat până în 1941, anul morții lui Leblanc, multe cărți fiind lansate și după moartea sa.
Henri Manuel
Public Domain
Toată lumea cunoștea isprăvile acestui hoț cu multiple talente. Dar cum a luat naștere povestea lui Arsène Lupin?
Leblanc nu a confirmat niciodată acest lucru, dar mulți spun că el s-a inspirat din viața reală a unui hoț: Marius Jacob, un anarhist francez.
Astăzi, numele său este în mare parte necunoscut, însă la începutul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, bărbatul era celebru. Leblanc a auzit de Jacob de la șoferul său personal, Jules Bonnot, un alt bandit anarhist care îl admira pe Jacob.
Cine a fost Marius Jacob?
wikipedia.org
Public Domain
Alexandre Marius Jacob s-a născut la Marsilia în data de 29 septembrie 1879. Tatăl său, Joseph, era un fost marinar din Alsacia, care se mutase în Marsilia în urma anexării germane din 1871.
La Marsilia, a renunțat la viața de marinar și a devenit brutar, dar i-a transmis fiului său pasiunea sa pentru călătorii. Micul Marius a devenit un cititor pasionat de Jules Verne. În acei ani, a devorat romanele din seria Călătorii extraordinare (de ex: De la Pământ la Lună, Douăzeci de mii de leghe sub mări, Ocolul lumii în 80 de zile) și s-a convins că destinul său se află departe de apartamentul cu două camere fără apă și electricitate în care locuia.
La vârsta de 11 ani, a trecut de la vorbe la fapte și s-a îmbarcat ca marinar pe o navă care l-a dus până la Sydney. În Australia s-a alăturat echipajului unei nave de vânătoare de balene, dar în realitate aceasta era o navă de pirați.
În această perioadă, a fost martor la numeroase jafuri și crime, evenimente care l-au dezgustat.
Pentru că acea viață nu îi plăcea, s-a întors la Marsilia în 1897. A început să studieze oceanografia pentru a deveni căpitan de navă, dar a trebuit să renunțe la studii din cauza faptului că avea probleme de sănătate.
Urmărit de ghinion
A devenit autodidact și s-a implicat în mișcarea sindicală și în cercurile anarhiste, unde a întâlnit-o pe Rose Roux, cu care s-a și mutat. În acei ani, anarhiștii erau priviți cu suspiciune, iar autoritățile îi persecutau.
La scurt timp, însă, poliția franceză l-a arestat pe Jacob sub acuzația de posesie de materiale explozive. Episodul este controversat și se crede că totul a fost o înscenare pentru a-i păta cazierul.
După șase luni de închisoare, când a fost eliberat, Jacob a avut mari dificultăți în găsirea unui loc de muncă: de fiecare dată angajatorii aflau de la poliție că Jacob avea cazierul pătat. Rezultatul era întotdeauna același: concedierea.
Se simțea un om exploatat, un om condamnat la foame și mizerie. Astfel că, pentru a supraviețui, nu a avut de ales decât să devină un hoț.
În data de 31 martie 1899, el și trei complici s-au deghizat în polițiști și au mers la casa de amanet din Marsilia, Le Mont de Piété. Aceștia i-au cerut proprietarului, domnul Gilles, să îi lase să verifice niște bijuterii despre care spuneau că au fost furate și apoi revândute.
Proprietarul, domnul Gilles, i-a crezut. După aproximativ trei ore, bandiții au confiscat toate bunurile și l-au dus pe bărbat la Palatul de Justiție, unde l-au lăsat să aștepte interogatoriul. Abia seara târziu, un agent de poliție l-a făcut pe Gilles să-și dea seama că fusese păcălit, dar era prea târziu.
Vestea furtului s-a răspândit rapid.
Marius Jacob și banda sa de hoți
wikipedia.org
CC0
În data de 3 iulie 1899, Jacob a fost arestat la Toulon și s-a prefăcut că este nebun pentru a evita cinci ani de închisoare. Și-a ispășit pedeapsa într-o instituție psihiatrică din Aix-en-Provence, unde a întâlnit o infirmieră pe nume Royère, care l-a scos de acolo în aprilie 1900.
Ulterior, s-a mutat la Montpellier și a cumpărat un magazin de feronerie, care – în acte – aparținea partenerei sale Rose Roux. Astfel, Marius Jacob a putut studia mecanismele seifurilor și ale diferitelor încuietori, cunoștințe care mai târziu i-au permis să devină un hoț renumit. A creat banda „Travailleurs de la nuit”, muncitorii de noapte, și împreună cu ei „a realizat fapte mărețe”.
Pe lângă faptul că era priceput la deghizări, Marius Jacob avea și numeroase tactici ingenioase pentru a nu fi prins.
De exemplu, folosea o broască pe post de „observator” pentru jafuri, deoarece aceasta obișnuia să se oprească din orăcăit atunci când cineva se apropia.
Pe de altă parte, pentru a jefui o casă, se asigura de absența locatarilor lipind afișe pe ușile caselor. Dacă a doua zi observa că afișele încă mai erau acolo, însemna că „totul era în regulă”. Munca sa era foarte metodică și studia fiecare jaf până la ultimul detaliu.
De altfel, jafurile sale nu implicau vărsare de sânge. Nu dorea ca violența să îi păteze reputația și niciun membru al grupării sale nu avea voie să facă victime.
Marius Jacob nu a fost un hoț oarecare, ci un fel de Robin Hood al anarhiei: a furat de la cei bogați pentru a le da celor săraci. Cea mai mare parte din pradă a dat-o celor exploatați și colegilor anarhiști care nu aveau cu ce să se întrețină.
Activitatea sa era o armă politică, iar cei vizați erau aristocrații, judecătorii sau, în general, oamenii corupți. Pe scurt: toți cei care, în opinia sa, exploatau și înfometau oamenii din clasele muncitoare.
Pe de altă parte, el nu a furat de la medici, scriitori, profesori și de la toți cei care făceau o muncă ce putea contribui la dezvoltarea societății.
Pentru Jacob, ceea ce făcea era o datorie față de cei care, ca și el, erau nevoiți să se supună abuzurilor privilegiaților. Îi plăcea să se semneze ca Attila și să lase bilete cu mesaje.
Banda „Travailleurs de la nuit” nu a dat spargeri doar în Franța, ci și în Italia, Belgia și Spania.
Bandiții sunt prinși
Gruparea a funcționat între 1900 și 1903. În doar trei ani, hoții au reușit să dea aproximativ 150 de spargeri, dar în noaptea de 21 aprilie 1903, ceva a mers prost.
După ce au spart o casă în Abbeville, ofițerii i-au prins în timp ce încercau să se urce în trenul spre Paris. A urmat un schimb de focuri în care a murit un polițist, iar anchetatorii au dat de urma lui Jacob.
Mai întâi au fost arestați mama sa și iubita lui, apoi el și complicii săi.
Procesul său a avut loc la Amiens și s-a încheiat doi ani mai târziu.
Marius Jacob a scăpat de pedeapsa cu moartea, deoarece uciderea polițistului nu a fost opera lui, dar a fost condamnat la muncă silnică pe viață în Insulele Salvării din Guyana Franceză.
Anii au trecut, însă Jacob nu și-a pierdut speranța că într-o zi va avea o viață normală. Mama sa și Rose Roux i-au trimis des scrisori.
După ce a aflat de moartea iubitei sale Rose Roux, a încercat să evadeze, chiar de 18 ori, însă fără succes.
După 18 ani de închisoare, norocul i-a surâs din nou când jurnalistul Albert Londres s-a interesat de cazul său și l-a făcut cunoscut pentru a obține o grațiere, fapt care s-a și întâmplat în 1927.
În anul următor, Marius Jacob s-a întors în Franța, s-a stabilit la Reully împreună cu mama sa și cu noua sa iubită Paulette. Pentru a câștiga bani, a muncit ca vânzător ambulant. Perioada de glorie a tinereții sale trecuse, iar Jacob nu și-a reluat activitatea de hoț, ci a continuat să-și manifeste credința politică și din 1929 a colaborat cu ziarul Le Libertaire.
Sfârșitul lui Marius Jacob
wikipedia.org
Domaine public
Anii 1940 au fost foarte grei pentru Jacob. Mama sa a murit în 1941, iar cancerul a răpit-o și pe Paulette în 1947.
Dar Jacob nu și-a pierdut pofta de viață și a continuat să organizeze numeroase evenimente pentru a-i ajuta pe cei mai puțin avuți.
În data de 28 august 1954, a organizat o petrecere la el acasă, după care și-a administrat o doză letală de morfină. Același lucru a făcut și cu bătrânul său câine. Au murit unul lângă altul, iar evenimentul a marcat sfârșitul lui Marius Jacob, hoțului gentilom care, ca un fel de Robin Hood, fura de la cei bogați pentru a le da celor săraci.
Așa cum obișnuia să facă atunci când pătrundea în casele celor care, în opinia sa, exploatau oamenii și trăiau din munca altora, a lăsat un ultim bilet:
„Am trăit o experiență plină de aventuri și nenorociri, mă consider mulțumit de soarta mea. Așadar, vreau să plec fără disperare, cu zâmbetul pe buze și cu pace în suflet. Am trăit. Acum pot să mor.”
Câteva dintre cărțile lui Maurice Leblanc despre Arsène Lupin pot fi comandate de pe libris.ro.
