Masacrul din Oradour-sur-Glane: 642 de oameni nevinovați exterminați de armata nazistă
10 iunie 1944 părea o zi ca oricare alta. Însă, în acea zi, 642 de locuitori ai liniștitului sat Oradour sur Glane (din regiunea franceză Noua Aquitania) au văzut pentru ultima dată zorii unei noi zile. Un ofițer german îi avertizase astfel: „Astăzi veți vedea mult sânge curgând”. Și așa a fost.
Nu numai că au văzut mult sânge, dar au inspirat fumul înecăcios al incendiilor care au distrus satul, înainte ca noaptea să învelească în negru rămășițele satului lor complet distrus.
Masacrul din Oradour-sur-Glane este cel mai mare masacru de civili produs pe teritoriul Franţei. În acel mic sat liniștit nu existau nici combatanţi, nici oameni înarmaţi sau înrolaţi în rezistenţă, așa că istoricii nu înţeleg nici astăzi prin ce împrejurare localitatea a fost aleasă de cea mai cruntă divizie germană: regimentului „Der Führer” aparţinând diviziei Waffen-SS „Das Reich”.
6 iunie 1944: Debarcarea în Normandia
Cu patru zile mai devreme, forțele aliate debarcaseră în Normandia, iar Divizia a II-a blindată SS Das Reich a trebuit să contracareze avansul trupelor militare în orice mod. Între timp, rezistența franceză era preocupată să împiedice ocuparea teritoriilor de către naziști. În timpul unei operațiuni desfășurate de partizani, un comandant german, Helmut Kämpfe a fost capturat.
Comandantul SS Adolf Diekmann a fost acuzat de represalii: luarea de ostatici a 30 de bărbați, pentru obținerea eliberării lui Kämpfe. Numai că Helmut Kämpfe este ucis în timpul unei încercări de evadare.
Probabil pentru a își vărsa ura, Adolf Diekmann decide să se răzbune pe francezi. Odată ajuns în Oradour-sur-Glane, Diekmann le ordonă soldaților să-i adune pe toți locuitorii așezării în piața mare a satului, sub pretextul unor controale administrative.
Cum s-a întâmplat masacrul din Oradour-sur-Glane
În piața mare, oamenii au fost împărțiți în două grupuri: un grup de bărbați și un alt grup de femei și copii. Bărbați au fost repartizați în șase grupuri și duși în șase grajduri unde erau deja instalate mitraliere, pentru a îi ucide pe toți.
Naziștii au început să tragă – țintind spre picioare – pentru a preveni orice încercare de evadare, apoi i-au stropit cu combustibil și le-au dat foc. În ciuda acestui iad, șase bărbați au reușit să scape, dar unul a fost ulterior prins și executat.
Cele 350 de femei, împreună cu copiii lor, au fost duse și închise în biserica satului. Acolo, soldații SS au detonat clădirea sacră. Femeile care nu au murit din cauza exploziei sau a flăcărilor, au încercat să se salveze – aruncându-se de la ferestre, chiar și cu copiii în brațe, dar au fost omorâte de focul mitralierelor.
O singură femeie a reușit să scape din masacru, Marguerite Rouffanche, care a supraviețuit – sărind de la fereastra bisericii.
Dintre toți sătenii, doar acea femeie și cei cinci bărbați au supraviețuit, precum și aproximativ douăzeci de oameni care fugiseră deja la sosirea naziștilor în sat. Aceștia au fost cei care au îngropat toate cele 642 de victime nevinovate – responsabile, după cum spune Diekmann, pentru activitatea partizanilor din orașul apropiat Tulle și pentru răpirea lui Kämpfe.
Oficialii germani de la acea vreme, feldmareșalul Rommel și generalul Gleiniger, au cerut o anchetă asupra lucrării lui Diekmann, care se pare că a efectuat masacrul din proprie inițiativă. La scurt timp după evenimentele tragice de la Oradour-sur-Glane, Diekmann a fost ucis în luptă, împreună cu mulți dintre soldații care participaseră la masacru. Ancheta a fost apoi închisă. Procesul, instruit de francezi în 1953 împotriva a șase soldați germani și 14 soldați francezi s-a încheiat cu diferite sentințe, care au fost imediat anulate de o amnisție.
Între timp, generalul Charles De Gaulle a ordonat ca satul să rămână exact așa cum l-au lăsat germanii, pentru a servi ca mărturie generaţiilor viitoare și pentru a ne reaminti de victimelor nevinovate ale războiului.
Gvdbor at nl.wikipedia CC BY-SA 3.0
La trei ani după comiterea masacrului, în 10 iunie 1947, s-a pus piatra de temelie a primei case a noului sat, construit la câteva sute de metri de ruinele celui iniţial. În 1949 primii locuitori s-au mutat în noile construcţii finanţate 100% de statul francez.
Cartea despre „Al doilea război mondial” – de Antony Beevor – poate fi comandată cu reducere de pe elefant.ro.
