Memorialul Durerii de la Sighet, locul unde moartea s-a jucat cu oamenii
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei (Memorialul Durerii din Sighet), dar și închisoarea Sighet constituie un punct de mare interes național, aici dându-și viața nenumărați deținuți, în perioada comunismului.
Se știe că planurile comuniștilor erau de a face „un om nou”, „cu creierul spălat”, care nu trebuie să-și amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism. Astfel, Memorialul din Sighet are ca scop principal reconstituirea și păstrarea memoriei poporului român, căruia, vreme de jumătate de secol, i s-a indus în conștiință o istorie falsă.
Memorialul a fost realizat sub conducerea scriitoarei Ana Blandiana, începând cu anul 1993, când proiectul a fost prezentat Consiliului Europei, iar în anul 1995 l-a luat sub egida sa. În 1998, Consiliul Europei a aşezat Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz (Polonia) şi Memorialul Păcii de la Caen (Franţa).
Fascinant este că Memorial este situat în fosta închisoare politică de la Sighet. Închisoarea Sighet fiind una dintre închisorile „negre” ale comunismului, folosită în mod special pentru exterminarea elitelor României, atât culturale și naționale, cât și religioase.
Construită în anul 1897 de autoritățile austro-ungare, închisoarea a funcționat între anii 1918 și 1945 ca un loc de detenție comun, iar începând cu anii 1945-1950 aceasta va deveni un fel de lagăr de exterminare.
În 1950 au fost aduși la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga țară (foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni), unii dintre ei condamnați la pedepse grele, alții nici măcar judecați. Deținuții erau ținuți în condiții insalubre, hrăniți mizerabil, opriți de a se întinde ziua pe paturile din celulele, fără încălzire. Nu aveau voie sa privească pe fereastră (cei ce nu se supuneau erau pedepsiți să stea la „neagra” și „șura”, celule de tip carceră, fară lumină). Iar pentru ca umilința să fie și mai mare și pedeapsa mai grea, deținuților li s-au pus obloane la geamuri, pentru ca aceștia să nu mai aibă parte de lumina soarelui. Astfel, umilința și batjocora faceau parte din programul de exterminare.
Închisoarea din Sighet era considerată „unitate de muncă speciala”, ea fiind cunoscută sub denumirea de „Colonia Dunărea”. Aici și-au găsit sfârsitul nenumărați oameni de cultură ai țării, politicieni, istorici și oameni ai Bisericii. În perioada 5-6 mai 1950, la Sighet au fost aduși peste o sute de demnitari din întreaga țară, mulți având peste 60 de ani.
În 1955, ca urmare a Convenției de la Geneva și a admiterii României comuniste( Republica Populară Română ) în ONU, a avut loc o grațiere. O parte din deținuții politici din închisorile românești au fost eliberați, o parte transferați în alte locuri, inclusiv în domiciliu obligatoriu. La Sighet, din cei circa 200 de deținuți, 54 muriseră deja. Închisoarea de la Sighet a redevenit de drept comun. Totuși, deținuți politici mai apăreau și în anii următori, mai ales „în trecere” spre spitalul psihiatric din localitate.
În anii ’70, închisoarea din Sighet a fost dezafectată, clădirile ei adăpostind o fabrică de mături și un depozit de sare.
Abia începând cu anul 1994, autoritățile au amenajat un muzeu, în fosta închisoare.
În prezent, Memorialul Durerii este un obiectiv turistic important al municipiului Sighet. Dacă ajungeți aici este imposibil să nu rămâneți impresionați. Pereții scrijeliți ai camerelor de detenție sunt martorii tăcuți, care au asistat la ororile comuniste. Pe ușile murdare încă se mai disting înscripționate nume sau diferite gânduri.
Cimitirul săracilor este o altă parte componentă a Memorialului din Sighet, aflat la o distanță de 2,5 kilometri de oraș, spre Satu Mare. Despre acest loc se pune că era locul unde erau îngropați cei care mureau în închisoare, noapte, fară a ști nimeni. Mormintele nu au putut fi identificate, astfel că în 1999 pe suprafața de aproape un hectar și jumătate a cimitirului a fost desenat conturul țării și au fost plantați copaci (în special conifere). Ceea ce vrea să transmită acest proiect este că țara își ține în brațe eroii și martirii și îi plânge prin generațiile repetate ale vegetației.
Complexul format din Închisoarea Sighet, Cimitirul Săracilor, dar și „Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței” este un ansamblu de interes național pe care oricine merită să îl viziteze. Acesta ne ajută să ne facem o idee despre trecut și despre greutățile prin care au trecut oamenii de atunci.
crestinortodox.ro/Sighet.Memorial
