Egiptul Antic nu a fost singura locație în care au fost produse mumii. De fapt, mumificarea naturală are loc mai frecvent decât te-ai putea aștepta, mai ales dacă mediul este unul propice.

Un exemplu în acest caz este descoperirea din anul 1993, din Iran, care a scos la iveală șase cadavre ale unor mineri mumificați în mod natural, numiți „Mumiile de sare din Iran”. Deoarece sarea este un desicant natural – adică atrage umezeala din aer și orice îl înconjoară – trupul celor care au rămas prinși în salina iraniană, acum peste 2.200 de ani, a fost păstrat perfect.

Minerii fost „automumificați” în mina de sare din Zanjan

xiquinhosilva CC BY 2.0

Minerii, victime ale unor surpări în subteran au fost supuși unui proces numit „automumificare”, iar sarea din mină a ajutat la deshidratarea corpurilor.

Mai mult decât atât, sarea a creat un mediu inospitalier pentru bacterii (acestea joacă un rol esențial în descompunere). Ca atare, când bacteriile din corpurile minerilor au cedat mediului sărat, cadavrele au început să se mumifice automat.

Una dintre mumii avea în stomac ouă de tenie

Mardetanha CC BY-SA 3.0

Organele interne ale uneia dintre mumii erau remarcabil de bine conservate, în ele fiind găsite ouă de tenie – lucru care indică faptul că alimentația sa era formată în mare parte din carne crudă sau prea puțin gătită. Descoperirea aceasta a fost primul exemplu cunoscut de infestare parazitară din Iranul Antic.

Din păcate, odată ce au fost scoase din mină – pentru investigații – primele patru mumii descoperite au suferit pagube majore, deoarece vitrinele în care au fost depozitate nu erau sigilate corespunzător. Astfel, din această cauză, organele lor interne – au fost deteriorate încet din cauza infestării bacteriene.

Unele dintre mumii au fost în mină de mii de ani

Mardetanha CC BY-SA 3.0

Prima mumie descoperită în mina din Zanjan are o vechime de aproximativ 1.700 de ani (lucru stabilit prin metoda datării cu carbon) și provine din epoca Imperiului Sasanid. Cea de-a doua mumie descoperită în mină are o vechime de 2.200 de ani.

Însă, cea mai veche mumie găsită în mină datează din 9550 î.Hr., ceea ce înseamnă că mina era în funcțiune acum mai bine de 11.500 de ani – aproape de zorii civilizației.

În mină a mai fost găsită și mumia unui adolescent. După mai multe cercetări s-a descoperit că băiatul avea 16 ani în momentul în care și-a pierdut viața în urma surpării tavanului unei galerii. Pe lângă cadavrul adolescentului, cercetătorii au mai găsit și mumia unei femeie, în anul 2007. Din păcate, însă, nu s-a stabilit cu exactitate dacă aceasta era miner sau dacă a fost pur și simplu prinsă în interiorul minei în momentul prăbușirii acesteia.

Interesant este faptul că locația care a servit ca mină de mii de ani nu a prezentat semne de exploatare la suprafață. Această lipsă de dovezi poate indica faptul că mineritul a fost mai degrabă o activitate sezonieră.

Prima mumie descoperită aparținea unui om de rang înalt

National Museum of Iran CC BY 3.0

Din fericire pentru istorici, sarea din mină nu numai că a conservat foarte bine mumiile, ci a păstrat într-o stare bună și îmbrăcămintea acestora, uneltele și alte obiecte personale. De exemplu, una dintre mumii avea un cercel din aur – lucru care sugerează că în timpul vieții sale acesta era un om important.

Așa cum este acum – și în lumea antică aurul era considerat un metal prețios – iar bijuteriile din aur indicau un anumit grad de bogăție. Mai mult decât atât, această mumie avea și mai multe cuțite din fier, iar acest lucru evidențiază că era suficient de bogat pentru a funcționa independent.

Mumiile au fost descoperite de mineri

Mardetanha CC BY-SA 3.0

Ca o ironie a sorții, primii „oameni de sare” au fost găsiți în 1993, de un grup de mineri. De atunci și până în anul 2008 mina a continuat să funcționeze, astfel că situl arheologic a fost deteriorat.

Până în prezent, în mină au fost găsite șase mumii intacte, dintre care cinci au fost scoase cu succes din acel loc. Momia rămasă este mult prea deteriorată pentru a fi transportată la Muzeul Național din Iran.

De asemenea, arheologii sunt de părere că ar putea exista mai multe mumii în mină, dat fiinf faptul că au fost găsite și alte părți ale corpului detașate, care provin de la oameni diferiți.


Citește și: Top 4 cele mai macabre descoperiri arheologice