Mohenjo-daro, orașul antic dispărut: Acum 4.500 de ani era o metropolă înfloritoare, cu 40.000 de locuitori
În câmpiile prăfuite ale actualului Sindh din sudul Pakistanului se află rămășițele unuia dintre cele mai impresionante orașe antice din lume, despre care majoritatea oamenilor nu au auzit niciodată: Mohenjo-daro.
Cu mii de ani în urmă, acest oraș de 40.000 de locuitori se ridica mândru în Valea Indusului, rivalizând cu marile orașe ale Egiptului Antic, Mesopotamiei și Cretei minoice. A crescut constant timp de secole, până când a intrat brusc în declin și a fost abandonat din motive care nu sunt înțelese în totalitate.
Potrivit UNESCO, situl se întinde pe o suprafață de 24 de hectare, deși o treime din structuri au fost excavate începând cu 1922.
Deși astăzi a rămas doar o ruină, în urmă cu 4.500 de ani acesta nu era doar unul dintre cele mai vechi orașe din lume, ci și o metropolă înfloritoare, cu infrastructuri foarte avansate.
Nikesh chawla, CC BY-SA 4.0
wikipedia.org CC BY-SA 1.0
Construit în jurul anului 2500 î.Hr., aspectul său organizat sugerează că așezarea nu a fost produsul unei creșteri haotice, ci mai degrabă un sistem timpuriu de planificare urbană. Mare parte din orașul planificat a fost construit folosind cărămizi coapte uniforme, sugerând că acestea erau un material de construcție standardizat. De altfel, Mohenjo-daro a fost cel mai mare oraș al civilizației înfloritoare din Valea Indusului (cunoscută și sub numele de civilizația Harappan), care a domnit din nord-estul Afganistanului până în nord-vestul Indiei în epoca bronzului. Se crede că a fost locuit de cel puțin 40.000 de oameni.
În perioada sa de glorie, metropola avea drumuri bine puse la punct, băi publice, centre culturale, un colegiu pentru preoți, un sistem complex de canalizare și un mare grânar. Era un centru urban care avea legături sociale, culturale, economice și religioase cu Mesopotamia și Egiptul.
Usman.pgCC BY-SA 3.0
Mohenjo-daro a înflorit până când a fost abandonat și lăsat în paragină în jurul anilor 1800 î.Hr. și 1700 î.Hr. Datorită conservării sitului, s-a spus că orașul a fost probabil victima unui dezastru rapid, spre deosebire de o dispariție naturală lentă, conform iflscience.com.
În mod ciudat, nu există niciun semn că acest oraș antic a fost distrus din cauza inundațiilor, incendiilor, nici de vreo bătălie devastatoare. Zeci de schelete au fost descoperite la fața locului. Conform studiilor, oamenii nu au fost victimele unui masacru.
Cu toate acestea, este clar că multe civilizații din jurul Văii Indusului au suferit un colaps în această perioadă. Până în anul 1800 î.Hr., majoritatea marilor orașe din regiune au fost aproape complet abandonate. În cele din urmă, satele de la poalele munților Himalaya din apropiere au intrat și ele în declin.
CC BY-SA 3.0
O teorie recurentă este aceea că o mega-secetă a afectat regiunea, făcând dezastru în domeniul agriculturii.
În 2023, studiul unei stalagmite străvechi dintr-o peșteră din Himalaya a oferit dovezi solide pentru această teorie. Oamenii de știință de la Universitatea din Cambridge au analizat straturile de creștere din elementul geologic pentru a afla despre precipitațiile istorice din regiune, dezvăluind că zona a fost afectată de condiții extrem de aride în urmă cu aproximativ 4.200 de ani, care au persistat timp de câteva secole.
Chiar și dincolo de Valea Indusului și de munții Himalaya, există dovezi că a existat o secetă globală în urmă cu aproximativ 4.200 de ani, cunoscută sub numele de „evenimentul de 4,2 kiloani”. Nu toată lumea este de acord cu această idee, dar ea explică în mod clar de ce atât de multe dintre primele mari civilizații ale omenirii au avut un sfârșit brusc în această perioadă.
Arheologii au descoperit ruinele orașului antic Mohenjo-daro în 1911
wikipedia.orgCC BY-SA 3.0 igo
Arheologii au dat prima dată peste orașul antic în 1911, după ce au auzit relatări despre niște zidării din cărămidă în zonă. Cu toate acestea, Archaeological Survey of India (ASI) a fost de părere că toate acele rămășițe și cărămizi nu sunt importante, astfel că nimeni nu a fost interesat să facă săpături în zonă, preț de câțiva ani. Abia în 1922, R D Banerji, un ofițer ASI, a crezut că a văzut o stupă îngropată, o structură asemănătoare unei movile în care budiștii meditează de obicei.
Acest lucru a atras atenția mai multor specialiști. Arheologul britanic Sir John Marshall a efectuat săpături în zonă. Ani mai târziu, în 1980, Mohenjo-daro a fost desemnat un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Rămășițele descoperite au scos la iveală un nivel de urbanizare nemaiîntâlnit în istorie, iar Unesco a apreciat Mohenjo-daro ca fiind ruina „cel mai bine conservată” din Valea Indusului.
Poate că cea mai surprinzătoare caracteristică a orașului a fost un sistem de canalizare care depășea cu mult nivelul orașelor din acele vremuri. În timp ce canalizarea și toaletele private erau întâlnite în Egipt și Mesopotamia, însă erau luxul celor bogați, în Mohenjo-daro, exista un sistem bine pus la punct de toalete și canalizări.
De când au început săpăturile, au fost scoase la iveală peste 700 de fântâni, pe lângă un sistem de băi private, inclusiv o „Mare Baie” pentru uz comun.
Soban, CC BY-SA 3.0
În mod incredibil, au fost găsite toalete în multe reședințe private, iar deșeurile erau eliminate în mod ascuns printr-un sistem sofisticat de canalizare la nivelul întregului oraș.
Locuitorii din Mohenjo-daro înțelegeau, de asemenea, mediul înconjurător. Deoarece orașul era situat chiar la vest de râul Indus, aceștia au construit platforme impresionante de apărare împotriva inundațiilor și sisteme de drenaj pentru a se proteja de inundațiile anuale. În plus, au fost actori cheie într-o rețea de comerț maritim care se întindea din Asia Centrală până în Orientul Mijlociu. Timp de secole, au produs piese de ceramică, bijuterii, figurine și alte obiecte sculptate în mod complicat, care au ajuns peste tot, din Mesopotamia până în Omanul de astăzi.
În prezent, situl istoric a fost transformat într-un parc local, cu mese de picnic și grădini luxuriante. Cu toate acestea, călătorii din alte părți ale Pakistanului se aventurează rar în această locație îndepărtată, la fel și turiștii din alte zone ale lumii.
