O comoară dulce din Antichitate: Rămășițe de miere de acum 2.500 de ani, descoperite într-un sanctuar grec
Timp de decenii, natura conținutului găsit pe fundul unui urcior grec antic a stârnit dezbateri între cercetători. Însă noi analize confirmă, în sfârșit, că este vorba despre miere.
Totul a început în 1954, când o echipă de arheologi italieni a descoperit un sanctuar subteran la Paestum, în sudul Italiei, într-un context religios aparținând culturii grecești, de acum 2.500 de ani. În jurul unui pat funerar gol, cercetătorii au găsit opt vase mari din bronz, sigilate atent cu discuri din plută. În interior se afla un amestec brun, păstos, cu miros de ceară, conform sciencealert.com.
La acea vreme, arheologii au avansat o ipoteză captivantă: vasul ar fi conținut miere, cel mai probabil în faguri, oferită drept ofrandă unei divinități.
Confirmarea chimică a mierii
Cu toate acestea, de-a lungul deceniilor, trei serii de analize independente au contrazis această ipoteză. Rezultatele sugerau mai degrabă o grăsime animală sau vegetală, posibil contaminată cu polen sau fragmente de insecte. Ipoteza mierii părea abandonată.
Totul s-a schimbat în 2019, când respectivul reziduu a fost expus temporar la Muzeul Ashmolean din Oxford. Cu această ocazie, o echipă de la Universitatea Oxford a decis să reia analizele, folosind însă tehnologii moderne, adaptate studiului moleculelor vechi.
Cercetarea a fost realizată printr-o abordare multi-analitică, combinând spectroscopie în infraroșu, cromatografie, spectrometrie de masă și analize de tip proteomic. Scopul era să se detecteze nu doar lipide și zaharuri, ci și proteine specifice care ar fi putut supraviețui celor peste două milenii.
Primele rezultate, publicate în Journal of the American Chemical Society, arată că profilul chimic al reziduului seamănă cu cel al cerii de albine, dar prezintă o aciditate mult mai mare – un indiciu al degradării lente cauzate de trecerea timpului.
Alte teste au confirmat prezența unor zaharuri caramelizate specifice mierii antice, precum 5-metilfurfuralul și levoglucosenona. Aceste substanțe nu se regăsesc în ceara pură sau grăsimi animale, dar au fost identificate exact în zonele din vas aflate în contact cu metalul. Cercetătorii presupun că reacțiile chimice dintre zaharuri și ionii de cupru din vas au ajutat la stabilizarea anumitor componente ale mierii.
Citește și: De ce se zaharisește mierea și cum o poți decristaliza cu ușurință
Dovezi decisive
da Costa Carvalho et al., JACS, 2025
Cea mai convingătoare dovadă vine însă din analiza proteinelor. Au fost identificate trei proteine tipice lăptișorului de matcă (MRJP-1, MRJP-2 și MRJP-3), produse exclusiv de albinele domestice (Apis mellifera) și absente în ceara de albine.
Aceasta este o substanță produsă exclusiv de albinele lucrătoare pentru hrănirea reginei și a larvelor — nu se regăsește în alte grăsimi sau în ceară.
Prin urmare, când cercetătorii au găsit aceste proteine în acel reziduu vechi de 2.500 de ani, ele au confirmat fără dubii că acel conținut avea origine apicolă (provine de la albine), ceea ce susține ideea că urciorul conținea cândva un fagure întreg – miere, ceară și lăptișor de matcă.
Mierea – aliment sacru în Grecia antică
În Grecia antică, mierea era o substanță extrem de valoroasă, asociată cu puritatea, înțelepciunea și nemurirea. Era folosită în tratamente medicale, produse cosmetice și, mai ales, în ritualurile religioase. În anumite tradiții, mierea era oferită morților sau zeilor, pentru a le câștiga favoarea.
Prin urmare, descoperirea mierii într-un spațiu sacru dedicat divinităților nu este deloc surprinzătoare, ci mai degrabă o confirmare fascinantă a rolului profund spiritual pe care această substanță l-a jucat în culturile antice.