Deși mulți români nu cunosc acest lucru, România este unul dintre cei mai mari producători de vin din Europa, aflându-se chiar în vârful clasamentului mondial (locul 13).

Din păcate, prea puțini consumatori de vin știu istoria vinului românesc sau faptul că în ultimii ani au apărut tot mai multe crame butic, cu vinuri premium, vinuri de calitate care pot fi comparate cu brand-uri celebre.

Pentru a duce vinurile româneşti dincolo de graniţe şi pentru a promova licorile locale peste hotare, compania franceză Gault & Millau a lansat un prim Ghid – “2019 Ghid de vinuri româneşti”.

În industria gastronomică, Gault & Millau este o etichetă similară numelui Michelin. Compania lansează ghiduri pentru restaurante, de exemplu, dar şi pentru vinuri, ciocolată sau rom, în funcţie de specificul pieţei pe care activează. Ghidul a fost publicat mai întâi în Franța acum 50 de ani de doi jurnaliști pasionați – Henri Gault și Christian Millau – și s-a făcut cunoscut prin susținerea reprezentanților noii bucătării franceze precum Paul Bocuse sau frații TroisGros.

În România, grupul Gault & Millau a lansat atât ediţia celor mai importante restaurante, cât şi un ghid al vinurilor româneşti.

Pentru conceperea ghidului cu vinuri românești, specialiștii de la Gault & Millau au analizat peste 1.000 de vinuri, de la peste 80 de crame locale. În final, au fost selectate 219 etichete pentru degustare, iar din echipa responsabilă cu notarea au făcut parte cinci experţi – români şi străini – dintre care doi master of wine şi un master sommelier.

În cele din urmă, în ghid au fost incluse 152 de vinuri de la 63 de crame. Pentru degustare au fost selectate vinuri de la crame mici sau mari, reprezentative pentru soiurile lor, care sunt disponibile pentru a fi achiziționate.

În ceea ce privește degustarea, aceasta s-a făcut în semi-blind, cunoscându-se atât soiul, cât şi anul de pe etichetă.

În ghid au fost incluse vinurile care au primit peste 80 de puncte. 22 de vinuri românești au obținut un scor de +90 de puncte, printre care vinuri roșii, albe, rosé și dulci, realizate din soiuri internaționale, dar și autohtone.

Cel mai mare scor al unui vin românesc in clasamentul Gault&Millau este de 94 de puncte din 100, pentru Smerenie 2016 de la crama Oprișor, care a primit și premiul pentru „Cel mai bun vin roșu”.

O concluzie a acestei prime ediții a ghidului este aceea că soiurile locale reprezintă șansa României la un loc important pe scena globală a pieței de vinuri.

Iată, mai jos, care sunt vinurile premiate de Gault & Millau:

Cel mai bun spumant: Rhein Extra Brut Imperial – Halewood (86 de puncte) – 41 lei

Cel mai bun vin dulce: Transylvanian Ice Wine 2016 – Liliac (93 de puncte) – 89 lei

Cel mai bun rose: Har 2017 – Dagon Clan (90 de puncte) 42 lei

Cel mai bun vin alb multisoi: Valahorum 2016 – Tohani (90 de puncte) 62 lei

Cel mai bun Pinot Gris: Lechburg Pinot Grigio 2016 – Lechburg (90 de puncte) – 44 lei

Cel mai bun Sauvignon Blanc: Cuvee Petit 2016 – Avincis (89 de puncte) – 43 lei

Cel mai bun Chardonnay: Anima Chardonnay 2017 – Domeniile Săhăteni, Aurelia Vişinescu (90 de puncte) – 63 lei

Cel mai bun vin alb din soiuri locale: Diamant 2016 – Villa Vinea (89 de puncte) – 70 lei

Cel mai bun vin alb: la egalitate Avincis Crâmpoşie Selecţionată 2017 – Avincis (92 de puncte)   – 43 lei

Premium Fume 2017 – Budureasca (92 de puncte) – 37 lei

Cel mai bun Shiraz: Origini Shiraz 2015 – Budureasca (89 de puncte) – 65 lei

Cel mai bun Merlot: la egalitate Bauer Merlot 2016 – Cramele Recaş (88 de puncte) – 59 lei

Bauer, Selene Merlot 2017 – Cramele Recaş (88 de puncte) – 59 lei

Cel mai bun Cabernet Sauvignon: Casa Isărescu Rezerva 2014 – Casa Isărescu (90 de puncte) – 59 lei

Cel mai bun vin roşu multisoi: Cvartet 2016 – 7arts (93 de puncte) – 75 lei

Cel mai bun vin roşu din soiuri locale – Negru de Drăgăşani: la egalitate Price Ştirbey Rezerva Negru de Drăgăşani 2016 – Ştirbey  (90 de puncte) – 66 lei

Via Marchizului Negru de Drăgăşani 2016 – Viile Metamorfosis (90 de puncte) – 66 lei

Cel mai bun vin roşu din soiuri locale – Fetească Neagră: Cuvee Guy de Poix 2015 – SERVE (92 de puncte) – 148 lei

Cel mai bun vin roşu: Smerenie 2016 – Crama Oprişor (94 de puncte) – 128 lei


Citește și: Topul celor mai scumpe băuturi alcoolice din lume