Viața lui Tudor Arghezi, poetul cu 11 meserii: S-a călugărit în urma unei decepţii amoroase
Tudor Arghezi, considerat unul dintre cei mai importanți poeți români din secolul al XX-lea, a reușit să își lase amprenta în literatura și cultura noastră prin intermediul operelor sale.
Născut în data de 21 mai 1880, în București, sub numele de Ion Nae Theodorescu, Arghezi a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați poeți români. Astfel că, nu este de mirare că a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, în anul 1965.
Operele sale sunt cunoscute, însă puțini sunt cei care îi cunosc povestea de viață. O poveste caracterizată de neajunsuri și de o luptă continuă de a răzbi prin tumultul vieții. A avut nu mai puțin de 11 meserii, printre care laborant la o fabrică de zahăr, călugăr, gazetar, ceasornicar şi bijutier, iar în cea mai cruntă perioadă a vieții sale a fost nevoit să vândă cireșe pentru a se întreține.
Tudor Arghezi a fost nevoit să se întreţină singur încă de la vârsta de 11 ani
Tudor Arghezi s-a născut într-o familie modestă, tatăl său fiind Nae Theodorescu (originar din Târgu Cărbunești, județul Gorj), iar mama sa Maria Theodorescu.
Anii copilăriei au fost trişti pentru Tudor Arghezi, care – de la vârsta de 11 ani, a fost obligat să se întreţină singur, din cauza situaţiei financiare precare a familiei.
Pentru a se întreține, dădea meditații unor copii din familii bogate. Acesta a mărturisit ulterior: “Este cea mai amară vârstă a vieţii. N-aş mai voi să fiu încă o dată copil”.
La 16 ani s-a angajat custode la o expoziţie de pictură. Tot la 16 ani și-a făcut și debutul literar, sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski, în revista “Liga Ortodoxă”. Poetul publică poezia „Tatăl meu” și se semnează cu numele de I. N. Theodorescu.
A fost elev al Şcolii primare „Petrache Poenaru”, între 1887 şi 1891, urmând iniţial cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir”.
Studiile liceale le-a făcut la liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti. Însă, având în vedere că Arghezi și muncea, în timp ce era elev, a abandonat studiile la 18 ani, fără să susţină Bacalaureatul.
Ulterior, s-a angajat ca laborant la o fabrică de zahăr din Chitila.
Primii pași în literatură sub pseudonimul Tudor Arghezi au fost în perioada 1897-1899. Acest pseudonim l-a ales îmbinând numele de familie al tatăului (Theodorescu-Tudor) cu denumirea latină a Argeşului (Argesis).
Călugăr la Mănăstirea Cernica
La vârsta de 19 ani, Tudor Arghezi a trăit prima dramă a vieţii sale. Iubita sa, de care era îndrăgostit nebuneşte, moare. În urma șocului, fiind extrem de tulburat, Arghezi și-a căutat alinarea în credință.
Astfel, între anii 1900 – 1904, poetul se călugăreşte la Mănăstirea Cernica, sub numele Iosif. Însă, viața sa de călugăr a fost una controversată. Cât timp a fost călugăr, Arghezi nu a întrerupt nici activitatea literară şi nici pe cea publicistică. De altfel, a avut o aventură cu profesoara Constanţa Zissu, care a și rămas însărcinată. Dată fiind situația, pentru a ascunde sarcina, Constanţa Zissu decide să se mute la Paris.
Arghezi nu s-a regăsit în viaţa monahală. Astfel că, în 1905, diaconul Iosif se desparte de lumea monahală și pleacă în Franţa. Tot în acel an se naște și primul copil al poetului, Eliazar Lotar, care avea să ajungă unul dintre cei mai importanţi fotografi ai suprarealismului.
Din Paris, Arghezi decide să se mute în Elveția, pentru a se înscrie la Universitatea Catolică de la Fribourg. Însă, visul lui Tudor Arghezi de a învăța la o universitate de prestigiu era unul imposibil: nu avea diplomă de Bacalaureat.
Astfel că, a stat o vreme la Mănăstirea Cordelierilor din Elveţia, unde i s-a propus să treacă la catolicism, însă Arghezi a refuzat. Pentru a-și câștiga existența în tot acel timp, a lucrat ca bijutier și ceasornicar.
După experiența din Elveția, Arghezi decide să se stabilească în Londra, scopul său fiind de a învăța limba engleză. Însă, nu petrece prea mult timp în capitala Angliei si a Regatului Unit al Marii Britanii și ajunge, în cele din urmă, în Italia. Și aici muncește din greu pentru a se întreține, având diverse meserii.
Revine în România
După cinci ani plecat din țară -perioadă despre care Arghezi avea să declare că i-a adus desăvârşirea ca scriitor – Tudor Arghezi se întoarce în România.
Începând cu anul 1912, Arghezi publică versuri, pamflete şi articole polemice în publicaţiile din acea vreme. În anul 1915, el se căsătoreşte cu Paraschiva Burda.
Un moment dramatic din viața sa îl reprezintă anul 1918 când, împreună cu alţi 11 ziarişti şi scriitori – printre care și Ioan Slavici, S. Grossman, D. Karnabatt si Dem. Theodorescu, a fost întemnițat în penitenciarul Văcăreşti – sub acuzaţia de trădare şi colaboraţionism, pentru că se pronunţase în favoarea neutralităţii României, în Primul Război Mondial.
Petrece un an încarcerat, fiind eliberat prin decret regal, alături de ceilalţi colegi de detenţie.
Anul 1927 a fost unul extrem de important pentru Tudor Arghezi. La vârsta de 47 de ani, acesta își publică primul volum de poezii, “Cuvinte potrivite”, iar anul următor îl găseşte în poziţia de director al nou înfiinţatului ziar “Bilete de papagal”.
garystockbridge617.getarchive.net
În anul 1929, Arghezi publică volumul “Icoane de lemn”, iar doi ani mai târziu îi este publicat volumul de versuri “Flori de mucigai”.
În 1931, publică volumul pentru copii, în proză, “Cartea cu jucării”, iar apoi “Cântec de adormit Mitzura”, “Buruieni”, “Mărţişoare”, “Prisaca”, “Zdreanţă”:
„L-ați văzut cumva pe Zdreanță,
Cel cu ochii de faianță?
E un câine zdrențuros
De flocos, dar e frumos”.
Este încarcerat din cauza unui pamflet
wikipedia.org
Arghezi a fost încarcerat un an de zile în închisoarea de la Târgu Jiu, din cauza unui pamflet numit ”Baroane” în care şi-a manifesat atitudinea antifascistă. Este eliberat abia în anul 1944, odată cu instaurarea regimului comunist.
Având în vedere că viziunea sa despre viață și scris era în totală contradicţie cu convingerile regimului socialist impus de sovietici, comuniștii i-au interzis scrierile și i-au interzis orice apariţie în presă. În acea perioadă, Arghezi a trăit la limita supravieţuirii, vânzând cireşe la Mărţişor.
Cărţile poetului au fost retrase din librării, iar comuniştii erau cât pe ce să-i ia şi casa.
Anii care au urmat au fost o luptă pentru supraviețuire pentru Tudor Arghezi, pentru soția sa și cei doi copii, Baruţu şi Mitzura Arghezi.
Însă, poetul nu a renunțat la marea sa pasiune: scrisul. Acesta a continuat să scrie, iar manuscrisele sale au fost îngropate la rădăcina unui tei, de teama securităţii. Multe dintre acele scrieri s-au pierdut, însă altele au fost publicate ulterior, de familia lui Arghezi.
La iniţiativa lui Gheorghiu – Dej, Tudor Arghezi este reabilitat, începând cu 1952. Ulterior, a primis și numeroase titluri şi premii, fiind ales şi în rândurile membrilor Academiei Române. Însă, toate cu un preț: Tudor Arghezi a recurs la compromisul de a scrie articole favorabile lui Dej.
La împlinirea vârstei de 80 de ani, este sărbătorit ca poet naţional. Același lucru se întâmplă și cinci ani mai târziu.
wikipedia.org
În anul 1965 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, iar nominalizarea a venit din partea filologului italian Angelo Monteverdi. Tot în același an, Universitatea din Viena îi decernează premiul “Gottfried von Herder”.
Moartea lui Arghezi
În 1966, soția sa moare. Arghezi este devastat de pierderea ei. Astfel că, în data de 2 iulie 1967, cu gândul la soție, Arghezi a scris ultimele versuri: „Mă chemi din depărtare și te ascult/ N-am să te fac, pierduto, să mă aștepți prea mult”.
Două zile mai târziu, Tudor Arghezi moare, din cauza unor complicații care i-au cauzat un stop cardio-respirator. Este înmormântat în grădina casei din strada Mărţişor, lângă mormântul soției sale.
