Cum era igiena în Hoarda mongolă: Mongolii refuzau să se spele, pentru a nu ofensa spiritele din râuri și fluvii
Mongolii au creat unul dintre cele mai mare imperii care au existat vreodată. Fondat de Ginghis Han în 1206, Imperiul Mongol s-a întins în toată Asia, s-a extins în Europa de Est și a ajuns până în Orientul Mijlociu. În calitate de războinici, mongolii au facilitat integrarea limbii, a populațiilor și a sistemelor de credință și, deși realizările lor au fost recunoscute de mult timp, la fel au fost recunoscute și practicile lor igienice unice.
Din perspectiva multor contemporani de-ai lor, mongolii nu puneau accent pe igienă. Ei venerau apa într-o asemenea măsură încât evitau să o murdărească. Drept urmare, ei își petreceau cea mai mare parte, dacă nu toată viața lor, fiind neîngrijiți și nespălați.
Mongolii refuzau să se spele, deoarece credeau că în râuri și fluvii trăiesc spirite foarte puternice, iar dacă ar fi murdărit apa prin îmbăiere, ar fi jignit spiritele. Din același motiv, ei nu își spălau hainele sau vesela.
Apa pe care o ţineau în gură, o foloseau la spălatul părului
Misionarul franciscan William de Rubruck a călătorit prin Imperiul Mongol în anii 1250, notând detliile importante din călătoriile sale. Rubruck a descris coafurile mongole, observând că bărbații se rădeau în partea de sus a capului, de-a lungul tâmplelor și gâtului și de-a lungul „frunții până la creștetul capului”.
Părul lung de pe părțile laterale ale capului lor era apoi împletit. În mod similar, femeile își rădeau partea din față a capului la căsătorie și își lăsau restul părului lung.
Rubruck a notat: „Când vor să se spele pe mâini sau pe cap, își umplu gura cu apă, pe care o lasă să se scurgă pe mâini și, în acest fel, își udă și părul și se spală pe cap”.
Mongolii venerau apa, nevrând niciodată să o jignească, ceea ce le dicta modul în care își spălau părul și corpul. Potrivit unor surse contemporane mongolilor, Ginghis Han a spus că, dacă apa atingea fața unei persoane și apoi se întorcea în sursa de apă, persoana în cauză urma să fie executată. Așadar, este corect să presupunem că acest proces a fost conceput pentru a-i împiedica pe mongoli să verse apa înapoi în sursă.
Mongolii aveau oameni specializați care se ocupau să sugă sângele infectat din rănile provocate de săgețile otrăvite
Fiind mai mereu implicați în diverse lupte pentru noi teritorii, mongolii erau predispuși la răni provocate de săgețile otrăvite. Ginghis Han a fost rănit în mai multe rânduri, salvat prin eforturile oamenilor devotați care i-au supt sângele infectat din răni.
Araniko
Potrivit lucrării din secolul al XIII-lea, „Istoria secretă a mongolilor„, când Ginghis Han a suferit o rană la gât care sângera foarte tare, servitorul său Jelme a supt sângele, „pe care ulterior l-a scuipat”.
Medicul și istoricul persan Rashid al-Din (d. 1318) a consemnat o declarație pe care a atribuit-o khanului. Se presupune că Ginghis Han ar fi spus că exercițiul de supt sânge a readus „scânteia de viață care plecase… și astfel a putut să se miște din nou”.
În niciun caz un mongol nu ar fi urinat într-un corp de apă
Apa era sacră pentru mongoli, iar perturbarea sau poluarea ei era o infracțiune pedepsită. Spălarea hainelor era interzisă, iar spălarea corpului sau a mâinilor în timpul primăverii sau al verii era, de asemenea, interzisă de teama furtunilor. Cu toate acestea, una dintre cele mai grave infracțiuni era dacă o persoană își vărsa fluidele corporale într-un corp de apă.
Ginghis Han a conferit un statut legal multor tabuuri religioase, iar mongolii au interzis cu strictețe urinarea în ape sau într-o locuință, de teamă să nu jignească spiritele.
Dacă o persoană urina intenționat în oricare dintre ele, primea pedeapsa capitală. În cazul unei urinări accidentale, mongolii erau aspru amendați, iar pedeapsa consta în a curăța casa și bunurile părții ofensate. Dar până când această curățare avea loc, „nimeni nu îndrăznea să intre în locuință sau să ia ceva din ea”.
Mongolii care își spălau hainele erau pedepsiți
Liu Guandao
Conform Yāsā, o carte care conține o colecție de reguli elaborate de Ginghis Han, mongolilor le era interzis să spele hainele în ape.
Unii cercetători interpretează că regula se aplică doar în timpul furtunilor, dar William de Rubruck a crezut că a fost de teama că spălarea hainelor lor provoca furtuni, conform University of Washington.
Aversiunea lor față de spălarea hainelor era luată în serios, iar cei care erau prinși erau bătuți. În loc să spele hainele, khanul voia ca mongolii să poarte aceeași piesă de îmbrăcăminte până când aceasta se uza.
Mâinile murdare și hainele murdare erau norma printre mongoli
getarchive.net
Mongolii nu prea spălau nimic. Când mâncau, aceștia își stergeau mâinile pe haine, care erau, de asemenea, rareori curate. Cu toate acestea, grăsimea animală pe care și-o ungeau pe haine îi proteja pe mongoli de intemperii. Era o practică obișnuită pentru mongoli să își acopere hainele cu grăsime pentru a le face impermeabile și rezistente la vânt; dacă ar fi trebuit să își spele hainele, acest strat protector ar fi fost îndepărtat.
De altfel, grăsimea era folosită și pe păr, pentru a îi conferi acestuia un aspect cât mai plăcut.
Mongolii aveau însă alte practici de curățare și purificare. William de Rubruck a povestit: „ei curăță toate bunurile persoanelor decedate, trecându-le prin focuri. Căci, atunci când cineva moare, ei pun deoparte tot ce-i aparține și nu sunt permise celorlalți oameni până când nu sunt purificate prin focuri”.
Pentru mongoli, focul era un intermediar între cer și pământ, care le pregătea mâncarea, le încălzea locuințele și, în cele din urmă, curăța toate lucrurile de elementele dăunătoare.
Mongolii îi izolau pe cei bolnavi
Wikimedia Commons Public Domain
Deși mongolii nu înțelegeau teoria germenilor sau modul în care funcționa boala, ei înțelegeau că este important să îi țină la distanță pe cei bolnavi.
Potrivit lui William de Rubruck, dacă un membru al marii gospodării se îmbolnăvea, mongolii „plasau gărzi în jurul locuinței celui bolnav, care nu permiteau nimănui să treacă de aceste limite, căci se temeau ca nu cumva un spirit rău sau vreun vânt să îi afecteze pe cei care intră în contact cu bolnavul”.
Acestea fiind spuse, ei au înțeles, de asemenea, că trimiterea de trupuri pline de boli într-un oraș asediat ar duce la boală și distrugere.
Când mongolii au cucerit Caffa în 1346, au aruncat „munți de morți”, potrivit cronicarului Gabriele de Mussis. Ca urmare, „tot aerul din Caffa a fost infectat și apa otrăvită de putreziciunea cadavrelor, și atât de mare a devenit duhoarea încât abia dacă a mai rămas unul din 1000 de oameni care să încerce să fugă de armata mongolă”, conform cdc.gov.
Mongolii au găsit metode unice de conservare a cărnii și a laptelui de la iepe
Wikimedia Commons
Potrivit cronicarului francez Jean de Joinville, mongolii frăgezeau și „găteau” bucăți de carne crudă punându-le sub șaua lor.
Deși este posibil ca acest lucru să nu fi fost complet adevărat, mongolii mâncau, fără îndoială, multă carne. Mongolii mâncau carne de oaie, deși erau cunoscuți ca și consumatori de carne de cal, alături de carne de câine, lup și rozătoare.
Contrar afirmațiilor conform cărora mongolii mâncau carne crudă, aceștia o fierbeau adesea pentru a-i păstra proprietățile spirituale. Doar în momente de disperare mâncau carne crudă. După ce carnea era gătită, ei clăteau „vasul în care urmau să o pună cu o parte din zeama clocotită din cazanul în care a fost fiartă, pe care o turnau înapoi în el”. Aceasta era, de asemenea, cea mai apropiată metodă prin care mongolii se apropiau de pactica spălării vaselor.
Kumis, sau laptele de iapă fermentat, era un aliment de bază în dieta mongolilor. Kumis este o băutură ușor spumoasă, care conține între 0.7 – 2.5% alcool. Oamenii care locuiesc în regiunile fostului imperiu încă mai consumă Kumis.
Mongolii obișnuiau să împartă vasul din care beau
Rashid al-Din
În societatea mongolă exista o teamă de otravă, atât de mare încât Ginghis Han a abordat acest subiect în Yāsā, codul său de legi. Nici o mâncare nu trebuia să fie consumată până când persoana care o punea la dispoziția celorlalți nu mânca mai întâi din ea, o măsură de precauție pentru a se asigura că este sigură.
Ginghis Han avea motive să fie îngrijorat de otrăvuri, mai ales că tatăl său a pierit după ce a mâncat hrană otrăvită, oferită de dușmanii săi.
Când călugărul franciscan Giovanni Piano di Carpine a vizitat curtea lui Kuyuk Khan în anii 1240, a fost purificat prin foc pentru a se asigura că nu transporta substanțe toxice. Această paranoia cu privire la otravă s-a extins și la practicile de băut. În plus, la sărbătorile mongole, un singur bol sau o singură cupă era împărțită pentru ca toată lumea să poată bea din ea.
