Tainele Universului: De ce orbitele planetelor din sistemul nostru solar se află toate în același plan?
Dacă ai privit vreodată un model al sistemului nostru solar, probabil ai observat că Soarele, planetele, lunile și asteroizii par să se afle aproximativ în același plan. Dar de ce se întâmplă acest lucru?
Pentru a înțelege acest fenomen, trebuie să ne întoarcem în timp, la începuturile sistemului solar, în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani.
La acea vreme, sistemul solar nu era altceva decât un nor uriaș de praf și gaz care se rotea lent, conform Live Science. Acest nor imens avea un diametru de circa 12.000 de unități astronomice (AU) — o unitate astronomică fiind distanța medie dintre Pământ și Soare, adică aproximativ 150 de milioane de kilometri.
Deși era alcătuit doar din particule de praf și molecule de gaz, norul avea o masă atât de mare încât a început să se prăbușească sub propria greutate. Pe măsură ce acest nor rotitor colapsa, a început și să se aplatizeze. Imaginează-ți un pizzar care aruncă un aluat învârtindu-l în aer: în timp ce se rotește, aluatul se extinde, devine tot mai subțire și mai plat. Așa s-a întâmplat și cu norul primordial al sistemului solar.
În centrul acestui nor din ce în ce mai plat, moleculele de gaz erau atât de comprimate încât au început să se încălzească. Sub efectul căldurii și al presiunii enorme, atomii de hidrogen și heliu au început să fuzioneze, declanșând o reacție nucleară care avea să dureze miliarde de ani — astfel a luat naștere un protosoare, viitorul nostru Soare.
În următoarele 50 de milioane de ani, Soarele a continuat să crească, atrăgând praf și gaz din jurul său și emițând valuri intense de căldură și radiație, care au curățat o zonă în formă de inel în jurul lui.
În tot acest timp, norul de materie a continuat să se aplatizeze, formând un disc tot mai întins și mai subțire cu Soarele în centru — ceea ce specialiștii numesc „disc protoplanetar”. Acest disc se întindea pe sute de unități astronomice, dar avea o grosime de doar o zecime din acea dimensiune.
Citește și: De ce polul nord magnetic nu coincide cu polul nord geografic?
Timp de zeci de milioane de ani, particulele de praf din discul protoplanetar au plutit în spirală, ciocnindu-se ușor unele de altele. Unele dintre ele s-au lipit și au crescut în dimensiune. Din aceste ciocniri au rezultat mai întâi granule de câțiva milimetri, apoi pietricele de câțiva centimetri, iar aceste pietricele au continuat să se unească.
În cele din urmă, cea mai mare parte a materialului din discul protoplanetar s-a unit, formând corpuri uriașe. Unele dintre acestea au crescut atât de mult încât gravitația le-a modelat în sfere: planete, planete pitice și sateliți naturali. Altele au rămas cu forme neregulate — cum ar fi asteroizii, cometele sau unele luni mici.
Alexander Antropov
Deși aceste corpuri cerești au dimensiuni foarte diferite, ele au rămas, în general, pe același plan, adică exact acolo unde s-au format. Din acest motiv, chiar și astăzi, cele opt planete ale sistemului solar — alături de alte corpuri cosmice — orbitează aproximativ pe aceeași linie imaginară. Acest plan este cunoscut sub numele de planul eclipticii.
Pe scurt, totul se datorează felului în care s-a format sistemul solar — dintr-un disc plat de praf și gaz, rezultat din colapsul unui nor rotitor. Această moștenire a originilor noastre cosmice continuă să fie vizibilă în ordinea perfectă a planetelor care se învârt, liniștit, în jurul Soarelui.