De ce a fost aleasă Palestina pentru înființarea statului Israel?
Comunitatea evreiască a fost cel mai pedepsit grup etnic în prima jumătate a secolului al XX-lea într-o Europă antisemită, în care cel de-al Doilea Război Mondial (și Holocaustul care a urmat) a fost cel mai grav eveniment cauzat de om, din istoria planetei.
În acea perioadă, milioane de evrei au fost persecutați și uciși de regimul nazist, lăsând o amprentă enormă asupra supraviețuitorilor și a altora, care dăinuie până în prezent.
Astfel, în urma conflictului, s-a căutat rezolvarea problemelor cu care se confrunta diaspora în antisemitismul european, ceea ce a dus la proclamarea independenței statului Israel în 1948. Un teritoriu care ar fi fost creat în Palestina și care, chiar și după atâția ani, generează încă dispute.
Dorința sionistului David Ben-Gurion și a „doamnei de fier” Golda Meir a fost îndeplinită, iar evreii au găsit o țară în care puteau trăi în pace și își puteau practica liberi religia.
Cu toate acestea, această situație de ură și respingere a evreilor pe care o afișează grupările jihadiste din Orientul Mijlociu este o nenorocire care a început să se nască cu câteva secole în urmă.
Odată cu Partidul Național-Socialist al Muncitorilor Germani s-a manifestat un puternic antisemitism, dar cu mult timp înainte, evreii au fost persecutați, expulzați și urâți în multe locuri. De exemplu, în Anglia (1290), Franța (1394) și chiar în Spania (1492).
Când a fost fondat Israelul și de ce în Orientul Mijlociu?
Credincioșii Torei (ebraică: תּוֹרָה, trad. „Instruire”, „Învățătură” sau „Lege”) au crezut întotdeauna în „Pământul Făgăduinței”, un stat în care evreii puteau trăi fără ură și persecuție și în care erau considerați egali cu creștinii (cu care integrarea era imposibilă) sau cu alte religii, cum ar fi islamul.
Astfel, asediile istorice împotriva credincioșilor în iudaism au dat naștere unei așa-numite mișcări sioniste, avându-l ca lider pe Theodor Herzl, care a luat amploare în secolul al XIX-lea.
Un curent care a văzut în Palestina o soluție la antisemitism și a fost aleasă datorită Vechiului Testament.
Tradiția evreiască indică faptul că zona în care este așezat Israelul este pământul promis de Dumnezeu lui Avraam și urmașilor săi. Zona a fost invadată în antichitate de asirieni, babilonieni, persani și romani. Aceștia din urmă au fost cei care au dat regiunii numele de Palestina și care i-au expulzat pe evrei din țara lor.
Astfel, arabii au ocupat Palestina până când aceasta a fost cucerită de cruciații europeni.
În secolul al XVI-lea a fost instaurată denumirea turcă, care a durat până la Primul Război Mondial, când a fost impus Mandatul britanic, care s-a declarat în favoarea „unui cămin național pentru evrei în Palestina”.
Anterior, alte opțiuni fuseseră luate în considerare în unele părți ale Americii Latine, dar ONU a raportat că raționamentul pentru înființarea unui stat evreiesc în Orientul Mijlociu s-a axat pe „argumente bazate pe surse biblice și istorice”. Acest raționament recunoștea legătura istorică a poporului evreu cu Palestina și este baza pentru reconstituirea Căminului Național Evreiesc în Palestina.
Raimond Klavins
Dar acest lucru a dus la o polarizare între naționalismul arab și sionism, iar în 1947, ONU a aprobat un plan de împărțire a Palestinei. Evreii au acceptat acest plan, dar nu și arabii, care l-au considerat o „invazie și o pierdere a teritoriului lor”.
Un an mai târziu, la 14 mai 1948, evreii din Tel Aviv au declarat crearea statului Israel, cu sprijinul Națiunilor Unite. În prezent, mai mult de 80% din ONU recunoaște Israelul, deși această decizie a provocat numeroase dispute, critici și revolte care continuă și în prezent.
