De ce este Elveţia o ţară neutră?
În mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial, Elveția se afla într-o poziție neutră și era înconjurată: la nord, Germania nazistă avansa, la vest, Franța era învinsă, iar la sud, Italia lui Mussolini. Hitler avea un plan pregătit pentru a invada. Cu toate acestea, Elveția a reușit să rămână aproape complet în afara ostilităților.
Așadar, se pune întrebarea: de cât timp este Elveția neutră și cum și-a menținut acest statut de-a lungul timpului?
Nașterea Confederației Elvețiene
Elveția este astăzi un stat federal format din 26 de cantoane și este o țară care a devenit neutră în 1815. Fiecare canton sau semi-canton are propria sa Constituție, propriul sau Parlament, propriile sale tribunale, conform bern.mae.ro.
În primul rând, cum este posibil ca un stat să existe cu atâtea diferențe în interiorul său? În majoritatea cantoanelor, de exemplu, se vorbește germana, în altele franceza, în altele italiana; în unele cantoane, religia predominantă este protestantă, în altele catolică.
În Evul Mediu, unele teritorii de peste Alpi au început să se alieze, din motive economice și de apărare, împotriva puterilor mari și mici care le înconjurau. Nu numai atât, dar au început încet-încet să cucerească și alte zone învecinate. Cu timpul, a luat naștere o confederație de teritorii foarte diferite, care, totuși, în chestiuni cruciale, făceau front comun.
Congresul de la Viena și „neutralitatea” elvețiană
În 1798, această confederație, formată la acea vreme din 13 cantoane și o serie de alte teritorii anexate, a încetat să mai existe în mod oficial, deoarece Franța a invadat-o și a cucerit-o, transformând-o în republică. Cu toate acestea, această situație nu a durat mult timp: la scurt timp după aceea, Napoleon a preluat puterea în Franța printr-o lovitură de stat și, în 1803, a instituit un sistem federal centralizat în Elveția, recunoscând până la 19 cantoane.
După numai 12 ani, totul a fost pus sub semnul întrebării: Napoleon a fost învins, iar în timpul Congresului de la Viena, între 1814 și 1815, marile puteri europene care îl învinseseră au vrut să reorganizeze Europa și, de asemenea, să se gândească ce să facă cu Elveția.
Existau două poziții principale: cele 13 cantoane care dețineau rândurile Confederației înainte de cucerirea franceză doreau ca totul să redevină ca înainte, cu ele la conducere, în timp ce noile cantoane (cele recunoscute între timp) nu doreau să dispară.
După discuții, presiuni politice și diverse intervenții, s-a ajuns la o decizie: Elveția urma să fie o federație formată din 22 de cantoane: cele 19 recunoscute de Napoleon plus încă trei – astăzi, vă reamintim, acestea sunt în număr de 26. În plus, marile puteri au stabilit și au impus Elveției o condiție de neutralitate.
Din ce motiv? Principalul motiv a fost atunci unul geopolitic: Elveția era un teritoriu aflat în mijlocul unor puteri și popoare diferite și adesea beligerante: francezi, austrieci, germani, italieni. Existența unei țări tampon în mijloc era o garanție de apărare pentru toată lumea. Aceasta însemna să poți concentra forțele pe o graniță mai îngustă.
Războiul civil elvețian din 1847
drawing: Godefroy Durand, sketch: Henryk Dziarkowski, published by L’Illustration
În ciuda faptului că a fost declarată neutră în 1815, ultimul război purtat de Elveția s-a încheiat în 1847. Cum este posibil acest lucru?
Este simplu: a fost un război civil. Împărțirea în 22 de cantoane, așa cum am văzut mai devreme, a fost impusă. Pe plan intern, Elveția era foarte divizată: pe scurt, putem spune că, pe de o parte, existau cantoane mai conservatoare, catolice și mai favorabile unei largi autonomii teritoriale; pe de altă parte, existau cantoane mai liberale, protestante și în favoarea unui stat federal mai centralizat.
Cine a câștigat? Cei din urmă, liberalii, iar în 1848 a fost aprobată Constituția federală elvețiană, pe baza căreia a fost fondată Elveția modernă. Printre altele, moneda, sistemul metric și serviciul poștal au fost unificate, iar vămile interne au fost abolite. A fost creată o apărare națională comună. Între timp, țara a fost modernizată, fiind pe valul celei de-a doua revoluții industriale.
De atunci, cu excepția unor evenimente limitate, Elveția nu s-a implicat în conflicte și și-a însușit valoarea neutralității, în parte din interes propriu. Pe de altă parte, însă, s-a apucat imediat să creeze apărări care ar putea face foarte dificilă cucerirea în cazul unei invazii. Neutralitatea nu înseamnă, de fapt, pacifism.
Elveția în cel de-al Doilea Război Mondial
În acest moment ne putem întoarce la contextul din cel de-al Doilea Război Mondial.
Hitler disprețuia Elveția și elvețienii, dar, în același timp, îi considera parte integrantă a poporului german. Atât de mult încât a existat un plan de a o invada și cuceri. La rândul lor, elvețienii nu dispuneau de o armată comparabilă cu cea a Italiei sau a Germaniei. De ce, atunci, nu au fost invadați?
Există mai multe motive pentru acest lucru. În primul rând, așa cum am menționat deja, s-au organizat militar și, printre altele, au extins masiv o linie de apărare deja existentă, mai departe de granițele statului, situată pe teritoriul interior și muntos al Elveției, numită “Redută Națională”.
A fi într-o poziție superioară adversarului într-un conflict este avantajos, chiar dacă ai la dispoziție o armată mai mică și mai puține mijloace. Astfel, au fost săpate tuneluri și galerii și s-a dispus aruncarea în aer a drumurilor și podurilor, dacă era necesar.
În același timp, Germania a fost implicată în bătălii decisive cu adversari mult mai formidabili, precum Anglia, Rusia și Statele Unite. Prin urmare, a trebuit să facă alegeri prin gestionarea resurselor economice și militare disponibile. Elveția nu era o prioritate.
În cele din urmă, Elveția era un stat neutru: industria sa exporta produse, inclusiv muniții și armament, în principal în Germania și Italia, iar Banca Centrală Elvețiană cumpăra aur de la Reich fără a pune la îndoială originea acestuia, chiar dacă se știa că o parte din el fusese confiscat de la țările ocupate și de la victimele Holocaustului. Mulți ierarhi naziști și-au asigurat apoi finanțele în Elveția.
Ca o chestiune de interes, dar și de supraviețuire – trebuie precizat faptul că Elveția era dependentă de importurile din Germania și Italia – Republica Helvetică a colaborat din punct de vedere industrial și economic cu regimurile nazi-fasciste.
wikipedia.orgCC BY-SA 4.0
De asemenea, a refuzat să primească un număr mare de refugiați evrei care fugeau din Germania, deși a primit mulți alții. În același timp, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a suferit din greșeală câteva bombardamente, care au provocat pierderi de vieți omenești, și a avut parte de lupte aeriene și încăierări la graniță cu trupele germane.
Fernando Scheps (@viviendoensuiza), CC BY-SA 4.0
Astăzi, neutralitatea elvețiană se menține, deși pozițiile sale sunt cu siguranță mai apropiate de cele ale blocului atlantic și, prin urmare, ale NATO și ale Statelor Unite, decât de cele ale Rusiei sau ale Chinei.
Consiliul Federal al Elveţiei, organismul de conducere al ţării, a aprobat participarea ţării la umbrela de apărare antiaeriană European Sky Shield Initiative, menită să construiască un sistem integrat de apărare antiaeriană şi antirachetă în întreaga Europă, conform Reuters. Însă, oficialii elvețieni au ținut să sublinieze că Elveția rămâne o țară neutră.
