Destinul tragic al lui Grigore Alexandrescu: A fost cel mai important fabulist român, însă a murit sărac, uitat de prieteni
Poetul și fabulistul Grigore Alexandrescu s-a născut în data de 22 februarie 1814, conform mărturiei sale, la Târgoviște. Pe certificatul său de deces este menționat faptul că s-a născut în anul 1810, iar bunului său prieten Ion Ghica spunea că s-ar fi născut în anul 1812.
Cert este că Grigore Alexandrescu a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi şi fabulişti români, iar moștenirea sa literară continuă să răzbată până în zilele noastre.
Copilăria lui Grigore Alexandrescu a fost marcată de moartea părinților săi, Mihai Alexandrescu, vameş şi vistiernic, şi Maria. Rămas orfan, se mută la părintele Ieremia, unchiul său, care stătea în Bucureşti, și ajunge să locuiască ”într-un beciu sub scară la Mitropolie”.
Cu toate că a fost încercat de greutățile vieții încă de la o vârstă fragedă, Grigore Alexandrescu nu s-a lăsat învins de necazuri. Iubea să învețe și, mai ales, avea o pasiunea aparte pentru literatură și o curiozitate de nestăvilit.
A urmat cursurile școlii de limbă franceză a lui Jean-Alexandre Vaillant. În 1832, această școală este inclusă în școala „Sf. Sava”, devenind astfel elev la Colegiul Național „Sfântul Sava”. Aici, Grigore Alexandrescu și-a uimit colegii grație cunoştinţelor sale în literatura clasică.
Citea scrierile lui Voltaire, Boileau, Montesquieu, Lamartine și mânat de pasiunea sa pentru literatură, începe să scrie.
Ion Heliade-Rădulescu l-a ajutat să debuteze ca scriitor. În anul 1832, Heliade-Rădulescu îi tipărește prima poezie, „Miezul nopţii”, în „Curierul românesc”. În același an, Grigore Alexandrescu publică primul său volum de poezii, „Eliezer și Neftali”. Fabula, elegia, epistola, satira şi meditaţia au fost printre speciile literare cultivate cu predilecţie de scriitor.
În acea perioadă, poetul a fost găzduit când de Tache Ghica, tatăl lui Ion Ghica – colegul de școală al lui Grigore Alexandrescu, când de Ion Heliade-Rădulescu, când de I. Câmpineanu. Cert este că în urma unui conflict, Grigore Alexandrescu și Ion Heliade-Rădulescu au rupt orice relație de prietenie.
În anul 1834, Grigore Alexandrescu se înrolează în armată, cu gradul de cadet de cavalerie, pentru a avea o situaţie mai sigură. Un timp a fost mutat la Focşani, unde a supravegheat mişcarea vamală între cele două principate, Moldova şi Muntenia. În timpul petrecut aici și-a dat seama că armata nu este pentru el. A demisionat în 1837 și s-a mutat din nou în București, de această dată în casa prietenului său Ion Ghica.
Din cauza unor scrieri, („Anul 1840” și „Lebăda și puii corbului”), Grigore Alexandrescu este încarcerat timp de trei luni, deși nu participase la complotul din octombrie 1840 împotriva domnitorului Alexandru D. Ghica. Cel care a intervenit și l-a scos din închisoare a fost prietenul său, Ion Ghica.
Asybaris01
Anul 1842 a fost unul de succes pentru Grigore Alexandrescu. Atunci a scris unele dintre cele mai bune poezii ale sale (Umbra lui Mircea – scrisă la Cozia, Răsăritul lunii – scrisă Tismana, Mormintele – scrisă la Drăgăşani) şi un Memorial de călătorie, singura sa scriere în proză. Tot în același an, în Iași, tipărește volumul „Poezii”, ediţie completă.
De-a lungul timpului a avut mai multe funcții. A fost membru al Asociației literare a României, a fost numit şef la „masa a doua a jelbilor”, la Postelnicie (Secretariatul Statului), redactor al ziarului Poporul suveran, director la Arhivele Statului și membru în Comisia Documentală, cât și director al Eforiei Spitalelor Civile. Poate că cea mai importantă funcție pe care a avut-o a fost aceea de director şi apoi ministru ad-interim la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice.
Căsătoria cu Raluca Stamatin
În 1860, Grigore Alexandrescu a fost trimis la Focşani ca membru al Comisiei Centrale, fiind numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Aici o cunoaște pe Raluca Stamatin, fata spătarului Gavril Stamatin, familie importantă în oraş.
În data de 29 mai, 1860, în biserica Stamatineşti a avut loc nunta poetului cu Raluca Stamatin, naş fiind Ştefan Golescu, preşedintele Comisiei Centrale. Acesta a fost începutul sfârşitului pentru poet, întrucât – în iunie 1860 – încep primele semne de alienare mintală, o boală care l-a devastat și chinuit până la sfârșitul vieții.
În 14 iunie 1860, poetul a fost exclus din Comisia Centrală, din cauza bolii, care l-a pus în neputinţă de a mai ocupa această funcţie.
wikipedia.org
Există versiuni care spun că vinovată de boala lui Grigore Alexandrescu a fost Mariţa Berlescu, fosta iubită a poetului, pe care acesta a părăsit-o pentru Raluca Stamatin. Aceasta, în semn de răzbunare, i-ar fi trimis o scrisoare şi un borcan cu dulceaţă, se pare otrăvit, din care Grigore Alexandrescu a gustat, iar în acest fel i s-a declanșat boala. Toate aceste speculaţii nu au putut fi confirmate vreodată.
Bolnav fiind, el a continuat să scrie și să contribuie la dezvoltarea literaturii române. Din acea perioadă datează mai multe fabule, precum „Catârul cu clopoţei”, „Mielul murind”, „Castorul şi alte lighioane”, „Zugravul şi portretul”.
Soția sa, care i-a fost alături și l-a sprijinit în momentele în care era chinuit de boală, a murit în anul 1879, la vârsta de 45 de ani. Grigore Alexandrescu a rămas cu fiica sa, Anghelina.
Sfârșitul poetului a fost unul trist. După 25 de ani de suferință din cauza bolii, Grigore Alexandrescu a murit sărac, în Bucureşti, în anul 1885, în casa fiicei sale. A fost însoțit pe ultimul drum de doar câțiva prieteni.
Vasile Alecsandri a scris despre el: „Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mâhnit atât de mult (căci el era mort de mai mulţi ani), cât m-a mâhnit nepăsarea generaţiei actuale în privința lui şi uitarea în care căzuse renumele lui, odinioară strălucit”.
wikipedia.org
Influența lui Grigore Alexandrescu, cel mai important fabulist român din toate timpurile, asupra literaturii și culturii române este incontestabilă, iar numele său continuă să fie asociat cu talentul, sensibilitatea și creativitatea literară. El a reușit prin versurile sale în care a personificat animalele, plantele şi lucrurile să satirizeze anumite moravuri sau greşeli ale epocii, pentru a crea un tablou plin de învăţăminte din defectele umane.
De altfel, multe dintre scrierile sale continuă să fie reprezentative și pentru aceste vremuri.
„Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat”.
Un bou în post mare? – Drept cam ciudat vine,
Dar asta se-ntâmplă în orcare loc:
Decât multă minte, știu că e mai bine
Să ai totdauna un dram de noroc.
Fragment din „Boul şi viţelul” – de Grigore Alexandrescu
