Experimentul penitenciarului Stanford: Cum puterea poate scoate la iveală ce este mai rău din oameni
Răul este un subiect care a preocupat omenirea încă din cele mai vechi timpuri. În acest sens, este celebră o carte intitulată „Efectul Lucifer: De ce răul” (pe care o poți comanda de pe libris.ro), în care psihologul Philip Zimbardo prezintă experimentul său din închisoarea Stanford.
Acest experiment s-a impus ca unul dintre cele mai relevante studii din domeniul psihologiei, deoarece rezultatele sale au arătat cât de mult se schimbă omul în funcție de mediul în care se află, precum și rolurile pe care suntem capabili să le asumăm în funcție de cerințele mediului.
Astfel, cercetătorul și-a propus să răspundă la întrebările: „Ce îl face pe un om bun să acționeze cu răutate, unde este linia care separă binele și răul și cine este tentat să treacă această linie?
În acest scop, el a conceput un experiment care avea să devină mai târziu un punct de referință în domeniul cercetării psihologice.
Experimentul penitenciarului Stanford
wikipedia.org
CC BY 2.0
Philip Zimbardo, profesor la Universitatea Stanford, a fost interesat de modul în care oamenii s-ar comporta în contextul în care sunt lipsiți de libertate, așa că a dezvoltat o simulare a unui mediu dintr-un penitenciar, în incinta instituției de învățământ. În acest experiment au fost incluși, bineînțeles, și „prizonieri” și „gardieni” pentru a le evalua comportamentul.
În acest scop, a recrutat studenți care erau dispuși să îndeplinească aceste roluri în schimbul unor sume de bani. Mai exact, 24 de studenți au fost repartizați aleatoriu fie în grupul deținuților, fie în grupul gardienilor.
wikipedia.org
CC BY-SA 4.0
În plus, pentru ca totul să pară real și pentru a-i face pe oameni să își asume rolul atribuit cu mult mai multă vehemență, grupul de deținuți a fost supus unui proces de arestare surpriză, cu sprijinul poliției, iar, odată ajunși în presupusa închisoare, au fost îmbrăcați în uniformă de deținuți și li s-a schimbat numele cu un număr de identificare.
wikipedia.org
CC BY-SA 4.0
La rândul lor, gardienii au primit o uniformă, precum și ochelari de soare, pentru a-și arăta și mai mult autoritate. La început, participanții, în special deținuții, au luat situația ca pe un joc, neputându-și asuma pe deplin rolul.
Citește și: San Pedro: Închisoarea condusă de către deținuți, unde există piețe, restaurante și frizerii
Cu toate acestea, grupul de gardieni, pentru a-și afirma autoritatea, a început să dezvolte numeroase controale nejustificate de rutină.
wikipedia.org
CC BY-SA 4.0
Treptat, practicile au devenit mai vicioase: gardienii au început să-i forțeze pe deținuți să se conformeze unor reguli în timpul controalelor, cum ar fi să-și spună numărul de identificare în timp ce le era percheziționată celula; dacă nu se supuneau ordinelor erau puși să facă flotări.
În acest fel, experimentul a făcut loc umilințelor și tratamentelor violente ale gardienilor față de prizonieri, care le aplicau pedepse precum înfometarea, privarea de somn sau îi închideau în dulapuri ore în șir.
De asemenea, au mers atât de departe încât i-au obligat să stea în picioare dezbrăcați, ca o modalitate de a-i pedepsi și de a îi umili.
În acest fel, încetul cu încetul, prizonierii au uitat că sunt studenți care participă la un experiment și au început să arate și să se comporte ca și cum ar fi fost prizonieri adevărați; același lucru s-a întâmplat și cu gardienii.
wikipedia.org
CC BY-SA 4.0
Deși experimentul urma să dureze aproximativ două săptămâni, cercetătorii au fost nevoiți să îl anuleze în cea de-a șasea zi, având în vedere violența și comportamentul abuziv al gardienilor, precum și stresul și anxietatea deținuților.
De fapt, înainte de acest moment, cinci dintre deținuți au părăsit simularea pentru că sufereau de anxietate și aveau crize de plâns.
wikipedia.org
CC BY-SA 4.0
Mai mult, Zimbardo, care a acționat în calitate de director al închisorii, a ignorat violența așa-zișilor gardieni, până când una dintre elevele sale, Christina Maslach (implicată și ea în acest proiect), s-a opus total continuării studiului.
În ciuda faptului că deținuții și gardienii aveau puterea de a se comporta așa cum doreau (pentru că totul era un experiment, nu un fapt real, și se petrecea între studenți), gardienii – figurile de autoritate – au avut un comportament execrabil, apelând la insulte, sadism, sarcini umilitoare, printre altele. De asemenea, deținuții s-au comportat, în cea mai mare parte, într-o manieră pasivă, dând semne de depresie.
Pe măsură ce gardienii aveau o atitudinea din ce în ce mai disprețuitoare, pe parcursul zilelor, deținuții adoptau un comportament umil, căutând să le facă pe plac gardienilor, vorbind aproape numai despre chestiuni legate de închisoare și luând regulile impuse atât de în serios încât părea că viața lor depinde de asta.
Așadar, există răul în oameni?
wikipedia.org
CC BY-SA 4.0
Luând în calcul rezultatele obținute, este normal să ne întrebăm de ce gardienii au avut acest comportament față de deținuți.
Acest lucru ar putea fi argumentat ca fiind o trăsătură psihopatică în componența personalității participanților; cu toate acestea, persoanele care au luat parte la experiment au fost evaluate și selectate în așa fel încât niciuna dintre ele nu avea o tulburare psihopatologică.
Așadar, este necesar să se facă aluzie la factori intrinseci experimentului; în acest sens, Zimbardo a emis ipoteza că forța situației create în închisoarea sa i-a împins pe studenți, pașnici în condiții normale, să acționeze cu cruzime.
Acest lucru a fost surprinzător, deoarece avem tendința de a ne gândi la rău ca la un factor de dispoziție, o trăsătură care diferențiază oamenii buni de cei răi, independent de rolurile pe care ni le asumăm sau de circumstanțele care încadrează comportamentul.
Cu alte cuvinte, se crede în mod obișnuit că trăsăturile de personalitate au o influență mai mare asupra comportamentului oamenilor decât elementele de mediu și caracteristicile situaționale. Având în vedere acest lucru, cercetarea lui Zimbardo a dovedit exact contrariul.
În termeni generali, Zimbardo a arătat că situațiile, pe lângă conștientizarea contextului și rolurile pe care ni le asumăm, sunt principalii factori determinanți ai comportamentului nostru. Prin urmare, atunci când situațiile ne împing să ne implicăm în acte violente, dacă nu suntem conștienți de ele, este foarte puțin probabil să le putem evita.
Vedem cum închisoarea recreată de Zimbardo a devenit un context perfect pentru ca deținuții să treacă printr-un proces de depersonalizare în ochii gardienilor, care poate fi explicat prin mai mulți factori, cum ar diferența de putere între grupuri sau înlocuirea numelor deținuților cu numere de identificare.
Aceste lucruri au făcut ca gardienii să înceapă să-i vadă pe deținuți ca pe niște oameni de nimic, spre deosebire de perioada de dinaintea experimentului, când aceștia erau percepuți ca fiind niște oameni cu care puteau socializa, deoarece aveau un rol foarte important în comun: erau cu toții studenți.
Acest lucru ne permite să concluzionăm că nu există nici oameni buni, nici oameni răi, deoarece răul și bunătatea sunt, într-o mare măsură, produsul circumstanțelor, mai degrabă decât configurația personalității sau valorile dobândite în viață.
Aceasta poate fi o veste bună, pentru că, deși oricine se poate comporta într-un mod rău, oricine poate face și acte de bunătate; important pentru a evita răul este să identificăm caracteristicile situațiilor și rolurilor pe care ni le asumăm, astfel încât să evităm ceea ce ne determină să fim cruzi.
