Împăratul filosof Marcus Aurelius, considerat unul dintre cei mai înţelepţi lideri ai Imperiului Roman
În vasta istorie a omenirii, puțini lideri au lăsat o moștenire atât de profundă și semnificativă ca Marcus Aurelius. Viața și realizările sale au depășit trecerea timpului și continuă să rezoneze și astăzi. De la ascensiunea sa pe tronul de împărat roman Marcus Aurelius, „ultimul dintre cei cinci împărați buni ai Romei”, și până la filosofia sa stoică, care a inspirat generații întregi, impactul lui Marcus Aurelius asupra istoriei este de netăgăduit.
Cunoscut ca fiind ultimul dintre cei cinci împărați buni ai Romei, Marcus Aurelius a lăsat o moștenire eternă care a dăinuit de-a lungul secolelor. Domnia sa, care a durat din anul 161 până la moartea sa în 180 d.Hr., a fost marcată de filosofia sa stoică și de concentrarea sa asupra bunăstării poporului roman.
Primii ani
Bibi Saint-Pol
Viața lui Marcus Aurelius este cea a unui mare împărat, care a știut să țină frâiele celei mai puternice civilizații a timpului său, Roma. Dar este, de asemenea, viața unui cititor pasionat, interesat de doctrinele filosofice ale timpului său.
Marcus Aurelius a acceptat realitatea ca pe un dictat natural la care noi, oamenii, trebuie să ne supunem. De aceea, încă din copilărie, împăratul filosof a acceptat fără să se plângă soarta care îl aștepta.
Născut ca Marcus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus.
Încă de la o vârstă fragedă Marcus Aurelius a atras atenția prin franchețea sa ingenuă și inteligența sa, lucru care a stârnit interesul împăratului Hadrian care, pe când Marcus Aurelius avea vârsta de șase ani, l-a ridicat la ordinul ecvestru (Ordinul Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim (in latina Ordo Sancti Equestris Sepulcri Hierosolymitani, OESSH )).
După ce a obținut o astfel de onoare, un rang aristocratic cu adevărat important, Marcus Aurelius a fost obligat să participe la tot felul de ceremonii încă de la o vârstă fragedă. Nu i-a plăcut acest lucru, deoarece trebuia să se distanțeze de colegii săi de joacă și, pe măsură ce timpul trecea, băiatul a devenit mai singuratic și închis în sine.
La vârsta de opt ani a fost admis în colegiul preoțesc al Salians, care, împreună cu Arvales, Lupercos și Fecials, formau cele patru confrerii însărcinate cu sarcini ceremoniale în cadrul colegiului pontifilor. Acești oameni religioși îndeplineau ritualurile de război și alianță în numele poporului roman.
A fost o perioadă cu adevărat copleșitoare pentru Marcus Aurelius. A fost nevoit să suporte banchete exagerate, petreceri care l-au făcut să ajungă să nu-i placă astfel de evenimente.
În primii săi ani de viață, Marcus Aurelius a trăit sub protecția bunicului său patern, dar după moartea acestuia, toată această sarcină a fost lăsată în mâinile mamei sale, Domitia Lucilla. Aceasta era o femeie iubitoare, dar exigentă, dedicată sarcinii de a-l îngriji pe Marcus Aurelius, mai ales că împăratul era interesat de el ca posibil succesor.
AlexanderVanLoon
Domitia era o femeie cultă care a insistat ca Marcus să învețe limba greacă, deoarece era limba lui Platon, potrivită pentru cultură, gândire și filosofie.
Marcus a fost instruit în literatura latină și greacă, învățând de la profesori de marcă precum Herodes Atticus și Marcus Cornelius Fronto.
Cu toate acestea, ceea ce l-a diferențiat pe Marcus a fost interesul său timpuriu pentru filosofie, în special pentru stoicism. Acest interes a fost aprins în jurul vârstei de 12 ani, marcând începutul unei căutări a înțelepciunii filosofice pe tot parcursul vieții.
Citește și: Nero, excentricul și crudul împărat roman: „Ambele sale soții au fost victimele cruzimii sale”
Cum a devenit Marcus Aurelius împărat
Joseph-Marie Vien
Într-o turnură crucială a evenimentelor, succesorul lui Hadrian, Antoninus Pius, l-a adoptat pe Marcus în 138 d.Hr., urmând dorința explicită a lui Hadrian. După ce a fost adoptat în 138 d.Hr. de împăratul Antoninus Pius, Marcus a fost pregătit pentru a deveni lider.
I s-au acordat onoruri și responsabilități treptat, asigurând o tranziție lină a puterii la momentul potrivit. În 140 d.Hr., a fost numit consul, un pas important în cariera sa politică, iar mai târziu, în 145 d.Hr., s-a căsătorit cu Faustina cea Tânără, consolidându-și și mai mult poziția în familia imperială.
Antoninus Pius l-a implicat în administrația imperială, oferindu-i o perspectivă asupra funcționării imperiului. Această perioadă a fost crucială în modelarea înțelegerii lui Marcus despre guvernare și a filosofiei sale față de guvernare.
Principiile sale stoice, care puneau accentul pe datorie, disciplină și bunăstarea poporului, au fost perfecționate în acești ani, influențându-i deciziile ulterioare în calitate de împărat.
În 161 d.Hr., moartea lui Antoninus Pius a pregătit terenul pentru ca Marcus Aurelius să ajungă la tron. În mod diferit de tradiție, a insistat ca fratele său adoptiv, Lucius Verus, să fie numit co-împărat, o decizie care a demonstrat angajamentul său față de puterea și responsabilitatea comună.
Aceasta a fost o perioadă de pace relativă pentru Imperiul Roman, dar a fost curând perturbată de conflicte militare și de ciuma Antonină.
De la filosofie la luptă și boli
Jean-Pol GRANDMONT
Ciuma Antonină, o epidemie devastatoare, a lovit Imperiul Roman în timpul domniei lui Marcus Aurelius, în jurul anului 165 d.Hr., și a persistat în valuri până în jurul anului 180 d.Hr. Considerată a fi fie variolă, fie rujeolă, ciuma a fost adusă la Roma de soldații care se întorceau din campaniile din Orientul Apropiat.
Impactul său a fost catastrofal, estimările sugerând că, la apogeu, ciuma a provocat moartea a până la 2.000 de persoane pe zi numai în Roma și a decimat armata romană.
Epidemia a coincis cu o perioadă de conflicte militare, în special cu Războaiele Marcomanice, ceea ce a complicat răspunsul imperiului atât la criza militară, cât și la cea sanitară.
Ciuma nu numai că a provocat moartea pe scară largă, dar a dus și la o lipsă severă de forță de muncă în tot imperiul, afectând agricultura, industria și armata. Impactul economic a fost profund, deoarece forța de muncă a scăzut.
edoardo taloni
Marcus Aurelius, ca răspuns la această criză, a luat mai multe măsuri pentru a gestiona situația.
A recrutat sclavi și gladiatori în armată pentru a contracara lipsa de forță de muncă. Pentru a atenua presiunea economică, a scos la licitație bunurile imperiale în Forul lui Traian. Conducerea sa în această perioadă a fost marcată de încercările de a menține stabilitatea și ordinea, chiar dacă imperiul se confrunta cu una dintre cele mai importante provocări ale sale.
Un om tenace și înțelept, Marcus Aurelius, care era deja bine cunoscut ca împărat filosof, a reușit să controleze imperiul. În călătoriile sale prin imperiu a găsit timp să se dedice și scrierii Meditațiilor, cea mai cunoscută lucrare a sa. Este un compendiu de stoicism în care încearcă să uite de rolul său militar și caută demnitatea naturii umane.
fszalai
Scrierile sale oferă o perspectivă unică asupra modului de a trăi o viață virtuoasă și de a face față provocărilor cu seninătate. Învățăturile sale despre autocontrol, acceptarea realității și dragostea pentru umanitate au rezonat de-a lungul secolelor și continuă să fie o sursă de inspirație pentru mulți.
Marcus Aurelius s-a străduit să aplice principiile stoice în guvernarea sa. El credea în importanța virtuții, a justiției și a înțelepciunii în luarea deciziilor politice.
În timpul domniei sale, Marcus Aurelius a întreprins diverse măsuri legislative pentru a limita abuzurile jurisprudenței civile și pentru a favoriza situația sclavilor, a văduvelor și a minorilor. Atitudinea sa față de creștini a fost asemănătoare cu cea a lui Traian: a evitat persecutarea lor, dar a reprimat manifestările credinței lor și i-a pedepsit pe cei care nu se închinau religiei lor ancestrale.
Sfârșitul împăratului filosof
Eugène Delacroix
Viața lui Marcus Aurelius s-a sfârșit în anul 180 d.Hr., în timpul unei campanii la Vindobona (o așezare de pe teritoriul de astăzi al orașului Viena) împotriva triburilor germanice.
Ciuma care făcea ravagii în imperiu încă din 165 l-a învins. Marcus Aurelius este considerat unul dintre cei mai mari conducători din istoria Romei. Succesorul său a fost fiul său, Commodus, care, departe de a fi la fel ca tatăl său, a precipitat căderea marelui Imperiu Roman, deoarece nu a avut aceeași dedicare față de îndatoririle administrative și idealurile filosofice.
Odată cu moartea lui Marcus Aurelius a murit un împărat care, așa cum prezisese Platon, fiind un rege-filosof, a adus bucurie și bogăție supușilor săi.
Marcus Aurelius a fost mult mai mult decât un împărat roman. A fost un filosof stoic a cărui moștenire dăinuie până în zilele noastre. Accentul pus pe virtute și înțelepciune, precum și capacitatea sa de a face față provocărilor cu seninătate, fac din el o figură fascinantă și admirabilă. Explorarea vieții și moștenirii sale ne permite să apreciem profunzimea gândirii sale și impactul său de durată asupra istoriei.