Didius Julianus: Senatorul care a cumpărat tronul Imperiului Roman
Putem cumpăra cu bani funcții publice? Este o întrebare controversată, iar cel mai bun răspuns este acesta: Uneori da, alteori nu.
O ocazie în care banii au cumpărat cea mai înaltă funcție din țară s-a petrecut în anul 193 d.Hr. în Roma Antică.
În acel an a avut loc o „licitație” care a provocat valuri de șoc în întreaga lume antică, deoarece cumpărătorii au licitat pentru un lucru măreț: tronul Imperiului Roman.
În urma asasinării împăratului Pertinax, Imperiu Roman a fost scos la vânzare, pentru a fi cedat celui care plătea cel mai mult.
en:User:Andrei nacu, CC BY-SA 3.0
commons.wikimedia.org
În cele din urmă, Didius Julianus, un senator bogat și influent, a ieșit învingător. Ceea ce nu știa el, atunci când s-a ales cu tronul imperial, era faptul că noua sa achiziție îi va aduce moartea.
Primii ani de viață ai lui Didius Julianus au fost aproape perfecți
Primii ani de viață ai lui Didius Julianus au fost aproape perfecți. Tatăl său a fost Petronius Didius Severus, patriarhul ilustrei familii Petronii, care provenea din Milano. Mama sa era Aemillia Clara, care își putea urmări descendența până la celebrul jurist roman Salvius Julianus Aemillianus.
Didius a fost crescut în distinsa casă a Antoninilor de către mama împăratului Marcus Aurelius, Domitia Lucillus, și a făcut parte din colegiul sacru al sodales Antoniniani, un cult care îl venera pe împărat. Antoninii erau o familie extrem de puternică, care a ajuns la putere odată cu venirea la putere a lui Antoninus Pius din 138 d.Hr. și mai târziu a lui Marcus Aurelius din 161 d.Hr.
Datorită legăturilor sale aristocratice, Didius s-a bucurat de o carieră militară și politică desăvârșită în provinciile Imperiului Roman. Prima sa funcție importantă a fost cea de legat (limba latină legatus, trimis) militar al proconsulilor din Achaea și Africa în 168 d.Hr. și 169 d.Hr.
Apoi, Didius s-a mutat în Belgica, unde avea o funcție mai importantă și și-a dovedit perspicacitatea militară, fiind implicat lupte purtate împotriva triburilor germanice locale, precum Chatti și Chauci.
Pentru faptele sale, în 175 d.Hr., Didius a fost recompensat cu titlul de consul, cea mai înaltă funcție romană înainte de cea de împărat, pe care a împărțit-o cu viitorul împărat Pertinax.
După alte stagii în funcții militare, Didius s-a concentrat pe activități caritabile, devenind șeful alimenta în Italia, un program de asistență socială instituit de împăratul Nerva în 97 d.Hr. – cu scopul de a ajuta copiii săraci din Italia.
Totuși, în timpul mandatului său, Didius, care era deja un actor important în politica romană, s-a confruntat cu un pericol major atunci când a fost implicat într-o conspirație pentru a îl înlătura de la putere pe împăratul Marcus Aurelius, condusă Salvius Julianus – care era rudă cu Didius Julianus. Julianus a fost executat pentru trădare, iar Didius Julianus a primit o pedeapsă mai blândă, aceea de a fi exilat în orașul său natal, Milano.
Însă, Didius știa cum să se descurce și cum să se facă plăcut în fața oficialilor, astfel că a intrat în grațiile împăratului Commodus câțiva ani mai târziu și a fost numit proconsul al Africii în 190 d.Hr.
În anul 193 d.Hr., Didius Julianus era un membru important al Senatului. Drept urmare, atunci când Pertinax a urcat pe tron, au existat mulți senatori care nu îl voiau și care preferau un lider care avea origini nobile, precum Didius Julianus.
Cu toate acestea, în urma asasinării lui Pertinax, după numai trei luni, Didius a încercat să revendice monarhia într-un mod care i-a îngrozit pe mulți romani și care a fost în mare parte lucrul care i-a adus sfârșitul.
Licitarea pentru Imperiul Roman
Istoricul roman Dio a relatat că, imediat ce Didius Julianus a aflat despre uciderea lui Pertinax, s-a grăbit la Garda Pretoriană pentru a face o ofertă pentru putere. Însă, mare i-a fost mirarea când a constatat că Garda Pretoriană negocia deja cu Flavius Sulpicianus, socrul lui Pertinax, recent decedat.
Văzând că are concurență, Didius le-a spus celor din Garda Pretoriană că el va da și mai mulți bani, ridicând suma de la 1250 de sesteri la 6250 de sesteri pentru fiecare membru al gărzii pretoriene. De asemenea, a implorat garda de corp de elită a împăratului să se gândească la legăturile de familie ale lui Sulpicianus cu Pertinax și le-a sugerat că, dacă Sulpicianus ar fi împărat, ar exista o șansă mai mare ca acesta să se răzbune.
Domnia scurtă a lui Didius Julianus
Numismatica Ars Classica NAC AG, CC BY-SA 3.0 DE
Ca și circumstanțele tumultoase ale ascensiunii sale la putere, și domnia imperială a lui Didius Julianus, care a durat doar 66 de zile, este privită în mod diferit de diverși istorici romani.
Potrivit lui Dio, după afacerea lui Didius, acesta s-a dus la Senat însoțit de militari și a acordat fiicei sale Didia Clara și soției sale Manlia Scantilla titlul de ” Augusta”. Dovezile iconografice din monedele romane din timpul administrației sale, care le înfățișează pe soția și fiica sa ca fiind ‘”Augustae”, arată că, în acest caz, Dio spunea adevărul.
A doua zi, Didius a fost proclamat împărat și a primit titlul de Pater Patriae. În afara Senatului, cetățenii romani și-au exprimat furia și nemulțumirea prin proteste uriașe împotriva noului împărat. Demonstranții au aruncat cu pietre și au scandat injurii la adresa lui Didius când acesta intra și ieșea din Senat.
Mulțimea furioasă a cerut intervenția lui Pescennius Niger, guvernatorul Siriei, pentru a-l înlătura pe Didius Julianus de pe tronul Imperiului.
Cu toate că a încercat să se facă plăcut în fața poporului, domnia lui Didius avea să se încheie la fel de repede cum a început, deoarece numeroși militari din tot Imperiul se pregăteau să-i conteste puterea.
Sfârșitul lui Didius Julianus
Protestele de la Roma i-au determinat pe înalții comandanți romani din cele mai îndepărtate colțuri ale Imperiului să ia măsuri. În est, Pescennius Niger, a cărui prezență fusese solicitată de protestatarii furioși din Senat, s-a proclamat împărat al unei întinderi de teritorii de la Marea Neagră până în Egipt.
În vest, în provincia Panonia Superioară, Septimius Severus a făcut același lucru și, în urma unei alianțe rapide cu armatele de la frontiera dintre Dunăre și Rin, a pornit spre Roma și a încercat să recucerească imperiul din mâinile lui Didius.
Prin urmare, soarta lui Didius Julianus era pecetluită. Pentru că știa că îl așteaptă ce este mai rău, Didius Julianus a trimis veste către Septimius Severus că este dispus să împartă împărăția cu el.
Septimius Severus, însă, l-a refuzat, afirmând că un împărat care nu se putea proteja din punct de vedere militar nu avea dreptul să conducă Imperiul.
Înainte ca Septimius să pună mâna pe el, Didius Julianus a fost ucis de un membru al gărzii pretoriene în palatul imperial, reflectând soarta lui Pertinax cu doar câteva luni înainte. „Dar ce rău am făcut?” se spune că a strigat cu ultimele sale puteri. „Pe cine am ucis?”
Un răufăcător lacom sau o victimă nefericită?
Deși a fost un om care a câștigat admirația multora de-a lungul vieții sale, datorită realizărilor sale militare, Didius Julianus a murit în dizgrație. Mulți istorici l-au descris ca fiind o persoană lacomă.
Cu toate acestea, acești scriitori au fost puternic influențați de propaganda lui Severus Septimius, care avea toate motivele să-și asasineze rivalul.
Istoricul Herodian a susținut, de exemplu, că licitația imperiului a fost prima de acest fel, dar acest lucru era evident neadevărat. Așa-zisele donații către garda pretoriană erau de fapt o practică preexistentă, care începuse cu mult înainte de Didius Julianus.
În anul 41 , Claudius plătise fiecărui membru al gărzii pretoriene cu 3750 de denari în schimbul coroanei romane, ceea ce demonstrează că tranzacția lui Didius nu era deloc neobișnuită.
