O sondă spațială ESA a observat „semne de păianjeni” pe suprafața planetei Marte
Sonda spațială ExoMars Trace Gas a Agenției Spațiale Europene (ESA) a detectat ceea ce specialiștii numesc „semne de păianjeni de pe Marte”. Imaginile, realizate în regiunea polară sudică a Planetei Roșii, arată ceea ce par a fi niște păianjeni uriași pe suprafața planetei. Desigur, nu sunt păianjeni, ci sunt caracteristici create în gheață pe măsură ce iarna marțiană se transformă în primăvară marțiană.
„Aceste trăsături mici și întunecate se formează atunci când Soarele de primăvară cade pe straturile de dioxid de carbon depuse în lunile întunecate de iarnă”, explică ESA. „Lumina Soarelui face ca gheața de dioxid de carbon de la baza stratului să se transforme în gaz, care ulterior se acumulează și sparge plăcile de gheață suprapuse. Gazul se eliberează în primăvara marțiană, trăgând în acest fel material întunecat la suprafață și spărgând straturi de gheață de până la un metru grosime”.
Kevin GillCC BY 2.0
Pe măsură ce gazul iese, împingând praful și nisipul în sus, creează fântâni uriașe, iar resturile cad înapoi pe planetă. Pe măsură ce resturile se depun, acestea creează petele întunecate care se văd în imagine, cu un diametru cuprins între 45 de metri și un kilometru, conform iflscience.com.
Atunci, de ce vedem aceste modele, care sunt de fapt o combinație de praf și crăpături în gheață, ca pe niște păianjeni? Fenomenul de a vedea modele familiare în obiecte se numește pareidolie.
Din punct de vedere al evoluției noastre, este logic să identificăm cât mai repede posibil modelele care ar putea reprezenta un pericol pentru noi (de exemplu, un șarpe sau un urs înfometat). Acesta este motivul pentru care vedem fețe acolo unde cu siguranță nu au ce căuta fețe.
Carl Sagan a explicat în cartea sa Lumea bântuită de demoni: Știința ca o lumânare în întuneric, că abilitatea de a identifica amenințările a fost incredibil de importantă pentru propria noastră supraviețuire.
Primii oameni care au fugit de ceea ce credeau că este un leu ascuns în tufișuri au supraviețuit. Cei care nu reușeau să observe acest „model” de leu erau mâncați de acesta. Și dacă au fugit, dar s-a dovedit că leul era de fapt doar o piatră, nu a fost nimic rău; acei oameni au supraviețuit oricum și și-au transmis genele la următoarea generație.
„Creierul nostru încearcă în mod constant să dea sens lumii exterioare. Unul dintre modurile prin care creierul își îndeplinește acest obiectiv este prin detectarea și învățarea modelelor, care sunt în esență regularități statistice în mediul înconjurător, deoarece aceste modele ajută creierul să decidă cum să reacționeze sau să se comporte pentru a supraviețui”, conform iflscience.com.
După cum a subliniat Sagan în scrierile sale, găsirea modelelor (acolo unde există sau nu modele) era o abilitate vitală de precauție pentru supraviețuire, dar putea duce la interpretarea eronată a unor imagini aleatorii sau a unor modele de lumină ca fiind chipuri și obiecte familiare. În cazul imaginilor surprinse de sonda spațială ESA, păianjenii sunt o combinație de praf și crăpături în gheață.
