Încoronarea lui Charles al III-lea (Carol al III-lea), care va deveni noul monarh al Regatului Unit, va avea loc în data de 6 mai. La eveniment va fi prezentat un obiect antic cunoscut de britanici sub numele de Piatra din Scone sau Piatra Destinului, un obiect aproape mitologic care are în spate o istorie fascinantă și o semnificație profundă.

În 1953, la încoronarea reginei Elisabeta a II-a, Piatra Destinului a fost amplasată sub tronul regal, iar acum piatra va fi adusă la ceremonia de încoronare a lui Charles al III-lea.

Legenda spune că patriarhul evreu Iacob (sau Iacov) a folosit Piatra Destinului pe post de pernă atunci când a avut o viziune la Betel, potrivit Vechiului Testament. De atunci, Piatra Destinului a călătorit prin diferite teritorii, precum Maroc, Țara Sfântă, Egipt, Sicilia, Spania și Irlanda, până când a ajuns în Scoția.

În secolul al IX-lea, Kenneth MacAlpin (regele Picților) a decis să mute Piatra Destinului în abația Scone pentru a o proteja de vikingi. Piatra a fost folosită la diferite încoronări ale regilor scoțieni până în 1296, când a fost furată de trupele regelui Edward I al Angliei.

Replică Piatra destinului
Aaron BradleyCC BY-SA 2.0

Edward I a dus apoi piatra la Londra, unde a încorporat-o într-un nou tron în Westminster Abbey. Acest lucru a fost văzut ca un simbol al dominației engleze asupra Scoției.

Cornell University Library

Ulterior, piatra a rămas la Londra și a devenit subiect de dispută între Anglia și Scoția. Au existat chiar mai multe încercări de a o fura de-a lungul anilor.

Cea mai faimoasă a fost cea a unor studenți de la Universitatea din Glasgow, care și-a propus să returneze piatra scoțienilor. Câteva luni mai târziu și la peste 800 de kilometri depărtare, piatra a fost descoperită la altarul Arbroath Abbey. După această întâmplare a fost realizat chiar și un film.




Video Detective

Piatra Destinului a fost returnată Scoției în 1996 de către guvernul lui John Major, în ceea ce a fost văzut ca o mișcare politică de reducere a naționalismului scoțian. De atunci, piatra, care cântărește 152 de kilograme, a fost păstrată în Sala Coroanei din Castelul Edinburgh.

Pentru încoronarea regelui Charles al III-lea, piatra va fi mutată la Westminster Abbey, dar va fi adusă din nou în Scoția, la finalul ceremoniei.

Simboluri ascunse

RlevseCC BY-SA 3.0

În ciuda istoriei sale îndelungate, oamenii de știință au descoperit abia recent că Piatra Destinului este gravată cu simboluri care nu au mai fost documentate până acum. Aceste detalii, precum o pată de aliaj de cupru și urme de ipsos, sugerează că sunt multe lucruri despre istoria acestui obiect, care nu se cunosc.

Printre descoperiri se află un fel de cifre romane: trei semne în formă de X, urmate de un semn care arată ca un „v”. Nu se știe, încă, de ce aceste numere romane au fost cioplite în piatră.

De altfel, este posibil ca gravurile să nu fie chiar cifre romane, ci mai degrabă alte simboluri, conform istoricilor.

Pe baza uzurii pietrei și a poziției marcajelor, istoricii sunt de părere că acestea au fost gravate după ce piatra a fost mutată din Scoția în Anglia, în 1296.

Echipa de cercetare a identificat, de asemenea, o pată de aliaj de cupru, ceea ce sugerează că un obiect din cupru sau alamă a fost prins de piatră la un moment dat în istoria sa.

Acese detalii au fost descoperită în urma unui proces de scanare cu laser a artefactului, de un grup de oameni de știință de la Historic Environment Scotland, care administrează Castelul Edinburgh.


Citește și: Între mit și realitate: Legendara sabie înfiptă în piatră din San Galgano