Povestea lui Feodor Dostoievski: „Ca să scrii bine, trebuie să suferi”
Feodor Dostoievski sau Fiodor Dostoievski (11 noiembrie 1821 – 9 februarie 1881) a fost unul din cei mai importanți scriitori din istorie. Operele sale de proză abordează teme filosofice, religioase și psihologice și sunt influențate de mediul social și politic complicat al Rusiei secolului al XIX-lea. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari romane, „Crimă și pedeapsă”, „Idiotul”, „Frații Karamazov” și „Demonii”, precum și nuvela „Însemnări din subterană”.
Feodor Dostoievski este un scriitor care unora li se potrivește, iar altora nu. Da, este cunoscut în toată lumea, dar există și persoane care nu îi apreciază scrierile, iar acești cititori îl consideră plictisitor.
După cum știm, opera marilor scriitori este puternic influențată de propria soartă și de evenimentele care i-au înconjurat în timpul vieții lor.
Faptele interesante și puțin cunoscute din biografia lui Dostoievski, despre care vă vom vorbi, pot ajuta cititorii să privească cu alți ochi opera sa.
A rămas orfan de mamă la vârsta de 15 ani
Dostoievski provenea dintr-o familie numeroasă, părinții săi având în total opt copii, Feodor Dostoievski fiind unul dintre cei mai mari. El prefera să citească cărți și să vorbească cu adulții, decât să socializeze cu frații săi și să se joace.
Când mama sa a murit la vârsta de 37 de ani, viitorul scriitor avea doar 15 ani, fratele său mai mare – 16 ani, iar ceilalți frați și surori erau mai mici. Cel mai mic frate tocmai împlinise un an și jumătate.
Fratele mai mare al lui Feodor Dostoievski – Mikhail – a fost și el scriitor și a făcut traduceri. Cu toate acestea, a murit devreme – la 43 de ani. Iar una dintre surorile scriitorului, Varvara, s-a căsătorit, a devenit foarte bogată, foarte zgârcită și a repetat soarta bătrânei din „Crimă și pedeapsă”. Femeia a fost ucisă de un om de serviciu, pentru a îi lua banii.
Tatăl său voia ca Feodor Dostoievski să devină inginer militar
Konstantin Trutovsky
Tatăl scriitorului a fost un nobil, iar acest titlu nu l-a primit prin moștenire, ci pentru faptele sale: în timpul Războiului din 1812 și în anii următori, Mihail Dostoievski a servit ca medic în spitale. În 1827, medicul militar a primit rangul de evaluator colegial, precum și dreptul la nobilimea ereditară.
De asemenea, i s-a acordat privilegiul de a-și da băieții în orice instituție militară. Viitorul scriitor Feodor Dostoievski a intrat la Școala Principală de Inginerie din Sankt Petersburg. Numai că aici, din cauza originii sale simple, Feodor nu a avut o viață mult prea frumoasă, din cauza răutăților colegilor care erau nobili ereditari, cu părinți distinși.
Deși Feodor Dostoievski și fratele său mai mare erau pasionați de literatura, tatăl lor voia ca aceștia să devină ingineri militari, deoarece considera că scrisul nu este o profesie serioasă și nici o profesie aducătoare de bani.
Grațiat în fața plutonului de execuție
wikipedia.org
În descrierea sentimentelor unui om condamnat la execuție în „Idiotul”, Dostoievski își împărtășește de fapt propriile gânduri și sentimente. Adevărul este că el s-a aflat într-o situație similară. În tinerețe, scriitorul a aderat la idei apropiate de ideile socialiste, a frecventat cercul lui Petrașevski și s-a opus autocrației.
După cum a explicat chiar scriitorul, el și-a dorit „ca vocea nimănui să nu fie redusă la tăcere și să fie ascultată, dacă este posibil, fiecare nevoie”. Astfel, în ianuarie 1850, Dostoievski, alături de alți petrașevskiști, a fost condamnat la execuție pentru că a citit literatură interzisă.
Se pregătise deja pentru moarte și își dăduse seama de o mulțime de lucruri. A fost îmbrăcat într-un giulgiu și adus pe Semyonovsky Platz pentru execuție, dar chiar înainte de executarea sentinței i s-a citit decretul de grațiere al țarului. Aceasta a fost voința lui Nicolae I – să înlocuiască pedeapsa capitală pentru cei condamnați cu pedepse mai blânde, dar să nu le spună acest lucru decât în ultimul moment.
A fost condamnat la zece ani de muncă silnică în Siberia
wikipedia.org
În timpul vieții sale, Dostoievski a suferit de crize grave de epilepsie, care au început în Siberia, unde a fost trimis să își ispășească pedeapsa, după ce condamnarea la moarte a fost schimbată cu munca silnică.
Crise de epilepsie a mai avut și până să ajungă în Siberia, dar aici lucrurile s-au înrăutățit.
Acolo, în Siberia, a început să aibă probleme cu plămânii, probleme care mai târziu s-au transformat în emfizem pulmonar. Și tot acolo, în colonia penală din Omsk, Dostoievsai a căpătat obiceiul de a bea cel mai tare ceai dulce, pe care deținuții îl numeau chifir, iar această tradiție a continuat-o și mai târziu în viață. Scriitorul își pregătea noaptea un astfel de ceai, care îl revigora și îi permitea să lucreze productiv până dimineața.
I-a fost înapoiat titlul nobiliar
wikipedia.org
La șapte ani după ce a fost trimis în Siberia, Dostoievski a fost amnistiat complet de următorul monarh rus, proaspăt înscăunat, Alexandru al II-lea. Odată cu amnistia, i s-a permis să publice din nou, iar lui Dostoievski i s-a restituit și titlul de nobil pe care îl primise de la tatăl său.
Cu puțin timp înainte, Dostoievski scrisese un poem în onoarea văduvei defunctului Nicolae I, iar prietenii săi de rang înalt au cerut, de asemenea, amnistia deplină a scriitorului.
Este posibil ca acest lucru să fi ajutat, dar este demn de remarcat faptul că și alții precum el au fost grațiați prin decretul țarului.
A învins dependența de jocurile de noroc
wikipedia.org
La un moment dat, scriitorul a fost dependent de jocurile de noroc. Din păcate, în secolul trecut, obsesia jocurilor de noroc nu era considerată o problemă gravă.
Scriitorul a experimentat această dependență timp de aproximativ 30 de ani: a pierdut, a acumulat datorii, a vândut tot ce a putut, inclusiv avansuri pentru lucrări încă nescrise, apoi a câștigat din nou, a pierdut iarăși la cărți sau la ruletă – și din nou a câștigat.
Ceea ce este remarcabil este faptul că Dostoievski a reușit în cele din urmă să se descurce singur cu obsesia sa pentru jocurile de noroc, în ciuda unui istoric atât de lung.
Dostoievski a fost un om generos
Când situația financiară a sa a fost una mai bună, Dostoievski a luat în grijă familia regretatului său frate Mikhail și a început să-și plătească și datoriile. Acest lucru se adăuga la faptul că trebuia să aibă grijă și de familia sa.
De asemenea, scriitorul le dădea bani și fraților săi și fiului primei sale soții, care nu era copilul său biologic.
În plus, Feodor Dostoievski le oferea bani în mod regulat și cerșetorilor de la Catedrala Sfântul Vladimir.
Moartea scriitorului
În data de 26 ianuarie 1881, Dostoievski a suferit două hemoragii pulmonare. A doua zi, Dostoievski a suferit o a treia hemoragie.
Dostoievski și-a chemat copiii să-l vadă înainte de moarte și a insistat să li se citească Parabola fiului risipitor – o scriere despre păcat, pocăință și iertare. Dostoievski a murit în data de 9 februarie 1881.
Conform amintirilor soției sale, în data de 26 ianuarie 1881, Dostoievski lucra la „Jurnalul unui scriitor” și a scăpat din greșeală un stilou pe podea. Stiloul s-a rostogolit sub un raft.
wikipedia.org
Pentru că avea nevoie de stilou, Dostoievski a decis să mute raftul. Era greu, însă – chiar și așa, scriitorul l-a mutat. Imediat, bărbatul a început să se simtă rău, suferind două hemoragii pulmonare. Sângerarea s-a oprit, dar a doua zi s-a întâmplat din nou. Medicii i-au recomandat scriitorului să înghită cuburi de gheață, pentru că nu cunoșteau nicio altă modalitate de a opri sângerarea în acele vremuri.
La câteva zile după incidentul cu raftul, Dostoievski a murit.
wikipedia.org
Dostoievski a fost înmormântat în Cimitirul Tikhvin de la Mănăstirea Alexandru Nevski din Sankt Petersburg, în același cimitir cu poeții săi preferați, Nikolay Karamzin și Vasili Zhukovski. Numărul exact al celor care au participat la înmormântarea sa nu este clar, diferite surse raportând cifre variate, de la 40.000 la 100.000 de persoane. Pe piatra sa de mormânt este inscripționat un citat din Evanghelia după Ioan: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă un bob de grâu nu cade în pământ și nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod”.
Stilul special al lui Dostoievski de a scrie despre oameni, spiritualitate și psihologie a jucat un rol în inspirarea mai multor mișcări culturale moderne, inclusiv suprarealismul, existențialismul și chiar generația Beat, fiind considerat un precursor important al expresionismului și psihanalizei rusești. Până în prezent, rămâne unul dintre cei mai citiți și studiați autori, iar operele sale au fost traduse în întreaga lume.
