Muntele Everest este fascinant, însă și periculos. Numărul de cadavre de pe Everest crește în fiecare an, astfel că până acum peste 300 de alpiniști și-au pierdut viața pe pantele sale. Singurii ani în care nu au existat victime pe Everest au fost 1977 (un an în care doar două persoane au cucerit vârful) și 2020 (un an în care permisele au fost suspendate de Nepal, din cauza pandemiei de Covid-19).

Cauzele morții includ hipotermia, epuizarea, lipsa de oxigen și avalanșele. Odată ce corpurile îngheață, acestea acolo rământ – așa cum s-a întâmplat și cu trupul lui Tsewang Paljor, numit „Cizmele verzi”, care a devenit un punct de reper pe Muntele Everest.

Tsewang Paljor și-a pierdut viața în dezastrul de pe Everest din 1996

Rdevany CC BY-SA 3.0

10 mai 1996 marchează o zi tristă în istoria Everestului. În acea zi, din cauza unei furtuni puternice, opt alpiniști, printre care și Tsewang Paljor, și-au pierdut viața încercând să ajungă în vârf. Tsewang Paljor făcea parte dintr-o expediție de cucerire a Vârfului Everest, misiune organizată de Poliția de frontieră Indo-Tibetană. În acea zi s-a înregistrat cel mai mare număr de morți de pe Everest.

Avea numai 28 de ani când și-a pierdut viața

 Martin Pošta 

După terminarea clasei a X-a, Tsewang Paljor a abandonat școala pentru a-și ajuta familia. Provenind dintr-o regiune din Jammu și Kashmir – numită Ladakh, Paljor a crescut în jurul munților. La scurt timp după ce a părăsit școala, băiatul s-a alăturat Poliției de Frontieră Indo-Tibetană sau ITBP, lucru de care părinții săi erau foarte mândri. Însă noul loc de muncă avea să îi aducă sfârșitul la numai 28 de ani.

Mulți sunt reticenți cu privire la identitatea cadavrului numit „Cizmele verzi”

BerndB CC BY-SA 3.0

Deși cei mai mulți cred că trupul înghețat – cunoscut sub numele de „Cizmele verzi” este al lui Tsewang Paljor (pentru că purta clăpari verzi în ziua în care și-a pierdut viața), alții sunt de părere că ar putea fi corpul unui alt membru al Poliției de Frontieră Indo-Tibetană – Lance Caporal Dorji Murup.

Corpul înghețat este un punct de reper pe Muntele Everest

Maxwelljo40 CC BY-SA 3.0

Indiferent care este identitatea cadavrului numit „Cizmele verzi”, corpul înghețat a devenit un punct de reper pe Muntele Everest. Trupul se află la altitudinea 8.500 de metri, așa că alpiniștii știu, când îl văd, cât de aproape sunt de vârful muntelui.

La 20 de ani după moartea lui Tsewang Paljor, un britanic de 34 de ani pe nume David Sharp și-a găsit sfârșitul lângă „Cizmele verzi”. Sharp a murit din cauza hipotermie – într-o zonă cunoscută sub numele de „Zona morții”.

Uwe Gille CC BY-SA 3.0

Nimeni nu știe cu exactitate numărul cadavrelor de pe Muntele Everest, însă se estimează că sunt aproximativ 300. Potrivit BBC, majoritatea șerpașilor care locuiesc la granița tibetan-nepaleză pier pe munte la altitudinile mai mici, în timp ce străinii își pierd viața mai aproape de vârf.

Surajaley CC BY-SA 4.0

Cei care pier pe munte rămân acolo unde au murit. Oricât de mult își doresc familiile victimelor ca trupul celor dragi să fie adus acasă, acest lucru este aproape imposibil. Odată ce corpurile îngheață, ele sunt extrem de greu de mișcat, iar misiunea echipelor de salvare de a le coborî de pe munte devine o adevărată provocare.

Trupul „Cizmele verzi” a fost dat dispărut timp de trei ani




100% Everest

În 2014, alpiniștii de pe Muntele Everest au raportat că lipsește cadavrul „Cizmele verzi”. În următorii trei ani, alpiniștii nu l-au văzut, astfel că cei mai mulți au presupus că acesta a fost mutat sau acoperit de zăpadă. Însă, în 2017 trupul a reapărut.


Citește și: 14 lucruri uimitoare pe care nu le știai despre muntele Everest