Scipio Africanus: Generalul Romei care l-a învins pe imbatabilul Hannibal

Posted on noiembrie 4, 2022

by Adela

Curiozități

Publius Cornelius Scipio Africanus a avut o viață fascinantă și a fost unul dintre cei mai mari generali ai Romei. Tinerețea lui Scipio a fost marcată de unul dintre cele mai traumatizante evenimente din istoria Romei – invazia Italiei de către Hannibal Barca.

Martor la masacrul de la Cannae, Scipio și-a petrecut următorii ani studiindu-și inamicul – Hannibal – pentru a-l putea în cele din urmă învinge pe acesta.

Scipio a șocat pe toată lumea lovind în inima puterii Cartaginei – Africa. Victoria lui Scipio în Bătălia de la Zama l-a transformat într-o legendă, ceea ce i-a adus porecla „Africanus”. Cu toate acestea, succesul său strălucit i-a adus lui Scipio foarte mulți dușmani, printre aceștia numărându-se și unii dintre cei mai puternici oameni din Roma.

În loc să fie aclamat pentru că a salvat Roma de o eventuală nenorocire, Scipio a fost dat afară din arena politică și și-a petrecut ultimii ani din viață în vila sa, în izolare. În mod ironic, istoria l-a neglijat și ea pe Scipio. Mult mai cunoscut pentru faptele sale fiind războinicul Hannibal.

Scipio Africanus: Prima întâlnire cu Hannibal

Scipio Africanus s-a născut Publius Cornelius Scipio în jurul anului 236 î.Hr. A făcut parte din gens Cornelia, una dintre cele mai vechi și mai prestigioase familii romane. Nu se știe nimic despre copilăria sa, dar, ca membru al elitei romane, tânărul Scipio ar fi fost crescut pentru a fi un om de stat al Republicii Romane, beneficiind de antrenament militar însă din copilărie. Această pregătire i-a fost de mare folos, permițându-i lui Scipio să devină unul dintre cei mai mari generali din istoria Romei.

Scipio avea doar 17 ani când a izbucnit cel de-Al Doilea Război Punic, în 218 î.Hr. Comandantul cartaginez Hannibal Barca a șocat Roma avansând în Italia prin vârfurile înzăpezite ale Alpilor, considerate în mod tradițional imposibil de trecut.

Hannibal i-a șocat din nou pe romani atunci când armata sa a învins în mod categoric legiunile romane în bătălia de la Ticinus. În timpul bătăliei – consulul Publius Cornelius – comandantul armatei romane și tatăl lui Scipio, s-a trezit înconjurat.

Aici a fost momentul când tânărul Scipio s-a făcut remarcat pentru prima dată, adunând trupele și atacând un inamic superior pentru a-și salva tatăl. Inamicul a fugit, iar Scipio a fost decorat cu o coroană de stejar (corona civica), pe care a refuzat-o.

Bătălia de la Ticinus a fost prima din seria de înfrângeri romane care au marcat înaintarea lui Hannibal prin Italia. Disciplina și logistica romană nu au fost pe măsura minții tactice strălucitoare a lui Hannibal. Stratagemele, ambuscadele și capcanele lui Hannibal au distrus legiune după legiune pe parcursul a trei ani de conflict sângeros.

În cele din urmă, în 216 î.Hr., Hannibal a prezidat cel mai mare dezastru militar din istoria romană. În bătălia de la Cannae, aproximativ 50.000 de romani au pierit într-o singură zi de luptă.

Unul dintre comandanții romani și-a pierdut viața, în timp ce celălalt a fugit de pe câmpul de luptă. Potrivit scrierilor antice, Scipio a fost unul dintre puținii ofițeri de rang înalt care au supraviețuit. El a dat dovadă de o mare capacitate de conducere, organizând cel mai mare grup de supraviețuitori și conducându-i într-un loc sigur pentru a se adăposti.

Pentru romani, lupta de la Cannae a fost o înfrângere îngrozitoare. Pentru Scipio, însă, câmpul de luptă a fost un loc în care a învățat despre tacticile și strategia lui Hannibal, pe care le va adapta treptat și le va folosi în celelalte lupte.

Cuceritorul Scipio Africanus

Cristiano64

CC BY 3.0

La 26 de ani, Scipio a fost făcut proconsul, autoritatea militară a doua după consul. Folosindu-se de tacticile pe care le-a învățat studiindu-l pe Hannibal, Scipio și armata sa au cucerit Carthago Nova (azi Cartagena) – care în acele timpuri era cel mai important oraș cartaginez din Spania.

În 206 î.Hr., soldații lui Scipio au învins armata lui Mago, fratele lui Hannibal, și pe cea a lui Hasdrubal. Romanii au făcut prăpăd în rândul soldaților cartaginezi, iar victoria romană de la Ilipa a marcat sfârșitul stăpânirii cartagineze în Spania.

Cu Spania asigurată, Scipio s-a întors la Roma unde a fost primit precum un erou. Recunoscut pentru realizările sale, în 205 î.Hr. Scipio i s-a acordat consulatul, în ciuda faptului că era prea tânăr pentru acest post; avea doar 30 de ani.

Însă, nu funcția era cea care îl interesa. Scipio voia să îl învingă pe Hannibal. Astfel, Scipio a propus Senatului un plan îndrăzneț. În loc să se confrunte cu Hannibal în sudul Italiei, a plănuit să ducă războiul pe terenul natal al Cartaginei: Africa. Acesta era un plan îndrăzneț și riscant, iar Senatul nu a fost dispus să-l aprobe. În plus, popularitatea tot mai mare a lui Scipio i-a speriat pe rivalii săi politici care îl considerau pe tânăr o amenințare pentru Republică.

În cele din urmă, Scipio s-a impus. Senatul i-a permis să folosească Sicilia ca bază pentru tabăra soldaților săi. Cu toate acestea, i-au dat doar un număr limitat de trupe – trupele pe care nimeni altcineva nu le-a dorit. Armata primită de Scipio pentru expediția sa africană a fost compusă parțial din supraviețuitorii din Cannae; soldați dezamăgiți și demoralizați, disprețuiți de compatrioții lor.

Dar tânărul general era hotărât și știa cum să-și motiveze trupele. Le-a spus soldaților că victoria din Africa era ocazia lor de a se răzbuna. Veteranii în dizgrație au devenit astfel un nucleu al armatei africane a lui Scipio. Restul rândurilor au fost ocupate de aliați și voluntari italici.

În vara anului 204 î.Hr., armata lui Scipio, formată din aproximativ 25.000 de oameni, a ajuns pe țărmurile Africii de Nord. Un an mai târziu, legiunile considerate „de mâna a doua” de către aristocrații romani, au învins armatele combinate ale cartaginezilor și numidienilor și au pus mâna pe orașul de coastă Utica.

Înlăturarea regelui numidian Syphax a schimbat echilibrul puterii, deoarece rivalul său Massinissa s-a alăturat părții romane.

Așa cum se aștepta Scipio, oficialii de la Cartagina i-au cerut ajutorul lui Hannibal. În 202 î.Hr., cei mai mari generali ai timpului lor s-au întâlnit în cele din urmă pe câmpul de luptă, la Zama. Înainte de bătălie, cei doi s-au întâlnit în privat. Hannibal i-a cerut lui Scipio pace, dar generalul roman a refuzat.

Yonge, Charlotte Mary

Public Domain

În bătălia de la Zama supraviețuitorii romani ai bătăliei de la Cannae au avut ocazia să-și răzbune înfrângerea. Romanii i-au înfrânt pe cartaginezi, iar Hannibal a fugit la Cartagina și a cerut să se predea. Așa s-a încheiat Al Doilea Război Punic, iar Roma fost triumfătoare.

I, Sailko, CC BY-SA 3.0

Un sfârșit trist

wikipedia.org

Public Domain

După bătălia de la Zama, Cartagina a devenit un stat client al Romei. Pe lângă despăgubirile uriașe de război, Cartaginei i s-a refuzat posibilitatea de a declara război oricui, cu excepția Africii, dar cu permisiunea Romei.

Toate navele sale de război și elefanții de război au fost luate de Roma. Cel mai valoros aliat al Cartaginei, Numidia, era acum aliatul Romei. Baza de putere a lui Hannibal, Spania, era acum sub stăpânirea romană.

Omul care a făcut posibil acest lucru, generalul care l-a învins pe cel mai mare inamic cu care se confruntase Roma vreodată, era cunoscut acum sub numele de Scipio Africanus. La doar 30 de ani, Scipio părea să aibă în față un viitor strălucit. Era tânăr, puternic, influent și bogat. Era adorat de armată și de poporul roman.

Dar în sistemul roman nu era loc pentru un astfel de om. Toată viața sa, Scipio a rămas umil iar tot ceea ce a făcut a fost pentru binele Republicii. Dar acest lucru nu a fost suficient pentru Senat și pentru puternicii dușmani ai lui Scipio. După cel de-al doilea mandat de consul, în 194 î.Hr., Scipio Africanus a părăsit arena politică.

Ultima luptă a sa a fost în 190 î.Hr. când și-a însoțit fratele într-o campanie militară împotriva regelui seleucid Antioh al III-lea. În lupta de la Magnesia, legiunile romane au folosit tactici concepute de Scipio și au câștigat bătălia.

Printr-o ciudată întorsătură a sorții, destinul lui Publius Cornelius Scipio Africanus l-a oglindit pe cel al lui Hannibal. Salvatorul Romei a murit în același an cu cel mai mare dușman al Romei.

Scipio avea doar 53 de ani și a murit în exil, ca un inamic al Republicii. În loc să primească laude după triumful lor împotriva regelui seleucid Antioh al III-lea, atât Scipio, cât și fratele său au fost acuzați că au luat mită de la regele Antioh.

Dezgustat, Scipio a rupt registrele contabile, precum și actul de acuzare în plenul senatului. Apoi le-a reamintit acuzatorilor săi că era judecat la aniversarea victoriei sale de la Zama.

Scandalul i-a forțat pe dușmanii săi să renunțe la acuzații, dar ancheta a continuat, amărându-l și mai mult pe Scipio. În cele din urmă, generalul – odată apreciat – s-a retras din viața publică și a ales izolarea. Rivalii săi politici, geloși pe realizările și popularitatea sa, au reușit în cele din urmă să-l înfrângă pe Scipio.