Soarta spartanilor bătrâni care nu mai puteau participa la bătălii
Singurele legende și povești care au rămas despre spartani în zilele noastre sunt cele care arată că acest popor a trăit în conformitate cu legile dure ale războiului. În Sparta era prețuită forța și, dacă dăm crezare unei legende antice, ei aruncau nou-născuții slabi și bolnavi într-o prăpastie din muntii Tayget (cu toate că această legendă nu a putut fi confirmată până în prezent).
Jean-Pierre Saint-Ours
Dar, odată cu vârsta, fiecare om își pierde puterea. Așadar, care era soarta spartanilor bătrâni care nu mai puteau participa la bătălii?
Modul de viață al spartanilor
John Steeple Davis
Xenofontes, un lider militar și scriitor din Grecia Antică, s-a întrebat de unde a apărut o forță atât de puternică într-un oraș-stat cu o populație mică. În cele din urmă, el a ajuns la concluzia că motivul a fost abordarea competentă a statului în ceea ce privește organizarea vieții. Sparta era caracterizată de o cultură războinică.
Băieții cu vârste cuprinse între șapte și 20 de ani erau trimiși în internate speciale de tip militar. Aici se credea că sunt proprietatea statului, așa că trebuiau să-și părăsească familia. Școlile publice erau o trăsătură distinctivă a Spartei.
De-a lungul anilor de școală, băieții se antrenau și își îmbunătățeau abilitățile (de arte marțiale, meșteșuguri și tactici militare).
Aceștia erau, de asemenea, instruiți în domeniul retoricii. Sarcina principală era de a îi face să-și exprime ideile și gândurile cât mai pe scurt și mai clar posibil. Scopul educației era de a forma o comunitate de indivizi care să fie utili societății, nu soldați ascultători care mărșăluiesc fără minte spre moarte.
CC BY-SA 3.0
Au existat cazuri în care băieții erau provocați la bătăi de către tutorii lor. În acest fel, ei determinau care dintre elevi erau deosebit de agili și puternici și care erau, în mod natural, organizatori înțelepți. Aici era extrem de important să se știe cum s-ar fi comportat băieții într-o situație reală.
Pat Loika, CC BY 2.0
După un astfel de test deosebit de greu, ei erau distribuiți – unii au fost pregătiți pentru a fi soldați, iar alții pentru meseria de ofițer. Mulți spartani erau mari atleți. Au devenit participanți la Jocurile Olimpice și au câștigat premii importante.
Mai târziu, unii au devenit funcționari și au îndeplinit funcții administrative. Aparatul de stat funcționa aici clar, perfect, fără greșeli.
În ceea ce privește familia și căsătoria, atitudinea față de acestea era utilitară în Sparta. Contau doar interesele țării. De altfel, soții care aveau o soție tânără și puternică erau obligați să își cedeze soția unui bărbat mai puternic, în cazul în care ajungeau invalizi sau se îmbolnăveau grav.
Warner Bros. Pictures
Cei mai mulți dintre tineri au fost crescuți ca soldați. Aceștia erau eliberați din serviciu abia la vârsta de 60 de ani. După standardele noastre, acest lucru este prea dur, dar ei erau la dispoziția deplină a statului. Această cifră indică, de asemenea, calitatea sănătății spartanilor.
Σταύρος CC BY-NC-ND 2.0 DEED
Soldaților li se alocau terenuri după pensionare, dar erau mulți care își continuau servicul militar sau deveneau un fel de ofițeri de poliție.
Sistemul de putere
Sparta era condusă de un consiliu de bătrâni numit Gerusia. Acesta era format din doar 28 de persoane cu vârsta de peste 60 de ani. Consiliul era responsabil de elaborarea legilor statului și de a fi jurați la tribunal.
Organul cel mai important al statului spartan era „Colegiul celor cinci efori”, având drept de control asupra tuturor activităților. Aceștia erau aleși pentru un mandat de un an. Eforii aveau puterea de a lua decizii importante și de a-l îndepărta pe rege de pe tron. Ei erau tratați cu respect ca înțelepți. Mulți dintre efori erau filozofi practicanți, realizând lucrări întregi de filozofie.
Astfel, spartanii bătrâni care nu mai puteau participa la bătălii fie deveneau fermieri și cultivau pământul pe care îl primeau după pensionare, fie se alăturau forțelor de poliție, ori concurau pentru un post în cadrul „Colegiului celor cinci efori” sau consiliului de bătrâni numit Gerusia. De altfel, aveau și posibilitatea de a continua serviciul militar.
