Codex Sinaiticus, cea mai veche biblie din lume
„Codex Sinaiticus” este un manuscris din secolul al IV-lea d.Hr., care conține cea mai veche versiune a Bibliei, scrisă în limba greacă. Astăzi, acest document important, esențial pentru cunoașterea istoriei Bibliei creștine, este distribuit în mai multe biblioteci europene care au colaborat într-un important proiect de conservare și digitalizare a paginilor sale.
Codex Sinaiticus este o comoară neprețuită. Numit după mănăstirea Sfânta Ecaterina de la poalele Muntelui Sinai din Egipt, unde a fost păstrat până la mijlocul secolului al XIX-lea, acest manuscris a fost copiat la mijlocul secolului al IV-lea (330-350 d.Hr.) de un grup de cel puțin trei oameni care l-au scris simultan în greacă. De fapt, este cel mai vechi manuscris existent care conține Biblia creștină în limba greacă și cea mai veche și mai bună înregistrare a unora dintre cărțile versiunii grecești a Vechiului Testament și a unei părți importante a Septuagintei.
Inițial, acest manuscris uncial (întregul text este scris cu majuscule) conținea atât Vechiul, cât și Noul Testament (inclusiv apocrifele biblice) într-un singur volum mare. Lucrarea este, de asemenea, celebră nu numai pentru unele variante textuale neobișnuite (cum ar fi absența relatării Învierii lui Hristos la sfârșitul Evangheliei lui Marcu), ci și pentru că textul său conține un număr considerabil de corecturi.
Codex Sinaiticus, o carte fundamentală
britannica.com
Scris pe pergament, Codex Sinaiticus este alcătuit din 346 de file scrise pe patru coloane și măsoară 380 mm înălțime și 345 mm lățime. Cartea este fundamentală pentru înțelegerea istoriei Bibliei creștine.
De fapt, acesta este unul dintre primele trei manuscrise în care a fost copiată întreaga colecție de cărți cuprinse în Biblia creștină veche. Astfel, pe lângă Septuaginta și Noul Testament, lucrarea mai conține câteva cărți suplimentare, cum ar fi cărțile Macabeilor, cartea Ecleziastul, așa-numita Epistolă a lui Barnaba, și o colecție de texte cunoscute sub numele de Păstorul lui Herma.
Manuscrisul, alături de „Codex Vaticanus” și „Codex Alexandrinus”, face parte din patrimoniul celor mai vechi texte sacre ale creștinătății.
Codex Sinaiticus este fundamental pentru înțelegerea noastră în ceea ce privește istoria Bibliei creștine
London, British Library, CC BY-SA 4.0
Cu toate acestea, se cunosc puține lucruri despre originea acestui codex. Unii istorici speculează că ar fi fost scris în Alexandria sau la Roma și chiar l-au asociat cu cele 50 de copii ale scripturilor pe care împăratul Constantin le-ar fi comandat.
Cartea a fost descoperită de către Konstantinvon Tischendorf, un teolog protestant german, lingvist și cercetător de manuscrise, care în 1844 a călătorit la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” de pe Muntele Sinai, din Egipt. În biblioteca mănăstirii a descoperit 129 de foi ale Vechiului Testament aruncate într-un coș de gunoi, împreună cu alte manuscrise care fuseseră aruncate. Aceste foi erau din Codex Sinaiticus. Când l-a întrebat pe bibliotecarul mănăstirii despre aceste pagini, i s-a spus că „sunt niște gunoaie. Ele urmau a fi arse.
Ulterior, Konstantinvon Tischendorf a găsit și celelalte părți din Codexul Sinaiticus.
Biblia într-o singură carte
Falt i det fri (Public domain)
Cum a fost legat Codex Sinaiticus? Manuscrisul este alcătuit din broșuri așezate una peste alta și îndoite în două pentru a forma un bloc complet, un format extrem de popular în Evul Mediu. Foile cărții sunt sub formă de pergament, la fabricarea lor fiind folosite în principal piele de vițel și de oaie.
Tischendorf a crezut inițial că pergamentul a fost făcut din piele de antilopă, având în vedere calitatea excelentă a acestuia.
Dimensiunile sale sunt, de asemenea, uimitoare. De fapt, manuscrisul Codex Sinaiticus este una dintre cele mai vechi cărți în format mare care au supraviețuit din Antichitatea târzie.
Faptul că manuscrisul conține întreaga Biblie creștină într-un singur volum este dovada unei mari inovații, deoarece din acel moment cărțile legate cu pagini de pergament (piele de animal prelucrată special, pe care se scria în trecut) au început să înlocuiască foile de papirus (material din tulpină de Cyperus papyrus) care predominaseră până atunci. Importanța legării lor ar putea fi comparată cu cea a introducerii tiparului, secole mai târziu.
Digitalizarea Codexului Sinaiticus
În prezent, codexul este împărțit în patru părți, care sunt distribuite între diferite instituții. O parte este deținută de Biblioteca Britanică din Londra. Celelalte părți din carte fiind păstrate în Mănăstirea Sfânta Ecaterina, în Biblioteca Universității din Leipzig, cât și în Biblioteca Națională Rusă din Sankt Petersburg.
Importanța acestui manuscris pentru cercetători și pentru toți cei interesați de teme biblice este atât de mare, încât în iunie 2005 a fost anunțată crearea unui consorțiu (The Codex Sinaiticus Project), cu scopul de a realiza o ediție digitală a codexului. Cartea a fost digitalizată și este disponibilă online din iulie, 2009. La reconstituirea fragmentelor din documentul scris pe pergament au lucrat specialisti din Marea Britanie, Germania, Egipt si Rusia.
