Crac des Chevaliers, fascinanta fortăreață de necucerit a Cavalerilor Ioaniți
Oricine trece pragul impresionantei Crac des Chevaliers (sau Krak des Chevaliers), marea fortăreață a Cavalerilor Ioaniți (numiți și Cavalerii Ospitalieri), situată în munții care separă Siria de nordul Libanului, nu poate să nu remarce inscripțiile în arabă care comemorează o anumită dată: 8 aprilie 1271.
Până atunci, nimeni nu reușise să cucerească Crac des Chevaliers cu forța și nimeni nu va reuși să o facă vreodată după aceea. În acea zi, însă, ultimii Cavaleri Ospitalieri (care erau membrii ordinului Sfântului Ioan din Ierusalim, ordin militar şi religios din Evul Mediu) au părăsit castelul, unii pe jos, alții călare, sub privirea tăcută a armatei sultanului Egiptului Baybars (numele său complet fiind al-Malik al-Zahir Rukn al-duniya wa-d-Din Baybars al-Bundukdari al-Salih). Îl abandonau de bunăvoie, înșelați de un șiretlic ingenios.
Ce se întâmplase? Sultanul Egiptului știa că, pentru a-și consolida puterea și prestigiul, trebuia să pună capăt dominației cruciaților în Orient. Acest lucru presupunea în mod necesar cucerirea faimoasei cetăți inamice și expunerea acesteia ca trofeu pentru aliații săi musulmani. Astfel, în data de 3 martie 1271, sultanul a început asediul.
Cu toate acestea, operațiunile militare nu au dat rezultatele dorite. Deși apărătorii nu au putut primi întăriri, după mai multe săptămâni de lupte crâncene, armatele adunate de Baybars nu au reușit decât să spargă primul zid. Numărul mic de cavaleri baricadați în interiorul cetății, cărora li s-a alăturat un grup de țărani și locuitori ai munților din apropiere, aveau suficiente resurse pentru a rezista o perioadă lungă de timp.
Așa că sultanul a decis să recurgă la o stratagemă. A trimis apărătorilor un porumbel călător cu o scrisoare falsă, în care maestrul ordinului Ospitalier din Tripoli îi îndemna pe cavaleri să abandoneze fortăreața Crac des Chevaliers, cu asigurarea că viața lor va fi cruțată, iar onoarea lor nu o să fie pătată.
Avanpostul cruciaților
Cavalerii Ospitalieri a fost unul dintre numeroasele ordine militare care s-au dezvoltat în Țara Sfântă, în timpul cruciadelor (1099-1291). Recunoscut de papă ca ordin în anul 1113, acesta s-a lăudat cu numeroase posesiuni în Ierusalim și în zonele înconjurătoare. Cu toate acestea, victoria zdrobitoare a sultanului egiptean Saladin asupra armatelor cruciate la Hattin, în 1187, a forțat ordinul să abandoneze în grabă multe dintre proprietățile din Palestina.
Pentru a recâștiga o parte din prestigiul pierdut, Cavalerii Ospitalieri s-au dedicat consolidării și protejării fortărețelor lor din comitatul Tripoli (astăzi între nordul Libanului și vestul Siriei). Acest teritoriu a fost acordat cavalerilor de către contele Raymond al II-lea de Tripoli, în 1142, pentru a se apăra de incursiunile musulmane dinspre Homs.
Bastionul cel mai important din punct de vedere strategic al acestui principat ospitalier, care includea sate și fortificații în câmpia fertilă siriană și în valea Beqa, era un castel cunoscut sub numele de Hisn al-Akrad (cetatea kurzilor). Această cetate fusese construită în anul 1031, de către emirul de Alep pentru a adăposti o garnizoană kurdă.
Cucerită și apoi abandonată în 1099, în timpul Primei Cruciade, fortificația a revenit în mâinile creștinilor în 1110, grație unei operațiuni a lui Tancred de Hauteville și a altor 80 de cavaleri normanzi. În 1142, contele Raymond al II-lea de Tripoli a donat-o Cavalerilor Ospitalieri, care au decis să facă din ea principala lor bază, conștienți de capacitatea sa defensivă.
© Ralph Hammann – Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0
După cum se va vedea mai târziu, aceasta a fost o decizie înțeleaptă. Reconstruită și mărită în repetate rânduri, în decursul a 130 de ani, Crac des Chevaliers (numele „Crac” înseamnă în limba siro-aramaică „fortăreață”) a rezistat la numeroase asedii și a jucat un rol cheie împotriva incursiunilor musulmane repetate pe teritoriile creștine din Tripoli. De asemenea, a devenit baza principală unde trupele cruciate se adunau și se realimentau înainte de ofensivele împotriva orașelor Homs și Hama.
O fortăreață de necucerit
Krak_des_Chevaliers_landscape.jpg: (Ergo)CC BY 2.0
Fortăreața s-a dovedit a fi de necucerit chiar și pentru Saladin, care a eșuat într-o primă încercare de a o cuceri în 1183, cea de-a doua fiind în 1188. Legenda spune că, în timpul acestui al doilea asediu, Saladin a reușit să îl captureze pe marele maestru al ordinului Ospitalierilor și i-a ordonat să își forțeze cavalerii să deschidă porțile cetății în virtutea jurământului de supunere. Marele maestru a dat ordinul cerut în arabă, dar apoi i-a îndemnat pe ospitalieri în franceză să reziste până la moarte.
La vremea cruciadelor, Crac des Chevaliers nu se numea încă așa. În cele mai vechi texte păstrate, numele cetății este Cratum sau Crat, derivat din denumirea arabă originală, Hisn al-Akrad. Mai târziu a fost numită Crac des Chevaliers, prin analogie cu marele castel al cruciaților de la est de Marea Moartă, Crac des Moabites. În Siria de astăzi, este cunoscut și sub numele de Qalaat al-Hisn (castelul fortăreață).
În perioada sa de glorie și în vremuri de pace, Crac des Chevaliers a găzduit o garnizoană permanentă de aproximativ 60 de Cavaleri Ospitalieri, precum și un număr nedeterminat de Turcopoli (războinici locali aflați în serviciul cruciaților). În zona înconjurătoare se aflau trei sate, a căror funcție principală era aprovizionarea Ospitalierilor.
Numeroase zone destinate depozitării de alimente – dintre care cel mai mare are o lungime de 120 de metri – și diverse cisterne de apă pot fi încă admirate în interior, alături de tot ceea ce este necesar pentru aprovizionarea unui adevărat oraș de războinici: ateliere de pietrari, fierari și olari, ateliere de tâmplărie și cuptoare.
Ziduri și bastioane
wikipedia.orgCC BY-SA 3.0
High Contrast, CC BY 3.0 DE
Mai mulți autori sunt de acord că uimitoarea fortăreață Crac des Chevaliers este probabil cel mai impresionant castel creat vreodată de arhitectura creștină medievală. Chiar și astăzi, această lucrare defensivă excepțională, care a fost o sursă de inspirație pentru mulți arhitecți europeni de-a lungul secolelor, nu încetează să stârnească admirație.
Fortăreața a fost ridicată pe locul fortificației originale, un deal rotunjit înalt de 650 de metri. Construcția, în ansamblul ei, a necesitat ample lucrări de restaurare, care au continuat pe parcursul secolului al XIII-lea și i-au dat aspectul actual.
Fortăreața se întinde de la nord la sud, pe o suprafață de două hectare și jumătate, fiind caracterizată de dispunerea fortificațiilor în două inele concentrice. La exterior, se află un prim zid puternic, protejat de turnuri cilindrice orientate spre escarpamentele nordice și estice.
Partea sudică, care este cea mai vulnerabilă, este protejată de alte trei bastioane puternice. Intrarea exterioară duce la un pasaj îngust în zig-zag, special pavat cu pietre alunecoase pentru a împiedica accesul călare.
Cel de-al doilea zid este de două ori mai înalt decât primul și este mai puternic fortificat. Între cele două ziduri se află un șanț, complet expus atacului apărătorilor și care poate fi parțial inundat dacă este necesar.
Bernard Gagnon, CC BY-SA 3.0
James Gordon from Los Angeles, California, USA, CC BY 2.0
Bernard GagnonCC BY-SA 4.0
Centrul castelului este dispus pe mai multe niveluri: la etajul inferior se aflau depozitele și camerele de locuit, în timp ce la etajul superior se aflau cele mai nobile reședințe: camerele cavalerilor, turnul de nord-vest, unde locuia marele maestru, marea sală de ședințe, capela, bucătăriile și zona de paradă. În această parte, arhitectura militară coexistă cu stilul gotic, din care mai sunt încă vizibile unele urme de decorațiuni delicate din piatră și fresce.
Declarată sit al Patrimoniului Mondial în 2006, fortăreața Crac des Chevaliers a fost grav afectat în timpul războiului civil sirian. În 2012 a fost bombardată de focuri de artilerie, iar în 2013 a fost lovită în timpul unui raid aerian.
Cetatea, care în prezent se află sub controlul guvernului sirian, este un monument istoric important atât pentru Occident cât și pentru Orient, ea fiind un simbol al cruciadelor.
