Everest, cel mai înalt vârf montan de pe Pământ: are o altitudine oficială de 8.848,86 metri
Everestul, cunoscut și sub denumirea de Sagarmatha în limba nepaleză și Chomolungma în limba tibetană, este cel mai înalt vârf montan de pe planetă, cu o altitudine oficială de 8.848,86 metri (29.031,7 picioare).
Acest gigant al naturii, situat la granița dintre Nepal și Regiunea Autonomă Tibet (China), atrage mii de alpinisti și turiști din întreaga lume, fiind un simbol al dorinței de a depăși limitele umane.
De-a lungul anilor, Everestul a devenit o destinație iconică pentru cei care doresc să ajungă la cel mai înalt punct de pe Terra. Cu toate acestea, escaladarea sa reprezintă mult mai mult decât o simplă realizare fizică; este o provocare extremă ce presupune riscuri semnificative și sacrificii considerabile.
Formarea Everestului
shrimpo1967 CC BY-SA 2.0
Masivul Everest face parte din sistemul montan de incretire himalayan, o regiune geologică care a început să se formeze acum aproximativ 50 de milioane de ani, atunci când plăcile tectonice ale Indiei și Asiei s-au ciocnit, dând naștere la o serie de vârfuri montane impozante, inclusiv Everestul.
Această coliziune continuă și astăzi, ceea ce face ca Himalaya să fie în continuă creștere, cu Everestul adăugând aproximativ 4 milimetri la înălțimea sa anual. Geologia regiunii este una dintre cele mai fascinante din lume, iar Everestul, în particular, a fost martorul unor procese tectonice extrem de complexe.
Everestul este situat în centrul lanțului montan Himalaya, care se întinde pe o lungime de aproximativ 2.400 de kilometri, și face parte dintr-o regiune unde se află și cele mai înalte vârfuri ale lumii, inclusiv K2, Kangchenjunga și Lhotse.
În plus, este format din roci sedimentare și magmatice, care au fost comprimate și ridicate de mișcările tectonice. Vârful său este acoperit de un strat subțire de zăpadă și gheață, iar condițiile de mediu sunt extrem de dure.
Descoperirea și măsurarea Everestului
Istoria Everestului ca vârf de referință pentru alpinismul global a început în secolul al XIX-lea, dar dincolo de legendele tibetane și nepaleze, Everestul era doar un punct geografic necunoscut pe hartă. Prima mențiune occidentală a Everestului a venit în urma unei măsurători britanice din 1856, când ofițerul britanic Andrew Waugh a identificat vârful ca fiind cel mai înalt munte de pe Pământ. Expedițiile ulterioareau confirmat că Everestul se află la o altitudine de 8.848 de metri, devenind astfel punctul de referință pentru geografia mondială.
Totuși, numele Everest nu era folosit de către locuitorii locali, care aveau denumiri specifice pentru munte. În Tibet, este cunoscut sub numele de Chomolungma, care înseamnă „Zeita Mamă a Lumii”. În Nepal, este numit Sagarmatha, care se traduce prin „Fruntea cerului”. Numele „Everest” a fost dat de autoritățile britanice în onoarea lui Sir George Everest, fostul topograf-șef al Indiei, care a avut un rol important în măsurarea regiunii Himalaya.
Citește și: Povestea bărbatului care nu a vrut ca Everestul să-i poarte numele
Primii oameni care au ajuns pe Everest
wikipedia.org CC BY-SA 3.0
Escaladarea acestui colos a fost un obiectiv dorit de alpinisti timp de decenii. Prima expediție serioasă pe Everest a avut loc în 1921, când britanicii au realizat o expediție pentru a cartografia muntele. Totuși, abia în 1953, realizarea istorică a fost atinsă: Sir Edmund Hillary din Noua Zeelandă și Tenzing Norgay, un nepalez din grupul etnic tibetan Șerpa, au ajuns pentru prima dată pe vârful Everestului, în 29 mai. Acesta a fost un moment extraordinar pentru alpinism, iar realizarea lor a marcat un punct de cotitură în istoria explorării montane.
CC BY-SA 4.0
De-a lungul anilor, diverse expediții și alpinisti au urcat Everestul, iar tehnologia și cunoștințele despre munte s-au îmbunătățit considerabil. Cu toate acestea, urcarea muntelui continuă să fie extrem de periculoasă, iar succesul este adesea pus în pericol de condițiile meteorologice imprevizibile, lipsa de oxigen și riscurile de avalanșe sau prăbușiri de roci.
Provocările escaladării Everestului
Luca Galuzzi CC BY-SA 2.5
Everestul reprezintă o provocare extremă din multe puncte de vedere. Având în vedere că este atât de înalt, oxigenul este mult mai rar decât la nivelul mării. La altitudinea vârfului, concentrația de oxigen este doar aproximativ o treime din cea de la nivelul mării. Aceasta face urcarea extrem de dificilă, iar riscurile de a suferi de răul de altitudine, numit și boală acută de munte, sunt semnificative.
În plus, vremea pe Everest este imprevizibilă și severă. Temperaturile pot ajunge la valori extrem de scăzute, iar vânturile pot atinge viteze de peste 100 km/h, ceea ce face condițiile de urcare și de supraviețuire foarte dificile. În anumite momente ale anului, vântul puternic și viscolul pot face imposibilă continuarea escaladării, chiar și pentru cei mai experimentați alpiniști. Din cauza acestor condiții, majoritatea expedițiilor sunt programate să aibă loc în lunile de primăvară și vară, când vremea este mai favorabilă.
O altă provocare semnificativă este zona morții, o regiune de la aproximativ 8.000 de metri, unde lipsa de oxigen face ca activitatea fizică să devină extrem de obositoare. Urcarea în această zonă este riscantă, iar cei care nu sunt pregătiți sau nu au echipamentele corespunzătoare se expun unor riscuri mari de eșec.
Citește și: Care sunt cele mai importante plăci tectonice: 94% din suprafaţa Terrei este acoperită de şapte plăci majore
Impactul turismului și alpinismului asupra Everestului
De-a lungul anilor, Everestul a devenit o destinație turistică importantă, cu mii de alpiniști care vin din întreaga lume pentru a încerca să ajungă pe vârful său. Acest fenomen a generat o industrie turistică în Nepal și Tibet, dar a adus și o serie de provocări ecologice și etice. În fiecare an, sute de alpiniști și turiști se aventurează pe Everest, iar afluxul de oameni a dus la o serie de probleme legate de mediu și siguranță.
Una dintre cele mai mari preocupări este poluarea. De-a lungul anilor, Everestul a devenit o groapă de gunoi alpină, cu resturi de echipamente, deșeuri umane și gunoaie lăsate în urmă de alpiniști. De asemenea, numărul mare de alpinisti poate duce la aglomerație, ceea ce crește riscurile de accidente și poate face urcarea mai periculoasă. Autoritățile din Nepal au impus taxe și reglementări pentru a controla numărul de expediții, dar impactul turismului asupra Everestului rămâne o preocupare majoră.
Tragediile și riscurile Everestului
Deși urcarea Everestului este un vis pentru mulți, aceasta este, din păcate, și extrem de periculoasă. Peste 300 de persoane au murit pe munte, majoritatea din cauza răului de altitudine, accidentelor, avalanșelor sau a lipsei de oxigen.
În ciuda riscurilor, însă, Everestul continuă să atragă alpiniști din întreaga lume, care sunt motivați de dorința de a ajunge în cel mai înalt punct de pe Terra. Fiecare expediție pe Everest rămâne un test de voință, de curaj și de pregătire extremă.
Constantin Lăcătușu, alpinist, geolog și cameraman, este primul român care a cucerit vârful Everest, în data de 17 mai 1995.
Conservarea și protecția Everestului
În prezent, există mai multe organizații care lucrează pentru protejarea Everestului și pentru a asigura un echilibru între turism și conservare. Aceste organizații se concentrează pe curățarea Everestului de gunoaie, promovarea unui turism responsabil și gestionarea impactului asupra mediului. De asemenea, există eforturi pentru a proteja flora și fauna montană și pentru a sprijini comunitățile locale care depind de turismul din regiune.
Muntele Everest rămâne un simbol al ambiției umane, al spiritului de aventură și al limitei fizice și mentale. Cu toate că urcarea sa este extrem de periculoasă și costisitoare, iar fiecare expediție aduce noi povești de curaj și sacrificiu. Everestul nu este doar un vârf montan, ci un simbol al dorinței de a depăși imposibilul.