Povestea lui Petrache Poenaru, românul care a obținut primul brevet de invenție
În esența sa, scrisul este o formă de comunicare. Oamenii făceau acest lucru cu mult timp înainte de a scrie, folosind gravuri, picturi și marcaje în locurile în care trăiau (gândiți-vă la picturile din peșteri).
Primele forme de scriere sau de „comunicare înregistrată” au fost pictogramele marcate pe tăblițe de piatră sau de lut. Aceste imagini reprezentau mesaje care puteau fi „citite” de către privitor.
Se crede că cea mai veche formă de scriere este cea cuneiformă, care datează de la sumerieni, în urmă cu peste 5000 de ani, în Mesopotamia (Irakul de astăzi). Studiile sugerează că surplusul de alimente provenite din agricultură a dat naștere comerțului și schimburilor comerciale, creând, la rândul său, necesitatea de a înregistra cifrele și conturile de cereale și alte rezerve de alimente, precum și salariile lucrătorilor. Tăblița Jemdet Nasr (datată între 3000 și 2900 î.Hr.), de exemplu, prezintă o listă de porții de orz, care reprezentau salariile muncitorilor agricoli, cioplite pe tăbliță.
Cea mai veche formă cunoscută de scriere cu ajutorul unui „stilou” a început în Egiptul antic, unde au fost create stilouri din trestie pentru a scrie pe papirus. Egiptenii antici au folosit pentru prima dată stilouri din trestie pentru a grava hieroglife pe tăblițe făcute din lut, la fel ca sumerienii. Cu toate acestea, în Egipt, au existat două progrese majore în ceea ce privește scrisul: unul a fost inventarea cernelii, iar celălalt, papirusul, ambele în urmă cu aproximativ 4500 de ani. Acest lucru a dus la apariția unui stilou de trestie ușor diferit.
De la oamenii care umpleau cu cerneală instrumentele realizate din stuf și până la primele brevetele pentru stiloul modern, istoria stiloului cu peniță este o poveste a colaborării pentru a crea un instrument de scris eficient. Însă, ceea ce este și mai interesant este faptul că istoria stiloului a fost cu adevărat revoluționată în anul 1827 de către un român: Petrache Poenaru.
Citește și: Povestea lui Gheorghe Lazăr, fondatorul învăţământului în limba română
Petrache Poenaru și primul brevet de invenţie obţinut de un român: Invenţia purta numele de “Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”
wikipedia.org
În data de 10 ianuarie, 1799, se năștea la Benești, în județul Vâlcea, Petrache Poenaru, cel ce avea să devină inginer, matematician, inventator, pedagog și publicist. De mic copil a dovedit o inteligență și o curiozitate aparte spre cunoaștere.
A urmat primii ani de școală la Craiova, la școala de pe lângă Biserica Obedeanu. Ulterior, și-a continut studiile la Bucureşti, la Colegiului Sfântul Sava și la Academia grecească de la Măgureanu, unde a fost elevul lui Gheorghe Lazăr, considerat fondatorul învățământului în limba română. Devine apoi profesor de fizică şi de matematică și coleg cu maestrul său la Sfântul Sava.
Studiile superioare le-a făcut la Universitatea şi Politehnica din Viena, beneficiind de o bursă din partea statului.
Constantin Lecca
La Universitate a studiat greaca, latina, matematica, fizica, în perioada 1824–1825, iar la Politehnica, ingineria. În 1826 și-a continuat pregătirea la Școala de Aplicații a Inginerilor Geografi din Paris, lucrând în aceeași perioadă la realizarea hărții Franței, sub conducerea lui L. Puissant. În 1831 s-a specializat în industriile minieră şi metalurgică în Marea Britanie.
Nevoia de a scrie mai ușor l-a determinat pe tânărul Petrache Poenaru să inventeze un instrument de scris.
În acea perioadă existau stilouri. De fapt, stiloul cu rezervor era disponibil în Europa încă din secolul al XVII-lea, însă nu era așa cum îl știți astăzi.
Românul Petrache Poenaru este cel care a revoluționat acest instrument de scris. El a folosit o pană de lebădă combinată cu un vârf metalic pentru a inventa primul toc rezervor din lume.
Digital Content Writers India
În data de 25 mai 1827, Biroul de Manufacturi al Ministerului de Interne din Franța i-a acordat Brevetul de invenție nr. 3208 „pour une plume sans fin portative s`alimentent d`encre”, în traducere „un condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”.
Astfel, Poenaru a devenit deţinătorul primului brevet de invenţie obţinut de un român, grație tocului cu rezervor de cerneală “Poenaru”.
Sistemul său împingea cerneala spre vârful în care era montată peniţa, prin uşoara apăsare a țevii.
Datorită acestui mecanism, erau eliminate zgârieturile lăsate pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală, lucruri întâlnite în cazul instrumentelor de scris din trestie sau pene. În plus, invenția sa asigura un flux constant al cernelii.
Invenţia lui Petrache Poenaru a revoluţionat acest domeniu și a contribuit la apariția instrumentelor de scris pe care le folosim astăzi.
Din păcate, însă, Poenaru nu a reuşit să lanseze stiloul în producţia de serie.
Lewis Edson Waterman a preluat ideea stiloului cu pompiță a lui Petrache Poenaru și a transformat stiloul într-un altul ce se poate umple prin intermediul peniței, producând un flux mai bun de cerneală, în anul 1884.
Este ales membru al Academiei Române
Constantin Lecca
La sfârşitul anului 1831, Poenaru s-a întors în țară, unde a împărtățit și altora cunoştinţele acumulate.
În anii care au urmat, Petrache Poenaru s-a implicat în diferite proiecte culturale din țară. A contribuit la înfiinţarea Societăţii Filarmonice, a iniţiat Societatea agronomică şi Şcoala de Agricultură de la Pantelimon și a fost unul dintre întemeietorii Grădinii Botanice şi ai Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti.
Drept supremă recunoaştere a meritelor sale, Poenaru a fost ales, în septembrie 1870, membru al Academiei Române.
