Trenurile, autobuzele ori camioanele sunt toate vitale pentru lumea modernă, dar – din păcate – acestea utilizează cantități uriașe de combustibil și contribuie la poluarea atmosferică.

În timp ce autobuzele reduc nevoia de autoturism personal, trenurile sunt capabile să transporte cantități imense de mărfuri, precum camioanele – și ajută oamenii să se deplaseze. Imaginați-vă dacă putem converti toate aceste vehicule mari să funcționeze cu hidrogen, care este cel mai ușor element chimic. Acesta este un gaz ușor inflamabil, incolor, insipid, inodor, iar în natură se întâlnește mai ales sub formă de moleculă diatomică.

Ei bine, acest lucru nu este doar un vis. Un proiect lansat în 2016, în Germania, prezintă un tren cu zero emisii, care nu face gălăgie și se bazează pe hidrogen pentru a asigura atât propulsia, cât și o autonomie mare. Trenul poartă numele de Coradia iLint, iar singurul element rezidual din timpul deplasării este aburul.

Primele garnituri au fost realizate de către compania Alstom și ar fi trebui să fie puse în funcţiune în luna decembrie a anului 2017, însă inaugurarea a fost amânată pentru anul acesta.

14 astfel de sisteme de propulsie cu hidrogen vor circula pe ruta Buxtehude–Bremervörde–Bremerhaven–Cuxhaven, iar locomotivele care folosesc motorină vor fi înlocuite cu cele noi care vor avea zero emisii de noxe.


Citește și: Orient Express, minunea părăsită care ne amintește de luxoasele călătorii cu trenul din trecut


Rezervorul de hidrogen al locomotivelor va fi suficient de mare pentru a alimenta o călătorie de aproape 500 de mile (aproximativ 804 km) și va propulsa trenul cu până la 87 de mile pe oră (140 km pe oră).

Trenurile Coradia iLint vor folosi deșeurile de hidrogen de la instalațiile chimice, care produc gazul inflamabil, inodor, ca produs secundar.

Avantajele principale ale hidrogenului constau în faptul că este ecologic, din arderea sa rezultând vapori de apă, iar randamentul termic al motoarelor cu hidrogen este ridicat. Dar, există și dezavantaje precum: pericolul mare de explozie, dificultatea stocării în vehicul și lipsa unor rețele de stații de alimentare cu hidrogen.

Însă, în ciuda dezavantajelor existente, trenurile care nu poluează sunt o invenție importantă.

Hidrogenul a fost folosit în diverse scopuri, atât industriale, cât și comerciale. Una din primele utilizări ale hidrogenului a fost în cazul baloanelor. Inițial a fost utilizat de profesorul Jacques Alexandre César Charles în august 1783 pentru un zbor de 45 minute. Primele dirijabile au fost umplute cu hidrogen.

În anii 1920 și ’30, acesta a fost folosit în uriașele aeronave care au trecut peste Oceanul Atlantic până la dezastrul de la Hindenburg din 1937.

Hidrogenul și-a recâștigat rolul de carburant comercial la începutul anilor 1980, ca urmare a încheierii crizei energetice. De asemenea, și creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră și de schimbările climatice au determinat cercetătorii să creeze autovehicule care să funcționeze cu hidrogen.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=O3bUE9uHkqM

mashable.com


Citește și: Cel mai lung tunel din lume: Construcția de 57 de km care trece pe sub Alpi