De unde provin, de fapt, denumirile zilelor săptămânii?
Pe măsură ce zilele trec, ciclul săptămânii modelează modul în care ne trăim viața. V-ați întrebat vreodată de ce o săptămână are șapte zile?Sau de unde provin numele zilelor săptămânii?
Săptămâna de șapte zile își are originea în calendarul babilonienilor, care, la rândul său, se bazează pe un calendar sumerian datând din secolul al XXI-lea î.Hr.
Șapte zile corespund timpului necesar pentru ca Luna să treacă de la o fază la alta: Lună plină, jumătate de Lună în descreștere, Lună nouă și jumătate de Lună în creștere. Deoarece ciclul lunar are 29,53 zile, babilonienii introduceau una sau două zile în ultima săptămână a fiecărei luni.
Tradiția evreiască respectă, de asemenea, o săptămână de șapte zile. Cartea Genezei (și, prin urmare, relatarea creației în șapte zile) a fost scrisă probabil în jurul anului 500 î.Hr. în timpul exilului evreiesc în Babilon. Asiriologi precum Friedrich Delitzsch și Marcello Craveri au sugerat că evreii au moștenit ciclul de șapte zile de la calendarul babilonian.
Romanii au moștenit, de asemenea, acest sistem din tradiția babiloniană, deși nu au început să îl folosească până la instaurarea Calendarului Iulian în secolul I î.Hr. Până în acel moment, romanii au folosit „ciclul nundinal”, un sistem moștenit de la etrusci. Acesta era „un ciclu de piață” de opt zile etichetate A-H. În ziua de piață, oamenii de la țară veneau la oraș, iar orășenii cumpărau alimente pentru opt zile. În momentul în care săptămâna de șapte zile a fost adoptată oficial de Constantin cel Mare în anul 321 d.Hr., ciclul nundinal a ieșit din uz.
Citește și: Originea și semnificația zilei de Duminică
Romanii numeau zilele săptămânii după zeii lor și corespundeau celor cinci planete cunoscute, plus Soarele și Luna (pe care romanii le considerau, de asemenea, planete), conform livescience.com.
Până în prezent, toate limbile romanice poartă încă amprenta numelor zilelor romane, excepție făcând duminica, denumire care se traduce acum prin „Ziua Domnului” și sâmbăta, care se traduce prin „Sabat”.
Ceea ce este sigur este că săptămâna, așa cum o cunoaștem astăzi, începe să apară în scrierile romane din secolul I.
Cuvântul „săptămână” provine din cuvântul roman „septimana”, care înseamnă „șapte zile”. Înainte de aceasta, calendarul roman a fost folosit numai într-o parte a Europei. Acest calendar era împărțit în mai multe luni de 28-31 de zile. Fiecare lună era la rândul ei împărțită în trei perioade de durată inegală. Prin urmare, săptămânile nu aveau niciodată același număr de zile.
Citește și: Egiptenii antici au măsurat prima dată oră și au schimbat modul în care ne raportăm la timp
Ce înseamnă numele fiecărei zile?
Luni, ziua Lunii
Numele primei zile a săptămânii, luni, provine din latinescul „Lunis dies”. Aceasta înseamnă „Ziua Lunii”. Săptămâna începe cu ziua de luni încă din secolul al III-lea. Creștinii au stabilit ca duminica să fie zi de odihnă, făcând din ziua de luni prima zi de muncă.
Marți, ziua lui Marte
Ziua de marți își ia numele de la planeta Marte, care era și numele zeului roman al războiului. Numele zilei de Marți provine de la „Mars dies”, care înseamnă „ziua lui Marte”.
Miercuri, ziua lui Mercur
Numele „miercuri” provine din latinescul „Mercuri dies”, care înseamnă „ziua lui Mercur”. Mercur este numele uneia dintre planetele din sistemul solar.
Joi, ziua lui Jupiter
„Joi” provine din cele două cuvinte „Jovis dies”. Jovis este genitivul (adică exprimă apartenența) numelui Jupiter. Prin urmare, traducerea literală a lui „Jovis dies” este „ziua lui Jupiter”. În mitologia romană, Jupiter sau Iupiter deținea același rol precum cel al lui Zeus în panteonul grecesc. El era numit Jupiter Optimus Maximus (Jupiter Cel mai Înalt, Cel mai Mare), fiind zeitatea supremă a statului roman.
Vineri, ziua lui Venus
Vineri este ziua zeiței iubirii, Venus, dar și a planetei cu același nume, numită uneori „sora mai mică a Pământului” date fiind asemănările dintre ele. Numele său provine din latinescul „Veneris dies”, care înseamnă „ziua lui Venus”.
Sâmbătă, ziua lui Saturn, apoi ziua de Sabat
În antichitate, sâmbăta era ziua lui Saturn, „Saturni dies”. Mai târziu, sâmbăta a devenit „Sabbatum dies”. Aceasta înseamnă „ziua de Sabat”, ziua de odihnă.
Duminică, ziua Domnului
Cuvântul „duminică” este o excepție, deoarece nu se referă la nicio planetă. Numele provine din latinescul „Dominicus dies”, care înseamnă „ziua Domnului”. Cu toate acestea, în alte limbi, duminică este ziua Soarelui, ca în engleză „Sunday”.
