Istoria scorțișoarei: în Egiptul Antic, era atât de prețioasă încât valora mai mult decât aurul și era folosită la mumificare

Posted on aprilie 26, 2025

by Adela

Curiozități

Scorțișoara este unul dintre cele mai vechi condimente cunoscute omenirii. Folosită atât pentru aroma sa, cât și pentru proprietățile sale medicinale, scorțișoara a avut o influență majoră în istoria comercială și culturală a lumii.

De la ritualurile religioase ale Egiptului Antic, la băncile de condimente ale Veneției medievale, și până la comerțul globalizat din prezent, drumul scorțișoarei este strâns legat de evoluția civilizațiilor.

Originile scorțișoarei: Primele utilizări în Antichitate

Simon A. Eugster

Scorțișoara este una dintre cele mai vechi mirodenii cunoscute de omenire, cu o istorie bogată. În Egiptul Antic, era folosită încă din jurul anului 2000 î.Hr., în special în procesul de mumificare, datorită proprietăților sale de conservare, dar și pentru aroma sa puternică și plăcută. La acea vreme, scorțișoara era considerată atât de prețioasă încât era uneori mai valoroasă decât aurul, fiind rezervată doar pentru elite, temple și ritualuri sacre.

Mărturii despre utilizarea scorțișoarei se regăsesc și în textele sanscrite din India, precum și în Vechiul Testament, unde mirodenia este menționată ca ingredient de lux folosit la ungerile ritualice și în tămâieri religioase. De-a lungul Antichității, a devenit un simbol al rafinamentului, spiritualității și al bogăției.

Proveniența geografică

Scorțișoara, cunoscută și sub denumirea de „scorțișoara adevărată” sau „Cinnamomum verum”, provine din Sri Lanka (fostul Ceylon), India și Birmania (Myanmar). Potrivit Enciclopediei Britannica, această specie de scorțișoară este originară din aceste regiuni și este cultivată și în alte zone tropicale, precum America de Sud și Indiile de Vest.

În Sri Lanka, scorțișoara a fost un produs de mare valoare încă din antichitate. Istoricul portughez Diogo do Couto a menționat că, în timpul domniei regelui Parakramabahu cel Mare (1236–1270 d.Hr.), insula era deja renumită pentru calitatea și abundența scorțișoarei sale. În secolul al XVII-lea, olandezii au preluat controlul asupra insulei și au început cultivarea sistematică a scorțișoarei, iar britanicii au continuat această practică după 1796, conform cinnamon.gov.lk

Astăzi, Sri Lanka produce aproximativ 80–90% din oferta mondială de scorțișoară „adevărată”, notează businessinsider.com, iar calitatea sa superioară este apreciată datorită tehnicilor tradiționale de recoltare și procesare, care au fost transmise din generație în generație.

Scorțișoara: o comoară căutată

Kjokkenutstyr CC BY-SA 4.0

Scorțișoara a fost mult mai mult decât un simplu condiment în istoria lumii antice; a fost un simbol al bogăției, o monedă de schimb și chiar un motiv de conflicte și alianțe strategice.

Horrea Piperataria: depozitul imperial de condimente

În Roma Antică, scorțișoara și alte condimente prețioase erau depozitate în locuri speciale, precum Horrea Piperataria. Construit în anul 94 d.Hr. de împăratul Domițian, acest complex de depozite era situat în apropierea Forumului Roman și servea drept centru principal pentru stocarea și distribuirea condimentelor și ierburilor medicinale provenite din Egipt, Arabia și India, conform wikipedia.org. Aici, condimentele erau păstrate în condiții stricte, sub supravegherea autorităților imperiale, reflectând statutul lor de mărfuri de lux și importanța lor economică și culturală.

Comerțul în lumea arabă

Prețul ridicat al scorțișoarei a transformat-o într-o marfă extrem de dorită, comparabilă cu aurul sau pietrele prețioase. Această valoare a condus la conflicte și expansiuni teritoriale, pe măsură ce imperiile și regatele căutau să controleze sursele și rutele comerciale ale acesteia.

Negustorii arabi au controlat comerțul cu scorțișoară și au creat mituri elaborate despre originea acesteia pentru a proteja monopolul și a justifica prețurile ridicate. Una dintre cele mai celebre povești inventate de aceștia este legenda „păsării de scorțișoară” (Cinnamologus).

Conform acestei legende, păsările gigantice colectau bețe de scorțișoară din locuri inaccesibile oamenilor și le foloseau pentru a construi cuiburi pe stânci abrupte. Pentru a obține scorțișoara, negustorii arabi lăsau bucăți de carne de animale moarte lângă cuiburi, iar păsările le transportau în cuiburi. Greutatea cărnii făcea ca cuiburile să se prăbușească, iar scorțișoara cădea la picioarele negustorilor.

Această poveste a fost acceptată de autori antici precum Herodot și Aristotel, care au relatat-o în lucrările lor. Herodot a descris păsările ca fiind native din Arabia, singura țară cunoscută la acea vreme ca producătoare de scorțișoară. Aristotel a adăugat detalii despre cuiburile construite pe ramuri subțiri ale copacilor înalți și despre metodele folosite pentru a obține scorțișoara.

Deși aceste povești erau acceptate de mulți, autorul roman Pliniu cel Bătrân a fost mai sceptic și a sugerat că aceste mituri au fost inventate de negustori pentru a ridica prețul produselor lor.

Astfel, mitul păsării de scorțișoară reflectă ingeniozitatea negustorilor arabi de a crea o aură de mister în jurul unui produs prețios, consolidându-și astfel controlul asupra comerțului cu scorțișoară și menținându-și monopolul pe piața europeană medievală.

Drumul spre Europa

Scorțișoara a ajuns în Europa prin intermediul războinicilor romani și comercianților fenicieni. În Roma Antică, scorțișoara era un simbol al bogăției și statutului social ridicat. Tacitus și Plinius cel Bătrân au scris despre valoarea exorbitantă a condimentului.

Potrivit lui Plinius cel Bătrân, o livră romană (aproximativ 327 de grame) de scorțișoară sau casia putea costa până la 300 de denari — echivalentul a aproape 10 luni de muncă pentru un lucrător obișnuit din Roma Antică. În Edictul lui Dioclețian din anul 301 d.Hr., prețul unui roman de casia era de 125 de denari, în timp ce un muncitor agricol câștiga 25 de denari pe zi. Un soldat roman câștiga aproximativ un denar pe zi.

Scorțișoara era folosită în Roma Antică pentru a parfuma uleiurile de ungere, a masca mirosurile neplăcute ale cărnii stricate și a înfrumuseța băile publice. De asemenea, împăratul Nero este cunoscut pentru că a ars toată scorțișoara din Roma la înmormântarea soției sale, Poppaea Sabina, în anul 65 d.Hr. Această utilizare extravagantă subliniază statutul social ridicat asociat cu scorțișoara în acea perioadă.

Astfel, scorțișoara a devenit un simbol al luxului și al puterii în Roma Antică, iar prețul său ridicat reflecta statutul său exclusivist.

Citește și: Istoria dulce-amăruie a ciocolatei, produsul care a cucerit lumea

Evul Mediu: Monopolurile comerciale

Veneția și controlul asupra comerțului

În Evul Mediu, Veneția a devenit un centru comercial de primă importanță, având un rol esențial în comerțul cu condimente, inclusiv scorțișoară. Această perioadă a fost marcată de o expansiune semnificativă a comerțului cu Orientul Mijlociu, iar Veneția a reușit să stabilească un monopol aproape total asupra acestui comerț în Europa.

Începând cu secolul al XIV-lea, Republica Venețiană a organizat expediții regulate, cunoscute sub numele de muda, pentru a aduna condimente din porturile din Levant, precum Alexandria, Beirut și Saint-Jean-d’Acre. Aceste expediții erau susținute de stat și protejate militar, fiind esențiale pentru menținerea monopolului venețian asupra comerțului cu condimente. Astfel, Veneția a reușit să controleze fluxul de condimente către Europa, impunând prețuri ridicate și asigurându-și o poziție economică dominantă.

Scorțișoara, alături de alte condimente precum piperul și șofranul, era extrem de prețuită în Europa medievală. Acestea erau folosite nu doar în gastronomie, ci și în scopuri medicinale și religioase. Datorită prețului ridicat, condimentele erau accesibile doar elitelor, fiind un simbol al statutului social înalt.

Veneția a înflorit economic datorită acestui comerț profitabil, iar orașul a devenit un important centru cultural și economic al Europei. Străzile precum Ruga dei Spezieri, cunoscută și astăzi, erau pline de magazine de condimente, iar preparatele culinare venețiene din acea perioadă reflectau influențele orientale, fiind sofisticate și pline de arome. Astfel, comerțul cu scorțișoară și alte condimente a jucat un rol crucial în dezvoltarea economică și culturală a Veneției în Evul Mediu, consemnează euronews.com.

Impactul religios

În Evul Mediu, Biserica Catolică a jucat un rol semnificativ în creșterea cererii de scorțișoară, integrând-o în ritualurile religioase și în practicile liturgice. Această utilizare a condimentului sacru a contribuit la consolidarea statutului său de lux și la stimularea comerțului cu condimente.

Scorțișoara era considerată un ingredient valoros în Evul Mediu, fiind folosită în diverse ritualuri religioase. Biserica Catolică o utiliza în procesiunile liturgice, în prepararea uleiurilor sfințite și în parfumarea substanțe aromatice arse în ritualuri religioase, datorită mirosului său plăcut și a asocierii cu puritatea și sacralitatea. Această utilizare ritualică a scorțișoarei a sporit cererea pentru acest condiment, făcându-l un obiect de dorință și un simbol al statutului înalt al bisericii și al celor care aveau acces la el.

Explorările portugheze, spaniole și olandeze

În paralel cu creșterea cererii interne, explorările portugheze și spaniole din secolul al XV-lea au fost motivate și de dorința de a găsi surse directe de condimente, inclusiv scorțișoară. În 1498, Vasco da Gama a reușit să stabilească o rută maritimă directă către India, deschizând accesul european la sursele de condimente din Asia. Această descoperire a fost urmată de expediții succesive care vizau controlul comerțului cu condimente. De exemplu, în 1511, expediția portugheză condusă de António de Abreu a ajuns în Insulele Molucca, cunoscute și sub numele de Insulele Condimentelor, unde scorțișoara și alte condimente erau abundente.

În secolul al XVII-lea, olandezii au preluat controlul asupra comerțului cu scorțișoară, perfecționând metodele de recoltare și stabilind un sistem comercial mai eficient.

Răspândirea globală a scorțișoarei

Peggy und Marco Lachmann-Anke

Expansiunea britanică și scorțișoara colonială

În secolul al XVIII-lea, după înfrângerea olandezilor, britanicii au preluat controlul asupra Ceylonului (actuala Sri Lanka), care era cea mai importantă sursă de scorțișoară din lume. Această cucerire a marcat începutul dominației britanice în comerțul global cu condimente și a dus la o schimbare radicală în dinamica economică a regiunii. Odată ce au deținut monopolul asupra scorțișoarei de Ceylon, britanicii au început să o exporte masiv în Europa, America de Nord și în coloniile lor din Asia și Africa.

Noile plantații și diversificarea surselor

Pentru a reduce dependența de plantațiile din Sri Lanka și pentru a controla mai eficient producția, Imperiul Britanic a extins cultivarea scorțișoarei în alte regiuni tropicale din imperiu, precum sudul Indiei, Indonezia, coasta de est a Africii și chiar în Caraibe. Această mutare strategică a dus la o creștere a ofertei și, în timp, la o scădere a prețului, transformând scorțișoara dintr-un lux destinat elitei într-un produs accesibil pentru populația largă.

Această extindere agricolă reflectă nu doar interesul economic al imperiului, ci și modelul său colonial clasic: exploatarea resurselor naturale din teritorii îndepărtate pentru a susține piața și economia metropolei. Astfel, scorțișoara a devenit un simbol al epocii coloniale – un condiment cultivat cu eforturi mari și uneori cu costuri umane considerabile, dar care a influențat profund gusturile, medicina și cultura gastronomică a lumii moderne.

Citește și: Istoria pâinii: Un aliment simplu și străvechi, consumat în întreaga lume

Tipuri de scorțișoară: Cinnamomum verum vs. Cinnamomum cassia

Scorțișoara este un condiment derivat din scoarța interioară a arborilor din genul Cinnamomum, notează healthline.com. Cele două tipuri principale sunt:

Cinnamomum verum (Scorțișoara de Ceylon)

Origine: Sri Lanka și sudul Indiei.
Aspect: Bastoane subțiri, fragile, cu multe straturi fine.
Aromă: Delicată, dulceagă, cu note subtile.
Calitate: Considerată „adevărata scorțișoară”, fiind mai rară și mai scumpă.
Compoziție chimică: Conține aproximativ 50–63% aldehidă cinamică (cinnamaldehidă), ceea ce îi conferă aroma sa distinctă.
Siguranță: Conține niveluri extrem de scăzute de cumarină (aproximativ 0,004%), făcând-o mai sigură pentru consum regulat.

Cinnamomum cassia (Scorțișoara Cassia)

Origine: China, Indonezia și alte regiuni din Asia de Sud-Est.
Aspect: Bastoane groase, lemnoase, cu o textură mai dură.
Aromă: Mai intensă și mai picantă decât Ceylon.
Calitate: Mai accesibilă și mai larg disponibilă comercial.
Compoziție chimică: Conține aproximativ 95% aldehidă cinamică, ceea ce îi conferă aroma sa puternică .
Siguranță: Conține niveluri semnificativ mai mari de cumarină (până la 1%), un compus care, în cantități mari, poate afecta ficatul și rinichii.

Scorțișoara în cultura contemporană

În prezent, scorțișoara este mult mai mult decât un condiment de sezon. Este utilizată pe scară largă în gastronomie, de la deserturi și băuturi calde, până la preparate exotice din bucătăriile asiatice și orientale. De asemenea, se regăsește în produse farmaceutice și remedii naturiste, fiind folosită în tincturi, suplimente sau ceaiuri pentru proprietățile sale antiinflamatoare și antibacteriene.

Industria cosmetică și parfumeria valorifică aroma scorțișoarei în loțiuni, săpunuri și parfumuri.

Pe lângă utilizările sale comerciale, numeroase studii științifice subliniază efectele benefice ale scorțișoarei asupra sănătății. Printre cele mai notabile se numără capacitatea de a ajuta la reglarea glicemiei, proprietățile antioxidante, precum și un potențial rol antimicrobian.

Istoria scorțișoarei este o poveste fascinantă despre descoperire, comerț, monopoluri și adaptare culturală. De la ritualurile sacre ale Egiptului Antic la cafenelele moderne unde cappuccino-ul este presărat cu pulbere de scorțișoară, acest condiment a traversat milenii de istorie, păstrându-și mereu aura de lux și mister.